STADA România, subsidiară a grupului STADA Arzneimittel AG, anunţă că stadiul lucrărilor după primul an de la deschiderea şantierului de construcţie a primei fabrici de medicamente construită de o companie internaţională în ultimii 30 de ani în România este în graficul agreat, atingând o medie de 70%, se arată într-un comunicat al STADA România, remis redacţiei. Cu o investiţie de peste 50 mil euro, această nouă facilitate de producţie este amplasată în Parcul Industrial Arieş din Turda, judeţul Cluj, potrivit sursei menţionate. Proiectul de tip greenfield este parţial susţinut în implementarea sa de Guvernul României, printr-o contribuţie de ajutor de stat, transmite sursa citată.
Noua unitate de producţie şi ambalare va cuprinde iniţial 9 linii tehnologice de ultimă generaţie pentru produse în doză solidă (capsule şi tablete), dintre care primele 3 linii au sosit deja şi sunt în curs de calificare, arată datele comunicatului. Cu o capacitate maximă de peste 160 milioane cutii produs farmaceutic pe an, Fabrica de la Turda va fi una dintre cele mai moderne facilităţi de producţie din Europa, informează compania. Suprafaţa totală a unităţii este de aproximativ 30.000 mp şi permite o extindere rapidă a liniilor de producţie până la un număr de 12, potrivit sursei. Întreaga suprafaţă a terenului achiziţionat este de 100.000 mp şi permite de asemenea, o dezvoltare ulterioară a facilităţilor de producţie, prin construcţia unor noi clădiri, în funcţie de cererea pieţei şi raportat la nevoile de dezvoltare continuă a companiei, se mai arată în comunicat.
Produsele finite din unitatea din Turda - atât medicamentele eliberate pe bază de reţetă, cât şi produse farmaceutice eliberate fără prescripţie medicală - sunt destinate să deservească cu preponderenţă România si pieţele din Europa, în care grupul STADA îşi desfăşoară operaţiunile, conform sursei menţionate.
Termenul de finalizare a facilităţii de producţie este planificat pentru luna iunie 2024, urmând ca apoi, să înceapă etapa obţinerii autorizaţiilor necesare, obiectivul fiind ca în luna octombrie 2024 să poată ieşi pe porţile fabricii primele camioane cu medicamente, transmite compania.
Conform sursei citate, "STADA dezvoltă la Turda prima fabrică de medicamente construită de la 0 în România de către o companie multinaţională, punând astfel o piatră de temelie în transformarea României de azi într-un jucător important în sectorul farmaceutic European, securizând în acelaşi timp lanţul de aprovizionare în acest domeniu strategic. Am ales Turda pentru că este o localitate situată în inima unei regiuni cheie pentru Grupul STADA. Suntem mulţumiţi de cum au decurs lucrările în primul an şi mândri că partenerii noştri din Cluj respectă graficul agreat, lucrările avansând până la o medie de 70% din totalul celor de exterior şi interior, camerele curate. Iată că, în ciuda contextului geopolitic din regiune şi a celui economic, la nivel global, noi ne menţinem planurile de dezvoltare aşa cum le-am anunţat. Atât în ceea ce priveşte planurile investiţionale din Turda, cât şi pe cele de dezvoltare a portofoliului de produse disponibile pentru pacienţii din România şi a echipei." subliniază Dr. Mihai Fugarevici, Director general al STADA România.
Potrivit datelor comunicatului, "În calitate de primar, am avut onoarea şi plăcerea de a atrage în oraşul nostru compania STADA România, care a ales Turda pentru a-şi construi viitoarea fabrică. Acest fapt reprezintă nu doar o realizare personală, ci şi o promisiune pentru un viitor mai bun pentru toţi locuitorii noştri. Această investiţie nu este doar despre construcţia unei fabrici, ci despre crearea de noi oportunităţi profesionale pentru turdeni. Odată cu deschiderea fabricii, vor fi şi numeroase locuri de muncă, oferind comunităţii noastre şansa de a se dezvolta. Este un angajament clar faţă de bunăstarea municipiului nostru şi faţă de fiecare om care numeşte Turda acasă.
În calitate de primar, vă asigur că vom continua să sprijinim această investiţie şi să colaborăm strâns cu aceşti investitori pentru a asigura un succes durabil în comunitatea noastră.
Suntem cu toţii nerăbdători să vedem fabrica de medicamente începându-şi activitatea în 2024. Aşteptăm cu entuziasm impactul pozitiv pe care aceasta îl va aduce, atât prin crearea de locuri de muncă, cât şi prin contribuţia semnificativă la bugetul local." a declarat Dl Cristian Matei, Primarul oraşului TURDA.
Conform sursei menţionate, "Reflectând asupra mesajului transmis anul trecut de domnul Ciprian Hojda, consilier de stat în Guvernul României, Cancelaria Prim-Ministrului, la acea vreme, reamintesc că "Guvernul României susţine în egală măsură atât investiţiile străine, cât şi pe cele autohtone, în domenii cheie, care poziţionează România ca jucător important pe harta Europei. Face parte din strategia noastră să asigurăm un cadru transparent şi onest pentru toate investiţiile care asigură o dezvoltare a calităţii vieţii în ţara noastră şi de asemenea creează noi locuri de muncă."
Acest proiect este un exemplu concret al acestei strategii, aducând beneficii atât la nivel local, prin crearea de noi locuri de muncă, cât şi la nivel internaţional, prin consolidarea poziţiei României pe harta producătorilor de medicamente din Europa. Sunt mândră că am putut fi parte a acestui proiect şi aştept cu nerăbdare să vedem rezultatele acestuia.
Mult succes în implementarea proiectului şi în a depăşi noi recorduri de producţie folosind energie verde!" a declarat Dna Irina Munteanu, Prefect al judeţului CLUJ.
Fabrica STADA de la Turda va fi construită conform unor fundamente solide de sustenabilitate, folosind tehnologie modernă, de ultimă generaţie, precum şi o suită de facilităţi ce presupun un consum redus de energie, cum ar fi panouri solare fotovoltaice şi sistem termic solar, conform sursei citate. În plus, Fabrica de la Turda va fi prima unitate paperless pentru fluxul intern de informaţie, din Grupul STADA, informează compania.
Etapele de construcţie şi partea operaţională sunt coordonate de Farm. Camelia Florea, care conduce proiectul în calitate de Director Fabrică, potrivit comunicatului. Exploatarea facilităţii presupune formarea unei echipe de aproximativ 400 de angajaţi cu o bogată experienţă în industria farmaceutică, ce va valorifica moştenirea puternică a regiunii Cluj în acest domeniu, se mai arată în comunicat.