SPORT ŞI BANI Noroiul anti-dopingului şi ventilatorul hackerilor

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 15 septembrie 2016

Noroiul anti-dopingului şi ventilatorul hackerilor

Celebrii hackeri ruşi au mai dat o lovitură. De această dată a fost "spart" sportul, chiar dacă aparent este vorba doar despre serverele celor de la Agenţia Mondială Anti-doping (WADA). Lovitura a fost dată, victima a confirmat, iar de acum înainte orice speculaţie este posibilă. Aproape că nici nu mai contează cât adevăr conţin dezvăluirile spărgătorilor de parole, noroiul a fost aruncat în ventilator şi în "cameră" nimeni nu a mai rămas curat. Răzbunarea ruşilor, după ce doar sportivii lor au fost pedepsiţi în grup înainte de Jocurile Olimpice, este una teribilă, de altfel primele dezvăluiri vizează doar campioni din SUA, "duşmanul clasic". Din acest moment orice performanţă va fi pusă sub semnul întrebării. Doar un naiv mai poate crede că sportul, la nivelul la care s-a ajuns din punct de vedere financiar, mai este complet "alb", dar dacă se va confirma că o agenţie anti-doping se ocupă cu acoperirea dopaţilor, lucrurile sunt mai negre decât îşi închipuie chiar şi pesimiştii.

Informaţiile livrate de grupul Fancy Bear , preluate de Gazzetta dello Sport arată că mai multor sportivi din SUA li s-a permis să concureze dopaţi la ultima ediţie a JO, jucătoarele de tenis Venus şi Serena Williams şi gimnasta Simone Biles fiind plasate pe această listă. Hackerii susţin că "zeci de sportivi au fost depistaţi pozitiv cu puţin înaintea Jocurilor Olimpice şi pe durata acestora. Medaliaţii olimpici de la Rio au folosit regulat substanţe ilicite justificate de certificate medicale. Altfel spus, au primit autorizaţie pentru a se dopa". Grăbiţi să se scuze, cei implicaţi complică şi mai mult lucrurile. Gimnasta americană Simone Biles, cvadruplă medaliată cu aur la Rio, susţine că se află sub tratament pentru tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD): "Sufăr de ADHD şi iau medicamente încă din copilărie. Vreau să ştiţi că eu cred într-un sport curat, am respectat întotdeauna regulile şi voi continua să o fac, deoarece fair-play-ul este crucial pentru sport şi foarte important pentru mine". Venus Wiliams susţine la rândul său că a luat medicamente din cauza unor probleme medicale: "Am fost dezamagită să aflu că fişa mea medicală privată a fost compromisă de hackeri şi publicată fără permisiunea mea. Am urmat regulile stabilite prin programul Tenis Anti-Doping şi am aplicat pentru obţinerea excepţiei de uz terapeutic. Acordarea acestei excepţii implică un proces strict de aprobare, la care am apelat când am avut probleme medicale serioase." Mulţi dintre sportivii ruşi suspendaţi înainte de JO, inclusiv Maria Şarapova, au susţinut că au diverse afecţiuni şi nu au făcut decât să se trateze, dar în cazul lor nimeni nu a stat să le asculte explicaţiile, chiar dacă şi ei aveau reţete de la medici.

Agenţia Mondială Anti-doping a confirmat atacul grupului de hackeri ruşi, Fancy Bear, dar nu şi informaţiile legate de posibile acte de dopaj ţinute sub tăcere. Olivier Niggli, directorul general al WADA, este convins că atacurile au avut loc pentru a submina autoritatea agenţiei: "Agenţia Mondială Anti-doping regretă profund această situaţie şi este conştientă de ameninţarea faţă de sportivii ale căror informaţii confidenţiale au fost divulgate prin intermediul acestui act criminal. Vom ţine legătura cu părţile implicate, Comitetul Internaţional Olimpic, federaţiile naţionale şi organizaţiile antidoping naţionale, pentru a vedea impactul asupra sportivilor. Condamnăm aceste atacuri cibernetice derulate cu scopul de a ne submina autoritatea şi de a pune la îndoială sistemul antidoping global. Am fost informaţi de către autorităţi că aceste atacuri ale hackerilor au venit din Rusia. Aceste acte criminale compromit efortul comunităţii globale antidoping de a restabili încrederea în Rusia, ca urmare a faptelor prezentate în raportul independent McLaren". Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a condamnat la rândul său acest atac menit "să păteze reputaţia sportivilor curaţi": "CIO confirmă că sportivii menţionaţi nu au încălcat nicio regulă antidoping în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio 2016".

Din acest punct vom asista la un meci în care hackerii vor livra informaţii acuzatoare, înaltele oficialităţi vor furniza comunicate în care vor dezminţi totul, iar sportul va fi pe post de fileu, din ce în ce mai găurit şi murdar.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Bravo Fancy Bears. WADA este o marioneta politica. Jos cu americanii fatarnici si ticalosi.

    Adevarul este ca toti marii performeri folosesc diverse suplimente, vitamine sau alte stimulente pentru a-si imbunatati forma fizica si rezultatele.

    Ar trebui renuntat la aceasta cursa absurda intre producatorii de substante si legiuitori sau controlori care alearga, unii sa inventeze ceva nou care nu este interzis, iar ceilalti sa ii descopere si sa mai adauge ceva pe lista prohibitelor. 

    Pana la urma, daca nu ai suficiente calitati de la natura, nu poti face performanta, oricate droguri ai lua. 

    In general toate drogurile ar trebui lasate la liber. in felul asta ar disparea o masa imensa de infractori, traficanti mafioti criminali etc. 

    Cel mai bun exemplu este prohibita din America anilor 30.

    1. n-as vrea ca fancy b. sa fie platiti de statul rusnac, asa cum s-a intamplat cu programul de doping national rus pferit sportivilor acestora. a apropo n-a zis putin ca organizeazaq jocurile olimpice ale dopatilor.cred ca tot americanii vor lua toate medaliile si acolo, mde fatalitate ii bat yakei peste tot.

      fancy bears sunt anonymous, prostacule

      Bai desteptule, nu mai asocia vitaminele cu substantele dopante. N-a castigat nimeni nimic doar cu vitamine. Ci cu inginerie chimica si genetica.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb