Statele OPEC fac presiuni împotriva unui acord care să vizeze eliminarea combustibililor fosili la COP28

S.B.
Internaţional / 9 decembrie 2023

Statele OPEC fac presiuni împotriva unui acord care să vizeze eliminarea combustibililor fosili la COP28

Statele membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) fac presiuni împotriva încercărilor de a include expresia "eliminarea combustibililor fosili" într-un acord ce ar urma să fie anunţat la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28), în curs de desfăşurare la Dubai, informează Agerpres.

Cel puţin 80 de ţări cer un acord la COP28 care să ceară o eventuală încetare a utilizării combustibililor fosili, principal sursă de emisii care contribuie la încălzirea globală, pentru a încerca să atingă obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius. Însă aceste state au dificultăţi în a convinge ţările care se bazează pe veniturile din petrol şi gaze, care în schimb promovează tehnologii precum captarea carbonului, care sunt mai scumpe şi nu au fost încă testate la scară largă.

Într-o scrisoare datată miercuri şi consultată de Reuters, secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais a cerut statelor membre să respingă exprimările care vizează combustibilii fosili, apreciind că "presiunile nedrepte şi disproporţionate împotriva combustibililor fosili ar putea să ajungă la un punct de cotitură cu consecinţe ireversibile".

Scrisoarea este adresată celor 13 state membre OPEC, printre care se numără Irakul, Iranul, Emiratele Arabe Unite, care prezidează în acest an conferinţa COP28, şi Arabiei Saudite, care se află în prima linie a opoziţiei pentru renunţarea la combustibilii fosili.

Al Ghais nu a dorit să comenteze această scrisoare dar a spus că OPEC vrea să menţină accentul pe discuţiile pe reducerea emisiilor, spre deosebire de selectarea anumitor surse de energie. "Lumea are nevoie de investiţi mari în toate energiile, inclusiv în hidrocarburi. Tranziţia energetică trebuie să fie corectă, justă şi inclusivă", a spus Al Ghais.

După o săptămână de discuţi tehnice, negocierile au ajuns acum la nivel de miniştrii înainte de ziua de marţi, când se va încheia summitul de la Dubai, ultima faza în care ţările vor încerca să ajungă la un consens cu privire la limbajul referitor la combustibilii fosili.

Ultima versiune a textului negociat include mai multe opţiuni, de la un acord privind "eliminarea combustibilii fosili în conformitate cu cele mai bune date ştiinţifice", la eliminarea "combustibililor fosili neschimbaţi" şi până la excludere oricărei referiri la combustibilii fosili.

Întrebat despre scrisoarea OPEC, directorul general de la COP28, Majid Al Suwaidi a evitat termenul "combustibili fosili" dar a spus că Emiratele Arabe Unite, care asigură preşedinţia summitului, vor un acord pentru ca lumea să-şi atingă obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

Ediţia din acest an a Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP28), găzduită de Emiratele Arabe Unite la Dubai, este cea mai amplă conferinţă COP organizată vreodată. Potrivit secretariatului UN Climate Change, 97.372 de persoane sunt înregistrate la faţa locului, inclusiv 52.000 de delegaţi din partea statelor participante, alături de observatori şi circa 4.000 de jurnalişti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb