SPANIA: În jur de 180 de eutanasieri au fost realizate de la intrarea în vigoare a legii din domeniu

N.R.
Internaţional / 24 iunie 2022

În jur de 180 de eutanasieri au fost realizate de la intrarea în vigoare a legii din domeniu

În jur de 180 de eutanasieri au fost realizate în Spania în primul an de la intrarea în vigoare a legii în cauză, transmite AFP, conform Agerpres.

'Până astăzi, în jur de 180 de eutanasieri au fost efectuate de la intrarea în vigoare a acestei legi (la 25 iunie 2021), 180 de persoane pe care le-am ajutat să moară în demnitate', a declarat vineri ministrul sănătăţii, într-o conferinţă dedicată acestei aniversări.

Spania este a patra ţară europeană care a dezincriminat eutanasia, după Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg.

'Noua prestaţie socială din sistemul de sănătate (...) permite accesul cu un plus de garanţie la unul din lucrurile cele mai preţioase ale condiţiei umane: demnitatea, libertatea şi independenţa voinţei', şi a făcut din Spania 'o societate mai decentă', a afirmat ministrul Carolina Darias.

Ea a mai precizat că, în urma acestor eutanasieri, au putut fi efectuate 68 de transplanturi de organe datorită unui număr de 22 de donatori.

Spania se plasează de peste 30 de ani pe primul locul în lume în ce priveşte donarea de organe.

Guvernul de stânga făcuse o prioritate din această lege, care a fost adoptată în martie 2021 de parlament şi care permite atât eutanasia, cât şi sinuciderea asistată în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante, şi care vor să îşi pună capăt suferinţelor.

Textul prevede că o persoană ce suferă de 'o maladie gravă şi incurabilă' sau de dureri 'cronice care o plasează într-o situaţie de incapacitate' poate cere să fie ajutată să moară, pentru a evita 'o suferinţă insuportabilă'.

Legea impune totuşi condiţii stricte: persoana în cauză trebuie să aibă reşedinţa legală în Spania, să aibă toate capacităţile şi să fie 'conştientă' atunci când face solicitarea, ce trebuie formulată în scris, 'fără presiune externă', şi să fie repetată după 15 zile.

Medicul poate respinge cererea dacă este de părere că nu sunt îndeplinite criteriile sau poate emite obiecţii de conştiinţă.

În plus, cererea trebuie să fie aprobată şi de un al doilea medic şi să primească undă verde din partea unei comisii de evaluare.

Această lege a divizat opinia publică din Spania şi a suscitat opoziţia partidelor de dreapta şi a Bisericii catolice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo ! Jos palaria ,din pacate noi putem doar admira de la distanta acest demers de ameliorare a conditiei umane in cel mai dramatic moment al ei .Si , cumva bizar , asta se intampla intr-o tara in care catolicismul a avut , in trecut , tente absolutiste !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb