Staţia spaţială chineză în construcţie va primi primul echipaj

S.B.
Internaţional / 15 iunie 2021

Sursa foto: space.com

Sursa foto: space.com

La mai mult de patru ani de la ultima misiune cu echipaj, China se pregăteşte să trimită primii trei astronauţi către staţia spaţială în construcţie, informează news.ro.

Într-un context de tensiune cu Occidentul, reuşita misiunii este o chestiune de prestigiu pentru Beijing, care se pregăteşte să sărbătorească pe 1 iulie centenarul Partidului Comunist Chinez (PCC).

Potrivit ultimelor previziuni, joi vehiculul spaţial Shenzhou-12, propulsat de o rachetă Longue-Marche 2F, ar trebui să decoleze de la baza Jiuquan, în deşertul Gobi (nord-vest).

Obiectivul său: să ajungă pe Tianhe ("Armonia cerurilor"), singurul modul din staţia deja aflată în spaţiu. Centrul de control şi locul unde vor rămâne astronauţii a fost plasat la sfârşitul lui aprilie pe orbita terestră joasă (la 350-390 de kilometri altitudine).

Cei trei astronauţi vor rămâne în spaţiu trei luni, o perioadă record pentru China. Precedenta misiune cu echipaj de la sfârşitul anului 2016, Shenzhou-11, nu a durat decât 33 de zile.

"Scopul astronauţilor va fi de a face în aşa fel încât noua lor casă din spaţiu să fie echipată şi pregătită de lucru", a rezumat Jonathan McDowell, astronom la Centrul Harvard-Smithsonian pentru astrofizică din SUA.

"Obiectivul misiunii este înainte de toate practic. Ea nu va fi revoluţionară în conţinut".

În trei luni, astronauţii vor fi activi: întreţinere, instalarea materialului, ieşiri în spaţiu, pregătirea misiunilor de construcţie care vor urma şi a sejururilor viitoarelor echipaje.

"Pe scurt, multe sarcini minuţioase şi complexe", a subliniat Chen Lan, analist pe site-ul GoTaikonauts.com. Pentru el, Shenzhou-12 prezintă "numeroase provocări" pentru un echipaj care "va trebui să se familiarizeze foarte repede cu echipamentele" noi.

"Este o nouă staţie, riscul este deci ca un sistem major să eşueze. Dar cred că totul va decurge bine", a spus McDowell.

Numită în engleză CSS (pentru "Staţia Spaţială Chineză") şi în chineză Tiangong ("Palatul Celest"), staţia, odată terminată, va semăna ca dimensiune cu fosta staţie sovietică Mir (1986-2001). Durata a de viaţă va fi de cel puţin 10 ani.

Misiunea Shenzhou-12 constituie a treia lansare din 11 care vor fi necesare pentru construirea staţiei între 2021 şi 2022. Patru misiuni cu echipaj sunt prevăzute în total.

Femei vor participa la misiunile următoare, a indicat Yang Liwei, primul chinez în spaţiu din istorie în 2003 şi cel mai înalt responsabil al programului spaţial cu echipaj. Dacă astronauţi străini, în special europeni, ar putea să ajungă pe CSS, probabilitatea ca unul american să ajungă aici este slabă: o lege americană interzice NASA orice legătură cu China.

China a devenit în mai a doua ţară din lume, după SUA, care a trimis pe Marte un mic robot - numit "Zhurong".

În viitor, Beijingul vrea să trimită oameni pe Lunp (către anul 2030) şi să construiască acolo o bază împreună cu Rusia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb