SPORT ŞI BANI Lovitură pentru sportul alb!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 9 martie 2016

Lovitură pentru sportul alb!

Tenisul a primit o nouă lovitură după ce una dintre cele mai cunoscute jucătoare, Maria Şarapova, a fost suspendată de federaţia internaţională după ce a fost depistată pozitiv la un test antidoping. Pentru imaginea sportului alb, 2016 este pe cale să se transforme într-un adevărat coşmar, după ce la începutul lunii ianuarie a izbucnit un prim scandal legat de implicarea mafiei pariurilor în trucarea unor meciuri de la turnee importante, iar acum apar, la cel mai înalt nivel, probleme legate de dopaj.

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a confirmat că, pe 26 ianuarie 2016, Maria Şarapova a furnizat o probă antidoping, în cadrul participării la turneul de Mare Şlem al Australiei, iar proba a fost analizată de un laborator autorizat al Agenţiei Mondiale Antidoping, care a confirmat că aceasta este pozitivă. Şarapova, în vârstă de 28 de ani, a fost testată pozitiv cu Meldonium. Jucătoarea a fost suspendată provizoriu începând cu 12 martie, până când cauza va fi analizată de forurile competente, sportiva riscând o suspendare pentru doi ani, ceea ce aproape că ar echivala cu retragerea ei din tenis. Potrivit Mediafax, meldoniul este un remediu cardioprotector, normalizează metabolismul miocardului. Mecanismul de acţiune determină multiplele lui efecte farmacologice: creşte capacitatea de muncă, reduce simptomele suprasolicitării fizice şi intelectuale, activează imunitatea.

În cadrul unei conferinţe de presă, sportiva a recunoscut că a folosit respectivul medicament: "Am luat prima dată substanţa în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă, aveam şi un deficit de magneziu. În plus, este un istoric familial de diabet. Am continuat să iau substanţa doar pentru că mă menţinea sănătoasă. În ultimii zece ani, mi-a fost prescris un medicament numit Midronat, de către un medic de familie, şi care este un alt nume pentru Meldonium. Este foarte important să înţelegeţi că timp de zece ani, acest medicament nu s-a aflat pe lista WADA. Acesta a intrat pe lista de substanţe interzise de la 1 ianuarie. Eu nu am ştiut. Este corpul meu, am picat acest test şi trebuie să îmi asum răspunderea, indiferent cine lucrează pentru mine (...) Am primit o scrisoare, la 22 decembrie, de la Agenţia Mondială Antidoping (WADA), privind modificările, unde vor avea loc testele şi un link către modificări. Nu m-am uitat pe acea listă. Sunt pregătită să-mi asum consecinţele, dar nu vreau să se încheie cariera mea în acest fel şi sper că voi avea o şansă de a juca din nou."

Steve Simon, preşedintele Asociaţiei Tenisului Feminin (WTA), se declară dezamăgit de ceea ce se întâmplă cu una dintre cele mai importante jucătoare ale momentului: "Sunt foarte trist după aflarea veştilor despre Maria. Ea este un lider şi am considerat-o mereu o femeie de mare integritate. Cu toate acestea, aşa cum a recunoscut Maria, este responsabilitatea fiecărei jucătoare să ştie ce pune în corpul său şi să ştie dacă acest lucru este permis. Această afacere se află acum în mâinile Programului antidoping al tenisului. WTA va susţine deciziile care vor fi luate în acest proces".

Cum o veste proastă nu vine niciodată singură, Şarapova se va confrunta şi cu pierderi financiare majore, după ce compania americană producătoare de echipament sportiv Nike a rupt contractul cu jucătoarea. În 2010, Şarapova a semnat cu Nike, sponsor tehnic pentru ea, un contract în valoare de 70.000.000 de dolari, valabil până în 2018.

La începutul anului, bănuielile legate de implicarea mafiei pariurilor în lumea tenisului profesionist au fost confirmate de o anchetă a jurnaliştilor de la BBC. Potrivit BBC, ancheta datează încă din 2008: "În cursul ultimului deceniu, şaisprezece jucători din top 50 mondial au fost semnalaţi comisiei de etică a tenisului în legătură cu suspiciuni de meciuri trucate. Toţi aceşti jucători, printre care şi câştigători de Mare Şlem, au fost autorizaţi să-şi continue carierele. Raportul confidenţial al anchetatorilor, destinat comisiei de etică, care datează din 2008, sugerează că investigaţiile au fost făcute asupra a 28 de jucători, însă acestea nu au avut niciun efect ulterior". Potrivit presei britanice, membrii unor reţele ilegale de pariuri îi contactau pe jucători înaintea marilor turnee şi le ofereau sume care adesea depăşeau 50.000 de dolari, ca să trucheze anumite meciuri. În urma anchetei jurnalistice, s-au descoperit că reţele de pariori din Rusia şi Italia au câştigat sume colosale din pariurile pe meciuri suspectate că ar fi fost aranjate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb