Spania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată

G.U.
Internaţional / 18 martie 2021

Spania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată

Deputaţii spanioli au aprobat astăzi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor, transmit Reuters şi AFP, punctând că Spania devine a patra ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură, conform Agerpres.

Prioritate a guvernului socialist condus de Pedro Sanchez, legea a fost adoptată în lectură finală cu 202 voturi pentru - ale stângii şi centrului -, 141 împotrivă - dreapta şi extrema dreaptă - şi două abţineri. Până acum, asistenţa la sinucidere şi eutanasia erau pasibile de 2 până la 10 ani de închisoare.

''Astăzi este o zi importantă: ne îndreptăm spre recunoaşterea drepturilor omului. Ne îndreptăm spre o societate mai umană şi mai justă'', a declarat ministrul sănătăţii, Carolina Darias, în faţa deputaţilor.

Textul prevede că o persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens, pentru a evita o suferinţă intolerabilă, notează sursa citată.

Cererea trebuie să fie formulată în scris şi repetată după 15 zile. Ea va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie.

Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând ''obiecţia de conştiinţă''.

Legea, la care vor putea recurge adulţii cu reşedinţa legală în Spania, va intra în vigoare în termen de trei luni pentru a permite crearea unor comisii de control regionale care vor examina şi autoriza cererile.

În timpul dezbaterii şi supunerii la vot, în faţa clădirii parlamentului s-au adunat grupuri de demonstranţi pro şi contra proiectului.

Noua lege este întâmpinată cu opoziţie vehementă din partea Bisericii catolice, a grupurilor religioase şi ale dreptei dure. Partidul de extremă dreapta Vox a anunţat că o va contesta la Tribunalul Constituţional.

Problema eutanasiei a atras de multă vreme atenţia opiniei publice din Spania, ţară cu una din cele mai ridicate speranţe de viaţă din lume. Dezbaterea s-a accentuat mai ales după decesul lui Ramon Sampedro, devenit tetraplegic la vârsta de 25 de ani şi care a cerut apoi vreme de 29 ani în justiţie dreptul la eutanasie. După ce infracţiunea s-a prescris, una dintre prietenele sale a recunoscut în faţa justiţiei că participase în 1998 la sinuciderea asistată a lui Ramon. Cazul a inspirat filmul ''Mar Adentro'', al lui Alejandro Amenabar, recompensat cu un Oscar în 2004.

Un sondaj de opinie din 2019 a arătat că aproape 90% din spanioli erau favorabili dezincriminării eutanasiei.

În UE, Belgia, Luxemburg şi Olanda au legalizat deja eutanasia. În Portugalia, deputaţii au aprobat în ianaurie o lege de legalizare a eutanasiei, dar Curtea Constituţională a respins textul, care va fi retrimis în parlament.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acum, au devenit si spaniolii, prin Guvernul lor comunist, satanisti cu acte in regula!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb