Autorităţile nu au anunţat, încă, dacă au găsit vreo soluţie pentru susţinerea financiară a "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT), până la privatizarea combinatului, programată pentru 18 septembrie, deşi au promis că vor intermedia relaţia companiei cu băncile.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, joia trecută, că va discuta cu reprezentanţii băncilor private din România în scopul obţinerii de sprijin pentru "Oltchim" la plata salariilor restante şi la asigurarea capitalului de lucru pe o perioadă de o lună, până la privatizarea societăţii.
Se pare că reprezentanţii statului au avut, într-adevăr, întâlniri cu băncile, luni şi marţi, însă, rezultatele negocierilor sunt învăluite în mister, cel puţin deocamdată.
Remus Vulpescu, şeful OPSPI, instituţia însărcinată cu privatizarea "Oltchim", ne-a declarat: "Vom constata zilele acestea care sunt posibilităţile de a sprijini Oltchim pe baze legale şi comerciale corecte, cel puţin până la privatizare".
Potrivit unor surse, autorităţile se vor întâlni din nou cu băncile, joi.
Principalele bănci care au creditat "Oltchim" sunt BCR şi Banca Transilvania.
Joia trecută, ministrul Daniel Chiţoiu a spus: "Statul nu poate să dea bani societăţii comerciale, dar poate să găsească soluţii, să aducă la discuţii băncile din România cu managementul societăţii astfel încât să le poată asigura surse de finanţare pentru capitalul de lucru undeva la 10-15 milioane de euro până la privatizare". Domnia sa a adăugat: "Inclusiv salariile, se plătesc salariile restante şi capitalul de lucru normal pentru o lună de zile. Luni, noi avem o întâlnire cu toate băncile din România pentru a discuta cu ei şi a găsi soluţiile de finanţare pentru Oltchim".
Ministrul Economiei a mai precizat că, în negocierile cu băncile, va vedea ce garanţii solicită acestea din partea statului sau din partea societăţii comerciale pentru a asigura sumele de bani necesare finanţării capitalului de lucru. Chiţoiu a arătat că nu există un plan de rezervă în cazul în care nu va găsi sprijin la bănci, dar a precizat că nu va exista o nouă amânare a termenului de privatizare a societăţii.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic. Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.
Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a şasea evaluări a acordului cu România. (ADINA ARDELEANU)