Starea Uniunii

O frumoasă tradiţie îl aduce pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, la începutul anului, în faţa camerelor reunite ale Congresului, pentru a da seamă de starea uniunii. De-a lungul timpului, acesta a fost prilejul lansării marilor direcţii politice care au modelat istoria Americii, de la doctrina Monroe, pînă la implicarea în cel de-al doilea război mondial şi de la instalarea cortinei de fier, pînă la căderea Zidului Berlinului.

Discursul de anul acesta al Preşedintelui George W. Bush nu are neapărat dimensiunea istorică a acestor antecedente, dar are o importanţă specială în contextul deschiderii cursei pentru Casa Albă. El reprezintă piatra de temelie a campaniei Bush pentru un nou mandat, aşternînd în acelaşi timp ţintele principale pe care contracandidaţii săi democraţi le vor ataca, în speranţa obţinerii investiturii.

Nicăieri în lume, bătălia electorală nu se dă pe teme "externe", ci în jurul celor care afectează direct viaţa şi condiţia materială a celor ce votează. Cel mai adesea, totul se reduce la economie şi starea ei, sau la o competiţie pentru a "seduce" electoratul, în care rolul principal îl au datele de personalitate ale candidaţilor şi mai puţin programele sau argumentele cu care-şi combat adversarii. America nu face excepţie de la aces-te reguli, ba chiar le întăreşte cu fiecare campanie electorală. De aceea, întregul discurs din acest an al Preşedintelui SUA a fost organizat în jurul temelor care preocupă opinia publică americană: este America azi, doi ani după atacul ucigaş asupra Gemenilor newyorkezi şi a Pentagonului, o ţară mai sigură? Încotro se îndreaptă economia Americii, după şocul produs la 11 Septembrie şi după uriaşul efort bugetar pentru a susţine campaniile din Afganistan şi Irak, respectiv pentru restructurarea instituţiilor care contribuie la menţinerea securităţii naţionale?

Răspunsul Preşedintelui Bush a fost fără echivoc. America este azi, o ţară mai sigură! Iar argumentele au forţa evidenţei. În toată această perioadă, nu s-au mai concretizat acţiuni teroriste pe teritoriul american. Războiul împotriva teroris-mului a distrus baze cheie ale Al Qaeda din Afganistan şi a scos din joc regimul Saddam care a sprijinit politic şi material operaţiunile îndreptate împotriva Americii. Lideri importanţi ai Al Qaeda au fost prinşi sau omorîţi în luptele din Afganistan, cu excepţia semnificativă a lui Osama bin Laden. În plus, America şi-a restructurat complet insituţiile şi procedurile care contribuie la controlul ameninţărilor teroriste şi al altor factori de insecuritate, pe baza legislaţiei promovate de actuala administraţie sub titlul generic de "Patriotic act". Sunt semne clare că acţiunea hotărîtă şi decisivă a Statelor Unite în Afganistan şi Irak a schimbat "opiniile" unor lideri cu un trecut "greu" în organizarea şi susţinerea terorismului, cum sunt cei ai Libiei şi Iranului. Gaddafi a acceptat un control total al AIEA asupra incipientului său program nuclear, asumîndu-şi în acelaşi timp costurile implicării directe în organizarea actului terorist soldat cu catastrofa aeriană de la Lockerby. Iranul şi chiar Coreea de Nord par mai degrabă inclinate să facă paşi pentru a fi scoase de pe lista americană a "ţărilor care sprijină terorismul" sau care reprezintă o ameninţare nucleară. Toate aceste argumente au fost însoţite de Preşedintele Bush cu un avertis-ment: nu putem lăsa lucrurile neterminate, oricît de comodă şi liniştitoare ar fi iluzia că ameninţările au dispărut. Lupta împotriva terorismului nu este doar una a Americii, ci a unei largi comunităţi internaţionale, reprezentată semnificativ, cu forţe armate şi resurse, atît în Afganistan, cît şi în Irak. Dis-cursul Preşedintelui Bush nu uită să enumere şi România printre ele.

Chiar dacă contracandidaţii săi democraţi nu pot nega aces-te argumente, ei au reacţionat imediat, ridicînd problema cos-turilor umane şi materiale ale acestei campanii împotriva terorismului şi mai ales lipsa oricăror indicii privind finalizarea ei. Ideea că America ar putea duce un război perpetuu împotriva unui inamic care-i scapă mereu, terorismul, nu este desigur foarte populară. În plus, democraţii ridică o seamă întreagă de întrebări şi obiecţii privind consecinţele legislaţiei care limitează libertăţi fundamentale ale cetăţenilor americani, sau ale cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul american, în virtutea suspiciunilor de terorism.

Tema stării economiei americane a primit, de asemenea, un răspuns precis în discursul Preşedintelui Bush. Economia americană, după turbulenţele generate de 11 Septembrie şi scandalul Enron, şi-a reluat ascensiunea, producţia manufacturată creşte, inflaţia se menţine redusă, dobînzile la credite sunt în continuare foarte reduse, exporturile cresc şi au început să fie generate noi locuri de muncă. În plus, ea este o economie puternic infuzată de concepte ştiinţifice şi tehnologii noi. În plus, reducerea de taxe promovată în 2000 şi 2001 de actuala Adminis-traţie a dovedit că americanii sunt gata să investească banii pe care statul i-a lăsat în seama lor şi ştiu să o facă cu profit.

Aici terenul de manevră al adversarilor democraţi este ceva mai larg. Ei nu au ezitat să amintească Administraţiei Bush că înainte de a crea altele noi, economia americană a pierdut aproape 2,5 milioane de locuri de muncă şi că de la seria bugetelor masiv excedentare, ale administraţiei Clinton, echipa Bush a creat într-un singur mandat unul dintre cele mai mari dificite din istoria Americii. În chiar cuvintele Preşedintelui, vor trebui alţi cinci ani, dacă totul merge bine, pentru a-l reduce la jumătate.

Preşedintele Bush se lansează în bătălia electorală cu concluzia discursului său privind starea uniunii: America este mai încrezătoare şi mai puternică, la sfîrşitul acestui mandat.

Adversarii săi, pentru a-l putea învinge, vor trebui să facă proba că există soluţii alternative, mult mai puţin costisitoare, pentru a face America încă şi mai încrezătoare şi mai puternică.