STATUL MAJOR AL ARMATEI UCRAINENE: Rusia îşi regrupează trupele pentru a ataca estul ţării

G.B
Internaţional / 5 aprilie 2022

Rusia îşi regrupează trupele pentru a ataca estul ţării

Rusia îşi regrupează trupele şi pregăteşte o operaţiune ofensivă în estul Ucrainei, pentru a încerca să controleze în totalitate regiunile Doneţk şi Lugansk, potrivit ultimului buletin de război al Statului Major al armatei ucrainene, publicat astăzi, în a 41-a zi a invaziei, transmite EFE, citată de Agerpres.

"Duşmanul îşi regrupează trupele şi îşi concentrează eforturile pentru pregătirea unei operaţiuni ofensive în estul ţării noastre. Obiectivul este de a stabili controlul total asupra teritoriului din regiunile Doneţk şi Lugansk", explică Statul Major ucrainean, care adaugă că s-a încheiat replierea trupelor ruse şi că acestea se îndreaptă către oraşul rus Valuiki, în regiunea Belgorod.

Statul Major ucrainean a mai anunţat că se înregistrează "mişcări de armament şi echipament militar pe teritoriul Republicii Belarus" şi că, "în mare parte", avioanele şi elicopterele ruse au fost transferate dinspre aerodromurile din Belarus către Rusia.

Liderii militari ucraineni afirmă că Rusia încearcă să reia operaţiunile ofensive în Sloviansk, unde Moscova "a avut un succes parţial".

Sloviansk se află tot în regiunea Doneţk, mai aproape de regiunea Harkov, unde în oraşul cu acelaşi nume "continuă bombardamentele artileriei (ruse) asupra cartierelor rezidenţiale şi a infrastructurii municipale".

"În zonele Doneţk şi Lugansk, ocupaţii îşi concentrează eforturile pentru a prelua controlul asupra districtelor Popasna şi Rubijne, pentru a stabili controlul total asupra Mariupolului şi a pregăti operaţiuni ofensive în apropiere de localitatea Zolota Niva", a transmis Statul Major ucrainean.

Ucraina mai denunţă şi faptul că "trupele ruse au realizat atacuri în oraşul Nikolaev (Mikolaiv, în sud, în apropiere de ţărmul Mării Negre) cu bombe cu dispersie", interzise de Convenţia de la Geneva, şi că "centre civile şi medicale, inclusiv un spital de pediatrie, au fost atacate de duşman". "Există morţi şi răniţi, inclusiv în rândul copiilor", a anunţat sursa citată.

Eforturile forţelor ruse pentru a captura oraşul Sloviansk vor constitui probabil următoarea bătălie fundamentală a războiului din Ucraina, potrivit ultimei analize a Institutului pentru Studiul Războiului, din SUA, în opinia căruia o ofensivă frontală rusă împotriva Doneţk şi Lugansk este foarte puţin probabil să aibă succes.

"Este posibil ca forţele ruse să aibă intenţia să izoleze forţele ucrainene în estul Ucrainei, iar pentru a o face ar trebui să cucerească cel puţin Slovianskul. Dacă forţele ruse cuceresc Slovianskul, vor avea opţiunea de a avansa direct către est, pentru a face joncţiunea cu forţele ruse care luptă în Rubijne, ceea ce le-ar permite cel puţin să avanseze limitat", apreciază institutul american.

Însă dacă forţele ruse nu cuceresc acest oraş, institutul american subliniază că "este puţin probabil ca atacurile frontale ruse în Donbas să reuşească să străpungă apărarea ucraineană, iar campania Rusiei pentru capturarea în totalitate a Lugansk şi Doneţk cel mai probabil va eşua".

Potrivit institutului, forţele ruse care avansează în direcţia Harkov creează condiţiile pentru reluarea operaţiunilor ofensive în Sloviansk, pentru a face joncţiunea cu celelalte trupe ruse din Donbas şi a încercui apărătorii ucraineni. Pentru a obţine acest rezultat, în ultimele trei zile forţele ruse s-au ocupat cu aprovizionarea, întărirea unităţilor decimate, repararea podului avariat de la Izium şi realizarea de misiuni de recunoaştere către sud-est, conform institutului.

SUA au transmis încă de luni că Rusia "îşi revizuieşte obiectivele" de război în Ucraina şi intenţionează să se concentreze către est şi, parţial, către sudul Ucrainei, în loc să încerce invadarea întregii ţări, şi au prognozat că noua fază a conflictului va fi "de lungă durată".

"Credem că Rusia îşi revizuieşte obiectivele de război, îşi repoziţionează forţele pentru a-şi concentra operaţiunile ofensive în estul Ucrainei şi în zone din sud, în loc să atace întregul teritoriu" al ţării, a declarat consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan.

La rândul său, Pentagonul a apreciat luni că riscul ca Kievul să fie ocupat de trupele ruse s-a diminuat după ce Moscova şi-a repoziţionat grosul militarilor care se aflau în apropierea capitalei ucrainene către zone din nord, în direcţia Belarusului.

"Majoritatea grupurilor tactice la nivel de batalion pe care îl formau împotriva Kievului, cel puţin la nord şi nord-vest, au început acum să se retragă departe" de capitala ucraineană, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării SUA, John Kirby.

"Grupurile tactice la nivel de batalion" (prescurtat, GTB) sunt forţe tipice armatei ruse şi reprezintă unităţi de luptă alcătuite din circa 800 de militari, la care se adaugă subunităţi de blindate, artilerie ori antiaeriene, explică EFE.

Kirby a insistat că SUA nu cred că ar fi vorba despre o retragere, ci doar de o repoziţionare a forţelor ruse pentru a se reorganiza şi a realimenta. Chiar şi aşa, "în momentul de faţă pare evident că ameninţarea pe teren a unei posibile ocupări a Kievului s-a redus", a apreciat el. Din contră, Rusia "acordă prioritate" atacurilor aeriene şi îşi îndreaptă atenţia către estul Ucrainei.

"Kievul continuă să fie vulnerabil la bombardamentele ruse şi, dat fiind că nu avem o vizibilitate perfectă asupra planurilor lor pe termen lung, nu cred că vreunul dintre noi poate spune că nu mai există nicio ameninţare la adresa Kievului", a conchis Kirby.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb