Stay Fit Gym, reţeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de oraşe din România, anunţă deschiderea celui de-al 50-lea centru, Stay Fit Gym Ghencea, începând cu data de 15 februarie 2025, marcând astfel o bornă semnificativă în expansiunea sa naţională. Situat în cartierul Ghencea din Bucureşti, acesta este cel mai mare centru din reţea de până acum, consolidând poziţia Stay Fit Gym drept cea mai extinsă reţea de fitness din România şi Europa de Est.
"Suntem încântaţi să anunţăm deschiderea celui de-al 50-lea centru Stay Fit Gym, o realizare care reflectă angajamentul nostru continuu de a promova un stil de viaţă sănătos şi activ în comunităţile din întreaga ţară. Pe lângă faptul că este cel mai mare club al nostru, Stay Fit Gym Ghencea simbolizează dedicarea noastră pentru excelenţă şi inovaţie în domeniul fitness-ului. În cei peste trei ani de la intrarea fondului de private equity Morphosis Capital în acţionariatul Stay Fit Gym, am deschis 43 de centre de fitness în urma unor investiţii totale de peste 130 de milioane de lei. Iar planurile noastre de creştere rămân ambiţioase, având deja contracte semnate pe termen lung pentru locaţii care vor fi inaugurate atât anul acesta, cât şi în următorii doi ani. La Stay Fit Gym, sănătatea românilor este în centrul fiecărei locaţii pe care o dezvoltăm, astfel încât să le oferim acestora acces la un stil de viaţă activ şi echilibrat, indiferent de oraşul în care se află", a declarat Alexandru Lascăr, cofondator şi CEO al Stay Fit Gym.
Noul club se află în centrul a două cartiere mari din Bucureşti - Ghencea şi Drumul Taberei, zone unde locuiesc aproape 500.000 de oameni. Noua locaţie se întinde pe o suprafaţă de 2.000 mp, devenind cel mai mare centru al Stay Fit Gym. Clubul oferă o gamă variată de facilităţi de top şi dispune de zone de fitness echipate cu aparatură de ultimă generaţie, spaţii dedicate antrenamentelor funcţionale, zone de cardio, studiouri moderne pentru clase de grup, precum şi servicii de personal training. Investiţia totală în acest centru se ridică la aproximativ 5 milioane de lei, fiind cea mai mare sumă investită până acum de companie în deschiderea unui club.
"Deschiderea Stay Fit Gym Ghencea reprezintă un nou pas important în strategia de extindere a reţelei, demonstrând capacitatea echipei de a identifica şi a răspunde nevoilor comunităţilor locale. Suntem mândri de evoluţia Stay Fit Gym, acest lucru fiind evidenţiat şi de creşterea numărului de angajaţi, de la aproximativ 100 la începutul anului 2022 la peste 600 de oameni în prezent. Totodată, în centrele de fitness ale reţelei se desfăşoară anual peste 4 milioane de antrenamente. Parcursul companiei este cu atât mai impresionant, cu cât planul iniţial din 2022 viza creşterea de la 7 centre de fitness la 35 în cinci ani. În primii trei ani după alăturarea Morphosis Capital, afacerea a crescut deja de 7 ori, depăşind ritmul estimat. Atingerea pragului de 50 de centre într-un interval mult mai scurt confirmă atât viziunea echipei de management, cât şi capacitatea Stay Fit Gym de a scala rapid printr-o strategie solidă de investiţii şi parteneriate pe termen lung. Vom continua să susţinem această expansiune accelerată, menţinând ritmul de dezvoltare şi consolidând fundaţia pe care Stay Fit Gym îşi construieşte viitorul", a declarat Adrian Netea, Investment Director în cadrul Morphosis Capital.
În prezent, Stay Fit Gym operează 50 de centre de fitness în 22 de oraşe din România, având peste 50.000 de membri activi. Compania vizează să ajungă la 100 de centre de fitness la finalul anului 2027.
Opinia Cititorului