Stele verzi în educaţie

A mai trecut un an în care educaţia a continuat să se degradeze în această ţară. Vor veni şi lunile de vară şi vom avea iarăşi examene traficate la colţul străzii. Va veni toamna şi vom avea din nou şcoli fără apă curentă. Vorbim despre "integrare în Europa" şi uităm că într-o privinţă esenţială - educaţia - suntem departe de orice standarde europene. Cel puţin în ce priveşte învăţământul superior.

Câteva date, pentru început. Prestigiosul Times Higher Education Supplement (THES) publică, anual, topul primelor 200 de universităţi. Nicio universitate românească nu se găseşte printre acestea. Tot anual este publicat aşa-numitul Top Shanghai al primelor 500 de universităţi. Nici aici nu figurăm cu vreo instituţie de învăţământ superior. Un detaliu: nu e vorba de clasamente întocmite "pe picior", pe baza impresiei artistice. Sunt clasamente care rezultă din aplicarea unor criterii riguroase. Se stabileşte un punctaj care măsoară calitatea corpului didactic (numărul de premii, lucrări citate în publicaţiile de specialitate, ş.a.m.d.), a facilităţilor educaţionale etc. Locul unei universităţi pe această listă este, aşadar, o reflecţie destul de fidelă a calităţii şi reputaţiei sale.

Primele locuri sunt, evident, ocupate de clienţii obişnuiţi ai excelenţei academice: Harvard, Cambridge şi Oxford. Universităţile americane şi britanice domină autoritar, iar la acestea se adaugă un număr tot mai mare de universităţi asiatice, mai ales din Japonia. De pe Continent, instituţiile şi universităţile elveţiene stau bine, la fel şi cele franceze. Surprinde locul modest al universităţilor germane: prima în topul THES este Heidelberg, pe locul 60.

România, nicăieri. Acum, un fapt de luat în seamă: nu e nevoie ca o ţară să fie mare pentru a avea universităţi competitive. Singapore are o universitate pe locul 33, Irlanda pe 53, Austria pe 85, Finlanda pe 100, Israel pe 128. Nici ca ţara să fie foarte bogată. Unele state în curs de dezvoltare au şi ele universităţi în topul THES: China (36 - Universitatea din Pekin), Brazilia (175 - Universitatea din Sao Paulo), Mexic (192 - Universitatea Naţională Autonomă din Mexico). Top Shanghai, care e mai generos, cuprinde şi universităţi din Cehia, Grecia, Ungaria, India, Polonia, Rusia, Egipt, Chile, Portugalia, Turcia şi Slovenia. Evident, printre numeroasele institute din Statele Unite, Canada, Germania, Marea Britanie sau din ţările scandinave.

Există, desigur, numeroşi profesori foarte buni în universităţile noastre, după cum unii studenţi de la noi sunt competitivi oriunde. Dar aceasta nu schimbă situaţia generală, care arată catastrofal. Guvernanţii ne povestesc că nivelul veniturilor va ajunge la nivelul mediu din UE. Cum aşa? Sunt curios cum se va întâmpla asta cu un învăţământ superior cu mult sub media europeană. Vom vinde coşuleţe cu zmeură autocarelor cu turişti germani?

O educaţie de calitate nu se organizează peste noapte. Dar unele lucruri pot fi începute imediat. Spre exemplu, salariile din învăţământ, care sunt sub limita decenţei. Se tot spune că "nu sunt bani". Pentru demnitari, însă, banii apar ca prin farmec. Salariul unui secretar de stat este de 5 ori mai mare decât al unui lector universitar. Şi nu am certitudinea că primul face o treabă mai importantă decât cel de-al doilea.

Dar ce este fundamental în neregulă, în învăţământul superior, e concepţia după care educaţia superioară este pentru oricine. Sub presiunea politicienilor, universităţile s-au transformat în fabrici de absolvenţi. Facultăţi care altădată aveau 25 de studenţi pe an, acum au ajuns la 500. Judecaţi dumneavoastră calitatea unor asemenea diplome pe piaţa muncii.

Ar trebui să începem, aşadar, prin reconstruirea învăţământului de elită. Universităţile cu tradiţie - Bucureşti, Iaşi, Cluj - în primul rând. Ele trebuie aduse la dimensiuni normale şi finanţate corespunzător. E aşa de greu? Bugetul Universităţii Bucureşti este de circa 60 de milioane de euro pe an. Nici o treime din cât cheltuieşte statul cu renovarea stadionului "Lia Manoliu".

Eliminarea sistemului "cu taxă", care e un şantaj permanent la adresa facultăţilor, se impune urgent. Acum, majoritatea studenţilor noştri plătesc taxe. Sunt acestea utile sau necesare? Nu. Doar 15% din acelaşi buget al Universităţii provine din taxe. Cu alte cuvinte, suntem obligaţi să dublăm numărul de locuri disponibile, pentru un mic supliment la bugetul instituţiei. Dar pe care statul refuză să îl plătească. Chiar dacă rezultatul e masificarea învăţământului superior.

În fine, ceva fonduri pentru renovarea clădirilor istorice ale facultăţilor. Unele stau să se prăbuşească, într-o ţară în care ministrul Educaţiei, care nu are nicio oră la catedră, este inginer-constructor. Aceeaşi Universitate a primit, pentru reparaţiile acestor clădiri, mai puţin decât s-a cheltuit pe limuzinele ministerului. Noroc cu stelele de pe steagul UE, că avem de unde alege când ne decidem, profesori sau absolvenţi, să ne luăm lumea în cap.