Statu Palmă Barbă Cot

Ultima prostie pusă în circulaţie, în lumea contorsionată a gazetăriei de la noi, este tema prăbuşirii "statului social", ori asistenţial, dacă vreţi să vă daţi aşa...mai intelectuali! Tot felul de "fătuci" jurnalistice (termenul nu face nicio discriminare şi include reprezentarea egală a persoanelor de gen masculin, feminin, ambigen, transgen etc.!), absolvente "magna cum fraude" ale unor ilustre facultăţi multidisciplinare, gen "Manichiură, inginerie şi managementul fiţelor" sau "Filozofie post-analitică şi folclor orăşănesc", au fost anunţate (pe surse, desigur!) că "Amurgului Zeilor" a sosit. Mai precis al Zeului, al Marelui şi Atotputernicului Stat Social! Gata, s-a terminat: adio huzur şi trai nineacă pe banii babachii, adio pensie şi drepturi salariale garantate de lege, adio beneficii sociale, adio facturi la căldură şi medicamente subvenţionate, adio spitalizări pe daiboj, adio bilete de tratament şi concediu cu vaucere, adio compensaţii şi bonuri de masă, adio grădiniţe, învăţămînt gratuit şi burse de studii....în general şi pe scurt...adio! S-a închis, şi nu pentru renovare, ci de tot! Statul acela, ca un soi de Moş Crăciun, s-a făcut căpşunar! Constatarea, fie că este făcută cu un rînjet de satisfacţie, abia reţinut, fie cu o subliniată şi bine jucată aprehensiune, are un singur scop. Lumea-Prostimea-Ăia trebuie să-şi bage în cap că GATA, NU SE MAI POATE! Dacă nu vor să vadă APOCALISPA ÎN DIRECT, să lase grevele şi protes-tele, să pună mîna să muncească, mai ales şomerii, pensionarii, invalizii, incapacitaţii de boală, copiii, sugarii etc. şi anume, de cel puţin trei-patru ori mai mult şi de tot atî-tea ori mai cu spor, decît pînă acum, ca să aibă şi bietul stat de unde să ia de zece ori mai multe biruri, că de cinci ori s-a dovedit neîn-destulător, deci trebuie musai să le ia din pensii, salarii, ajutorul de şomaj, de înmormîntare, de naştere şi, în general, de toate felurile!

Lăsînd gluma de o parte (ca şi cînd astea ar fi vremuri de glume!!!), rareori s-a văzut în gazetăria de la noi o încercare mai tîmpă de a prosti, în faţă, cititorul.

Ca să nu ne încurcăm cu propoziţiile particulare, să o spunem pe"a dreaptă: de cînd este România, adică de la Cuza încoace, statul nu a fost niciodată şi nicio clipă un stat-social sau asistenţial. Funcţia lui dominantă, dacă nu singulară, la noi, a fost aceea de maşinărie care, sub acoperirea "autorităţii" şi a "legii", a luat dintr-o parte şi de la unii, ca să dea în altă parte şi la alţii. Ce să dea? Putere, resurse, averi, oportunităţi, privilegii. Istoria socială a României este concentrată, de aceea, în istoria statalităţii şi a administraţiei sale. Desigur, în dinamica modernităţii, statul a fost şi pe la alţii instrumentul în realizarea unora dintre transformările şi reajustările de balanţe sociale. Particularitatea României constă în aceea că, la noi, statul a fost singurul instrument. De aceea, în esenţă, transformările au fost mereu doar malformări! Tot aici se găseşte şi explicaţia faptului că statul numit România a avut întotdeauna o coloratură ideologică foarte pronunţată, pentru că era nevoie mereu de o "ideologie de stat", care să justifice operaţiunile de amputare şi transfer. Tot de aceea, la noi, societatea produce fără excepţie şi fără întrerupere "partidul-stat", ca formă arhetipală de structură politică. Aces-ta este singurul instrument adaptat la cerinţele realităţii! Faptul că realitatea este disfuncţională social, nu mai e treaba lui!

Pentru a verifica teoria, nu este nevoie să ne pierdem în "negura vremurilor". Este suficient să ţinem ochii deschişi şi să revedem ultimele două decenii (celelalte cinci, dinainte, nu încap chiar toate într-un singur editorial; istoria lor, însă, nu contrazice regula, ci dimpotrivă, o întăreşte viguros!). Din 1990 şi pînă astăzi, statul a fost instrumentul prin care s-a "transferat", trans-format, distrus şi risipit bruma de avere adunată în ograda lui, de puterea anterioară, cu eforturile şi sacrificiile dramatice ale societăţii româneşti, de peste 5 decenii. Statul cel avut, nu bogat, a devenit statul cel sărac, iar vreo cîteva sute de "cetăţeni trăitori din leafă" au devenit marii bogaţi ai României de astăzi. Nu există nicio explicaţie plauzibilă, prin care să se demons-treze că acest proces ar fi putut avea loc fără binecuvîntarea şi fără sprijinul celor care au avut responsabilitatea şi privilegiul de-a decide în numele şi pe spinarea statului; de altfel, ei sunt şi principalii beneficiari ai procesului. Nicio realitate economică, nimic din ceea ce exis-tă şi s-a întîmplat în România ultimelor două decenii nu poate explica fenomenul, în afara "mîinii nevăzute", dar nu a economiei de piaţă, ci a STATULUI.

Bine, bine, o să spună preopinentul meu, cel de bună credinţă (cel stipendiat să mă beştelească la rubrica "cititorii au cuvîntul", nu se pune!), dar toate astea, de se iau acum, nu înseamnă că le-a dat cineva, adică STATUL? Vorba unui plezirist de profesie, în care lege scrie că dacă s-a dat, nu se poate să-i fie şi luat?! Şmecheria argumentului constă în amnezia, locală, care-i loveşte pe cei ce susţin că, odată aflaţi la guvernare, deci în puterea de a face legi şi de a utiliza autoritatea statului, orice se poate!!!! Mai ştie cineva cînd şi cum a explicat guvernarea PSD, de exemplu, compensaţiile pentru căldură, acordate în principal pensionarilor cu venituri mici? Păi, nu era chiar un privilegiu şi nicio sursă de avere! Era, spunea un prim-ministru secerat de la putere de mătuşi, că este doar o binecuvenită compensaţie pentru introducerea mecanismelor de piaţă în indus-tria producătoare de energie. În traducere "neprotejată", marile firme producătoare şi comerciante ale energiei puteau să introducă în preţ, cu binecuvîntarea statului, toate pierderile, toate salariile nesimţite ale cohortelor de directori, toată lenea, tot huzurul, lipsa de prevedere, toate comisioanele încasate pentru achiziţii la preţuri de monopol şi cîte altele, iar ca o mică compensaţie, "asistatul" de la bloc primea de la "statul social" cîteva zeci de lei subvenţie la căldură! În realitate, toate aşa-zisele "privilegii asistenţiale" care sunt scoase acum din meniul "abonaţilor la cantina statului" sunt fie drepturi de muncă şi sociale, contractual stabilite, fie mici şi insig-nifiante compensaţii acordate celor păgubiţi, în contrapartidă pentru jaful autorizat de stat, chiar de la stat; fie nişte clasice "pomeni electorale", pe ideea, noi şi-ai noştri o să mai stăm o tură cu gura lipită la cepul Marelui Butoi al Statului!

Din 1990 şi pînă astăzi, clasa politică aşezată la butoanele statului numit România, nu numai că nu l-a făcut asistenţial sau "social" ci, dimpotrivă, a adăugat, cu fiecare nouă guvernare, cîte un nou capitol la lucrarea de căpătîi a istoriei noastre, intitulată simplu: "Statul contra Societăţii, la români".