Sphera Franchise Group inaugurează cel de-al 15-lea restaurant Taco Bell, la Craiova

V.G.
Companii / 24 noiembrie 2022

Sphera Franchise Group inaugurează cel de-al 15-lea restaurant Taco Bell, la Craiova

Sphera Franchise Group, compania care administrează în sistem de franciză brandul Taco Bell, lanţ de restaurante cu produse de inspiraţie mexicană, îşi extinde reţeaua locală prin inaugurarea primei unităţi din oraşul Craiova, informează un comunicat transmis redacţiei. Taco Bell îşi continuă astfel strategia de extindere pe piaţa autohtonă, reuşind ca, în doar 5 ani, să ajungă la un portofoliu de 15 unităţi la nivel naţional. Valoarea investiţiei în noul restaurant se situează la aproximativ 480.000 euro.

"Deschiderea restaurantului Taco Bell Electroputere Mall din Craiova reprezintă o nouă realizare pe ruta noastră strategică de dezvoltare, continuând un plan neîntrerupt de extindere, demarat la intrarea noastră pe piaţă, în urmă cu 5 ani. De altfel, anul 2022, deşi plin de provocări pentru noi, la fel ca pentru întreaga industrie Horeca, a fost favorabil pentru businessul Taco Bell. Am inaugurat două noi restaurante, inclusiv într-un oraş în care nu eram prezenţi anterior, Craiova, şi am înregistrat vânzări de 49,4 milioane lei în primele nouă luni ale anului, mai mari cu 37% faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Rezultatele bune ne fac încrezători în dezvoltarea brandului, astfel că vom continua să ne extindem şi în anii următori", a declarat Costică Mişaca, Director General, Taco Bell România.

Potrivit sursei citate, noul restaurant Taco Bell este amplasat în zona de Food Court din cadrul centrului comercial Electroputere Mall, situat la adresa Calea Bucureşti nr. 80, Craiova. Unitatea are o suprafaţă totală de aproximativ 110 mp şi este operată de o echipă formată din aproximativ 25 de angajaţi. Funcţionează zilnic în intervalul orar 10:00 - 22:00 şi este deschis atât pentru servirea produselor în cadrul restaurantului, cât şi pentru takeaway. Clienţii au la dispoziţie, de asemenea, serviciul Comandă şi Ridică prin care pot comanda produsele preferate, pe care ulterior să le preia personal din restaurant. Pentru livrarea la domiciliu, Taco Bell a încheiat parteneriate cu platforme specializate de livrare.

În cadrul Taco Bell Electroputere Mall, venitul net la care poate ajunge un Crew Member (Lucrător Bucătărie sau Casier) este de 2.600 lei din a 3-a lună de colaborare (pentru program full time). Suma include salariul de bază, tichetele de masă şi bonusuri sau prime acordate conform criteriilor interne. Angajarea nu este condiţionată de experienţa anterioară de lucru, principalele calităţi urmărite la viitorii colegi fiind atitudinea pozitivă, motivaţia şi dorinţa de dezvoltare personală şi profesională, arată sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb