Un mail publicat de jurnalistul Victor Ciutacu pe blogul personal, preluat de Antena 3, demonstrează calitatea actului de justiţie în ţara noastră.
Mailul cuprinde rechizitoriul în care apar şi stenogramele discuţiilor pe care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu le-a avut cu jurnalişti ai postului Realitatea TV, şi este trimis de procurorul general Laura Codruţa Kovesi către jurnalistul Mircea Marian, de la Evenimentul Zilei.
Victor Ciutacu a adăugat că mailul intitulat "rechizitoriu vântu curăţat ultima variantă" a fost trimis mai multor jurnalişti, nu doar lui Mircea Marian.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine, într-un comunicat de presă difuzat ieri, că a transmis jurnaliştilor, pe 14 octombrie 2010, rechizitoriul în dosarul SOV, numai de pe adresa oficială a biroului de presă şi după ce dosarul a fost remis instanţei de judecată, informează Agerpres, citat de Antena3.ro.