Statul a obţinut 72 de milioane de euro din vânzarea pachetului de 15% din "Transgaz" oferit investitorilor prin Bursa de Valori Bucureşti, succesul ofertei fiind sărbătorit de autorităţi şi de comunitatea pieţei de capital.
Desigur, au fost şi cârcotaşi, cărora preţul de 179 de lei/acţiune obţinut de stat, cu numai 4,6% peste preţul minim acceptat şi cu 9% sub închiderea de marţi, nu li s-a părut o mare realizare.
Oricum, prin comparaţie cu celelalte oferte pe care a încercat statul să le deruleze în ultima perioadă (eşec "cu cântec" la privatizarea Oltchim, eşec la oferta "Petrom", scandal la Cuprumin), nimeni nu poate spune că Transgaz nu este o reuşită.
Brokerii, dar şi Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie, consideră că oferta "Transgaz" dă tonul pentru celelalte privatizări programate de stat.
Constantin Niţă a completat: "Oferta Transgaz a înregistrat o suprasubscriere, suntem mulţumiţi, este un succes. Este un început bun pentru procesul de privatizare a pachetelor minoritare din companiile de stat şi pentru piaţa de capital".
Oferta a fost suprasubscrisă cu 347% pentru segmentul de retaileri mici (7% din ofertă) şi cu 257% pentru investitori mari (8%).
• Străinii au luat 70% din tranşa mare
Potrivit unei statistici a consorţiului de intermediere Raiffeisen Capital&Investment, Wood&Company şi BT Securities, 70% din investitorii instituţionali (cărora le-a fost alocată 85% din ofertă) sunt străini şi 30% sunt români.
Investitorii din Cehia au o pondere de 24% în totalul subscrierilor, fiind urmaţi de cei din Suedia (16%) şi Austria (9%). Titlurile "Transgaz" au mai atras investitori din Marea Britanie (7%), Finlanda (6%) şi Polonia (2%).
• James Stewart, "Raiffeisen Capital&Investment": "România poate fi următoarea poveste de succes a dezvoltării pieţei de capital"
James Stewart, vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, a declarat, ieri: "Cred în viitorul pieţei de capital din România şi am demonstrat angajamentul nostru pentru dezvoltarea acesteia de-a lungul timpului".
James Stewart consideră că acum, când Polonia a finalizat privatizarea activelor sale, România are toate premisele să devină următoarea poveste de succes în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de capital. "Tocmai de aceea succesul acestei oferte este un pas important în acest sens", a completat domnia sa.
• Lucian Anghel, BVB: "Oferta Transgaz, o gură de aer proaspăt"
Lucian Anghel, preşedintele Consiliului Bursei de Valori Bucureşti, ne-a declarat că oferta "Transgaz" a fost un succes venit la momentul potrivit şi reprezintă o gură de aer proaspăt.
"Oferta a fost un succes nu numai pentru piaţa de capital, ci şi pentru economie", a adăugat domnia sa.
Cu toate acestea, reprezentanţii BVB nu au participat, ieri, la conferinţa de presă privind oferta Transgaz, care a avut loc la Minis-terul Economiei, departamentul Energie, deşi a susţinut promovarea ofertei.
Lucian Anghel ne-a spus că bursa a fost implicată de la bun început în oferta TGN, nu numai prin implicare cu experţi, dar şi prin implicare financiară. BVB a făcut marketing pentru a susţine această ofertă, a sublinat domnia sa.
Domnul Anghel a mai adăugat: "Este un început încurajator care ne arată că dacă există o ofertă atractivă, piaţa de capital dispune de lichiditate suficientă. La următoarele listări, acest succes se va resimţi. Sper ca discuţiile din momentul de faţă să se concretizeze şi să vedem şi companii private la cota Bursei.
Având în vedere cererea de peste 100 milioane euro venită din partea investitorilor, nu se mai pune problema că bursa nu este capabilă să ofere suficientă lichiditate pentru a finanţa. Cred că s-a spart şi ultima barieră din acest punct de vedere, iar finanţarea prin bursă reprezintă o alternativă viabilă".
Evenimentul de deschidere al ofertei "Transgaz" avusese loc la Bursa de Valori Bucureşti, în prezenţa a foarte mulţi oficiali din Grupul BVB.
• Rareş Nilaş, BT Securities: "Oferta secundară Transgaz are o importanţă crucială pentru statul român şi pentru piaţa de capital"
Că oferta TGN este importantă pentru întreaga ţară consideră şi Rareş Nilaş, director general al BT Securities, unul dintre intermediari.
"Oferta secundară Transgaz este una dintre cele mai importante oferte derulate în România în ultimii ani", consideră domnia sa, adăugând: "Tocmai de aceea oferta secundară Transgaz are o importanţă crucială pentru statul român, pentru companie, dar şi pentru piaţa de capital, în ansamblu, şi ca atare considerăm că, prin configurarea ofertei, aceasta răs-punde intereselor statului român, ale emitentului şi, nu în ultimul rând, ale investitorilor".
Narcisa Oprea, partener al casei de avocatură Schoenherr a precizat că elementele de noutate ale ofertei Transgaz au fost metoda de determinare a preţului (book-building), metoda de alocare calitativă, posibilitatea de realocare între tranşe, structurarea tranşelor, book închis".
Potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), oferta a fost suprasubscrisă pe toate cele trei tranşe.
Tranşa de retail cu subscrieri de până la 1.000 de acţiuni a fost subscrisă 347%, în timp ce tranşa de retail cu subscrieri de peste 1.000 de acţiuni a fost subscrisă 257%.
Per total, investitorii de retail au subscris 299% din acţiunile oferite acestora, se arată în comunicat.
Investitorii de retail din tranşa mică, care au subscris în primele patru zile de oferta, vor plăti un preţ de 170,05 lei/acţiune, reprezentând un discount de 5% din preţul de ofertă, în timp ce investitorii de retail din tranşa mică care au subscris începând cu a cincea zi de ofertă, vor plati 173,63 lei/acţiune, reprezentând un discount de 3% din preţul de ofertă. Investitorii instituţionali şi cei din tranşa mare de retail vor plăti, conform mecanismului descris în prospectul de emisiune, preţul de ofertă, respectiv 179 lei/acţiune. Suma totală obţinută de OPSPI de pe urma acestei oferte este de 315 milioane lei.
Cum văd brokerii rezultatul ofertei
• Grigore Chiş, "SSIF Broker": "Piaţa a dovedit că este capabilă să aducă 72 de milioane euro"
Din punctul de vedere al pieţei de capital, oferta "Transgaz" a fost un succes, consideră Grigore Chiş, directorul general al "SSIF Broker".
"Deşi ne aflăm în perioadă de criză, piaţa a dovedit că este capabilă să aducă 72 de milioane de euro. Astfel, nu se pune problema de lipsă de bani în piaţă, ci se pune problema de a oferi o rentabilitate la acei banii", ne-a spus domnia sa.
Guvernul are toate şansele să listeze, cu succes, şi alte pachete minoritare, cu condiţia să ofere rentabilitate la banii investiţi, adică să ofere dis-count, consideră Grigore Chiş.
• Adrian Simionescu, "Vienna Investment Trust": "Este nevoie de multe astfel de poveşti de succes care să atragă investitori"
Oferta de vânzare a 15% din "Transgaz" a fost un succes pentru că raportul de suprasubscriere a fost unul mare, ceea ce arată că investitorii sunt foarte interesaţi, este de părere Adrian Simionescu, directorul general "Vienna Invest-ment Trust".
Era de aşteptat să fie aşa, pentru că Transgaz rămâne o companie cu potenţial foarte ridicat, chiar dacă până acum nu a fost valorificat la parametri maximi, şi investitorii au încredere în astfel de companii, ne-a explicat domnia sa.
"Mă bucur că preţul la care s-a făcut oferta a avut un discount mulţumitor pentru investitori şi că statul a înţeles că oferirea unui discount influenţează atractivitatea ofertei şi duce la un succes răsunător.
Din acest punct de vedere, felicit intermediarii, Bursa de Valori şi oficialii statului care au înţeles că este nevoie de multe astfel de poveşti de succes care să aducă mai mulţi investitori la ofertele publice ale statului, care ajută atât statul să aducă lichidităţi când este nevoie, cât şi dezvoltarea mai rapidă a pieţei de capital", a completat Adrian Simionescu.
•
Niţă: "Un pachet de până la 10% din Petrom nu va fi vândut pe bursă, iar listarea Nuclearelectrica va avea loc după 15 mai"
Constantin Niţă a declarat, ieri, că nu se gândeşte să vândă pe bursă un pachet de până la 10% din acţiunile statului la OMV Petrom.
"Nu cred că vindem acţiunile la Petrom, am în vedere un alt mod de lucru. Dacă tot stric tot în sis-temul energetic, merg până la capăt", a afirmat domnia sa.
Statul a încercat să vândă pe bursă aproape 10% din acţiunile pe care le are la OMV Petrom, în 2011, însă nu a reuşit, investitorii nefiind interesaţi să achiziţioneze titlurile la preţul propus de stat.
Constantin Niţă a mai spus şi că oferta prin care statul vrea să vândă un pachet de 10% din acţiunile "Nuclearelectrica" va avea loc după data de 15 mai.
"Este pentru prima dată în ultimii ani când ne respectăm angajamentele internaţionale. Am promis că listăm Transgaz în aprilie şi am listat. Asta înseamnă seriozitate. Am promis că vom lista Nuclearelectrica în mai şi o vom lista", a completat domnia sa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2013, 00:24)
Chis si simionescu nu au subscris o actiune tgn in nume propriu, insa in aceasta fitzuica sint considerati specialisti
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2013, 00:53)
Narcisa, nevasta securistului ne spune cum e cu bursa.
O bursa care are in conducere securistii cionga, anghel, anca dumitru si chiar narcisa. Ne meritam soarta
2. Felicitari domnule Ministru Nita,
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 18.04.2013, 00:39)
instinctul nu m-a inselat ca puteti face astfel incat Romania sa fie privita asa cum trebuie. Personalitatea unui om nu este dictata de apartenenta la o formatiune politica, ci mai degraba se reflecta prin modul in care adreseaza interlocutorului si isi apara ideile. Daca as face o comparatie ar putea fi acea cu a domnului care administreaza participatiile statului Qatar. Gandirea dumneavoastra si bunul simt in declaratii vor fi destule argumente pentru ca in viitor sa terminam cu acest atribut numit discount. Agentia Moody prin doamna Zampa, sefa analistilor de la Londra nu prea face diferenta intre politicile macroeconomice romanesti si cele din zona, asa cum a aratat ieri diewelt.de "Die Banken in Ungarn, Rumänien und Slowenien werden nach Einschätzung von Moody's Investors Service auch in diesem Jahr Verluste schreiben. Grund dafür sei im Wesentlichen, dass die Konzernmütter die Gelder kürzen, um ihr Kapital in Anbetracht der Schuldenkrise in der Eurozone zu stärken". Este de admirat opinia domnului Presedinte care face atenta comunitatea agentiilor de rating asupra adevaratelor cifre macroeconomice (comunicat 15.apr.2013 cu prilejul investirii domnului ministru de justitie), ce face insa Banca Nationala , unde este Guvernul , care in afara de a mai da un orizont pentru aderarea la euro nu este prezent in a -si apara politicile financiar economice pe plan international. Oltchim , domnule Nita , nu a fost , nu este si nu va fi un esec, deoarece tehnologia care a fost implementata si competenta salariatilor nu au cum sa fie sterse cu buretele domnului avocat Piperea, asa cum doreste domnia sa cu datoriile. Petrom a fost , este si va fi o poveste de succes , pentru ca oricat te-ai stradui nu poti sa scrii in prezentari cu steif ca ai 29000 lucratori si firme precum CA se mandresc avand astfel de clienti "Mit 29.800 Mitarbeitern und einem Umsatz von 34,05 Milliarden im Jahr 2011 ist die OMV Aktiengesellschaft das größte börsennotierte Industrieunternehmen Österreichs. Die Exploration und Produktion bedingt bei der OMV reibungslose Arbeitsabläufe und Logistik und ein sauberes Programm- und Projektmanagement. Das gilt ebenso für das Management der IT." , iar atunci cand vine vorba de revendicari salariale acesti oameni minunati sunt incadrati la categoria personal contractant "dienstnehmer". Aflam zilnic ca Romania si Bulgaria au ajuns tara de origine pentru joburi in industria orizontala , dupa cum se plang cei de la Duisburg "Viele Prostituierte würden aus Rumänien und Bulgarien kommen, kaum Deutsch sprechen, ihre Dienste für zu niedrige Preise anbieten und nicht verhüten. -derwesten.de" . Si mai aflam ca ieri au fost salvati 4 lei infometati si neingrijiti cu ajutorul unei organizatii care in Germania in urma cu ani doreau sa stranga fonduri pentru aceste animale sortite tristetii din tara cea imperfecta numita Romania si nu in ultimul rand SARACA. Eu consider ca saracia este rezultatul ignorantei unei clase politice care nu doreste sa inteleaga ca daca nu inceteaza cu aceste inutile discutii despre cine este mai indreptatit sa conduca Romania va fi pana la urma platita din fondurile caritative care ne ajuta alaturi de alte tari ale lumii a 3 a, neintelegand ca scrisoarea a fost scrisa cu mult timp in urma de un guru al cuvintelor frumos pus in versuri in defavoarea altuia a carui filozofie este doar aceea de a investi mai ales atunci cand sangele curge pe strada, cum era de observat in documentarul Let's make money :-(
3. cu o floare....
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 18.04.2013, 07:32)
Dupa o serie de insuccese rasunatoare, iata insfarsit, o reusita. Oarecum previzibila avand in vedere antecedentele Transgaz-ului. Mai e insa mult pana departe...
4. O poveste cu prosti !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 18.04.2013, 08:10)
Oferta Transgaz un succes ?
Transgaz este o afacere tip monopol, asigura constant randamente ale dividendelor net superioare dobanzilor bancare, este parte in Nabuco, are un viitor asigurat prin pozitia strategica in transportul gazelor catre Europa. Statul a pierdut cel putin 72 de milioane de euro prin vanzarea aceasta. Orice comparatie intre Transgaz(vanzarea a 15% din o afacere buna), Oltchim(vanzarea unei datorii din o firma capusata pana la coma), Cuprumin(vanzarea aranjata pe mai nimic a unei imense resurse nationale) si Petrom(OMV inca regreta ca a scapat vrabia din mana pe cioare de pe gard), nu o poate face decat un necunoscator, un diletant sau un P(politician, da acesta-i etalonul )
BVB in loc macar sa profite de conjunctura si sa anunte rezultatele si conferinta de presa de la sediul ca inceputul unui posibil plan de privatizari dupa modelul polonez a preferat sa stea pe la colturi si sa respire o gura de aer proaspat, gandindu-ma cat de basinos si imbacsit e aerul in CA BVB si cat de lamentabila este situatia BVB si in ce infundatura se afla, daca un lucru de normalitate este privit ca o gura de aer proaspat sau un mare succes .... al nimanui si asumat de toti actorii fiecare in parte.
Bineinteles ca acum va urma "adevaratul succes" cum vor fi chletuiti acesti bani de clasa politica in frunte cu primul ministru plagiator presedintele clarvazator si atoatestiutor, cate pensii si salarii nesimtite vor fi platite cu acesti bani, cate sali de sport inutile vor fi construite, cate parculete si spatii verzi vor fi amenajate, cate borduri vor mai fi puse si cati parlamentari inutili vom mai intretine cu averea si banii nostri ai ROMANILOR .