Statul de drept...cu oiştea-n gard

E oficial! România a devenit primul stat din Uniunea Europeană cu un sistem de guvernare totalmente original: "democraţia pe furate". În acest sistem, scopul guvernării nu este administrarea treburilor publice, cu acordul şi în beneficiul cetăţenilor, respectiv al comunităţilor, folosind legea ca instrument fundamental, ci utilizarea funcţiilor publice pentru sporirea avuţiei celor ce deţin autoritatea, precum şi a grupurilor lor clientelare, prin orice malversaţiuni.

În acest sistem, autorităţile nu mai au obligaţia constituţională şi legală de a garanta corectitudinea şi libertatea alegerilor. Electoratul nu se mai prezintă la urne pentru a-şi exprima prin vot direct, universal şi secret opţiunile, atestînd în acest fel voinţa unei majorităţi care legitimează guvernarea, ci reprezintă doar o masă de fundal, într-o competiţie deschisă doar partidelor şi grupurilor ancilare din instituţiile de stat, menită a stabili cine este cel mai bine organizat pentru a fura, voturi şi resurse bugetare, cine este cel mai capabil să siluiască voinţa electoratului, cine este mai bine dotat pentru a prosti lumea în faţă, fără nici cea mai mică intenţie de a-şi respecta promisiunile electorale, ori de a se angaja să rezolve problemele sociale. Nu este vorba doar despre malversaţiunile electorale ale unui partid sau altul, de mişculaţiile unor prea zeloşi baroni locali, de corupţia unuia sau altuia dintre înalţii funcţionari ai statului, ori moguli ai presei, ci de o operă completă şi omogenă, realizată, argumentată şi în ultimă instanţă acreditată în spaţiul public de comportamentul întregii faune a politicii din România. Din acest moment, alegerile, guvernarea, sunt chestiuni care nu ne mai privesc pe noi, cetăţenii, ci doar pe ei, "aleşii", cei ce se bucură de mierea din borcanul pe care noi îl vedem doar în vitrină. Regulile nu le mai stabileşte modelul teoretic, Constituţia, ci ei, politicienii jucători. Noi, alegătorii, stăm în tribune, nu mai avem niciun control asupra modului în care se desfăşoară competiţia politică şi electorală. Au ei grijă să fie şi arbitri şi competitori, iar dacă lor le place "leapşa pe furate", atunci asta joacă, iar noi trebuie să ne închipuim că este democraţie. Oricum şi orice ar face, pînă la urmă, tot se înţeleg ei între ei, votul nostru nu contează, decît ca o binemeritată justificare pentru faptul că ei se află la butoanele puterii. Doar nu o să lăse pîinea şi cuţitul din mîini, oricît de mînjite şi de murdare ar fi ele! Tot ceea ce ni se mai îngăduie este să rîdem de ei, dacă ne mai arde de rîs; să îi dispreţuim, dacă asta ne ajută să ne credem mai importanţi, ori mai curaţi, pentru o clipă; să ne înfuriem, dar asta ne scapă doar de surplusul de adrenalină, sau să ne facem bocceluţa şi să ne căutăm norocul prin alte zări. Cu o condiţie, însă, să trecem, din patru în patru ani pe la consulate, pentru ca ei să poată justifica rezultatele electorale, ieşite din urnele diasporei ca iepurii din jobenul prestidigitatorului.

Reacţiile competitorilor politici, atît de obişnuiţi şi de îngăduitori cu "trucurile" celei mai vechi meserii din lume, mai veche chiar decît prostituţia, sunt halucinante. Preşedintele României, garant al Constituţiei, nu are nimic de spus naţiunii despre fraudele electorale care au ajuns aspectul dominant al votului din România; Curtea Constituţională e mută, surdă şi oarbă, ocu-pîn-du-se de cîteva mii de voturi anulate, nu de aspectul de fond al problemei, siluirea democraţiei, oricît de primitivă ar fi ea; Parlamentul dormitează liniştit la gura căminului, în aşteptarea Crăciunului, nu este cîtuşi de puţin interesat să ancheteze modul, cu totul original, în care aceste alegeri s-au desfăşurat; Primul ministru în exerciţiu, aşa demisionar cum este, are totuşi răspunderea legală pentru organizarea alegerilor, lucru de care pare mai străin decît E.T. de civilizaţia terestră; un tînăr om politic care a fost deja ministru de vreo două ori şi umblă prin casă, în secret, îmbrăcat în halatul lui Titulescu, declară public, fără ocol şi fără ruşine: înfrîngerea candidatului PSD s-a datorat faptului că maşinăria lor (de furat) a funcţionat mai bine decît maşinăria noastră; asta-i tot!; Ministerul de interne a cules tot felul de cazuri de fraudă la urne, dar pădurea rămîne invizibilă, evident, din cauza copacilor; în sfîrşit, toţi politicienii ştiau la ce sunt folosite "secţiile speciale" de vot, dar nimeni nu şi-a propus să îngrădească condiţiile de transformare a acestei proceduri în puşculiţă electorală. În România, curba lui Gauss pentru evenimente aleatorii a fost sus-pendată oficial, atît în secţiile speciale de vot, cît şi în cele din străinătate. Probabil prin Ordin de zi pe unitate, sau dacă nu, atunci cu siguranţă "prin ordin verbal de la Conu Fănică"; ştie el Pristanda, ce ştie!

Tot ce-mi rămîne de făcut este să vă urez: "Bun venit în România, lea-gănul primei clepto-democraţii europene". În rest, esenţialul este să nu vă mai miraţi prea tare de ceea ce urmează!