Stiloul, flamura, lupta şi iluzia soluţiilor simple

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 14 iunie 2013

Cornel Codiţă

"Cum este posibil ca NIMENI, în ţara asta, să nu fie în stare să catalizeze acest val de nemulţumire populară şi să-l prăbuşească asupra incompetenţilor şi nemernicilor care ne hotărăsc destinele, bătîndu-şi joc de munca, viaţa, copiii, sănătatea, dar mai ales de speranţele noastre?"

Cînd cineva, care se osteneşte să te citească, produce întrebări autentic-dramatice, ca cea aleasă drept motto la începutul editorialului de astăzi, douăzeci de ani de exprimare în spaţiul public, prin intermediul presei, îţi trec prin faţa ochilor, în cîteva fracţiuni de secundă; aşa cum se spune că se întîmplă cu cei care au pornit hotărît de pe Acest tărîm, spre Celălalt! Stiloul se dizolvă şi mă lasă din nou în mîini cu materia fragilă, dar atît de corozivă a cuvintelor. Ce să faci cu ele? La ce sunt bune şi la ce nu? Se pot ele transforma în orice şi ţine loc de orice? De Flamură, spre exemplu? Răspunsului pozitiv este cea mai adînc înrădăcinată, cea mai rezistentă şi cea mai plină de valenţe manipulatorii dintre iluziile care stau la baza comunicării mediatice! Una de care eu refuz să mă las sedus, ori învins!

Problema reală, pusă de cititorul nostru, este însă mult mai importantă decît cea a comunicării. Îi lipseşte societăţii româneşti "flamura"? Şi, dacă ar avea-o, ne-am putea descotorosi de toate relele, care ne rod de la rădăcină viaţa, printr-o bătălie hotărî­toare, a Binelui contra Răului, după modelul Armaghedonului? Eu cred că NU! Iar ca probă iau chiar paradigma biblică. După cum ştiţi, aceasta este ultima soluţie la care Cel de Sus recurge, ori pare mai degrabă forţat să recurgă, pentru că toate celelalte căi de a asigura victoria Binelui au dat greş! Este o hotărîre de ultimă instanţă, de aceea vine abia la "sfîrşitul timpurilor"! E ultima, nu pentru că ar fi cea mai bună, ci dimpotrivă! Pentru că e cea mai rea! Celălalt lucru demn de observat este că soluţia nu este din lumea oamenilor, ci din cea a divinităţii, a Atotputernicului! Rezultă cu claritate, din arhetipul biblic, că "bătălia" nu poate fi răspunsul la problemele noastre, ale muritorilor de pe malurile Dîmboviţei, după cum nu este nici a altora care caută, ori se fac a căuta soluţii pentru problemele lor sociale şi umane în tot felul de "războaie" şi "bătălii". În ordinea lucrurilor din Lumea Oamenilor, bătăliile şi războaiele (fie ele şi simbolic-virtuale!) nu aleg între Bine şi Rău, ci doar între cine mai rămîne în viaţă şi cine nu; primii dobîndesc astfel privilegiul de a face, din punctul lor de vedere, alegerea dintre ceea ce este pentru ei bine şi rău! Faptul că sunt învingă­tori, nu înseamnă cîtuşi de puţin că au vreun monopol asupra alegerii corecte, ori că ceea ce ei proclamă a fi Binele nu este doar confortul, ori privilegiul lor, plătit de viaţa şi bunurile celor pe care i-au învins. Transformarea societăţii într-un cîmp de bătălie, organizarea şi asaltul "celor de sub flamura Binelui", împotriva "celor ce stau sub flamura Răului" este sursa celor mai mari dezastre ale societăţii omeneşti (cu excepţia celor produse de cauze naturale!), de la începuturile sale istorice şi pînă astăzi. În plus, experienţa miilor de ani şi a miliardelor de încercări de a "rezolva" problemele sociale pe această cale arată, dincolo de orice umbră de îndoială, că strategia aceasta de promovare a Binelui este falimentară! De ce cred, totuşi, oamenii în ea? Pentru că este atît de simplă! Pentru că promite, fără să poată livra vreodată, "SOLUŢIA"!

Nici o clipă, însă, argumentele formulate aici împotriva "cruciadelor binelui" nu sunt şi nici nu pot fi luate, cu bună credinţă, drept manifest al capitulării în faţa răului produs de oameni, din Prostie şi Răutate, mai ales de cei care deţin puterea de a decide pentru soarta şi viaţa altora. Nu doar societatea românească suferă de aceste maladii! Dacă urmăreşte cineva doar presa, nu mai vorbesc de analizele de profunzime filosofică, antropologică, sociologică, pshihologică, economică etc., poate constata similitudinea, pînă la calchiere, a temelor şi a întrebărilor care se repetă peste tot, în spaţiul civilizaţiei occidentale. Nu doar la noi, politica a devenit locul din care soluţiile lipsesc, ori sunt înlocuite de expediente, pseudo-soluţii şi aberaţii, prezentate cu pompă drept reţete şi remedii. Adevărul este că maşinăria socială, complicată de uriaşele dezvoltări tehnologice, de picătura de libertate şi de bruma de educaţie care au fost pulverizate peste sufletul a milioane de oameni, nu mai răspunde la comenzile de tip dîrlogi, pe care politica le foloseşte, de cînd s-a inventat şi pînă acum! Cînd Hăis, cînd Cea, nu mai e de ajuns! De aici încolo începe cu adevărat greul! Lumea noastră, şi nu mă refer doar la România, ci la civilizaţia din care ea face parte, dacă vrea să supravieţuiască, să-şi continue aventura prin istorie, va fi obligată să ajungă şi în politică, adică în domeniul deciziilor societale, să se bazeze pe expertiză ştiinţifică şi profesională, pe algoritmi şi "maşinării instituţionale" cel puţin de complexitatea computerelor moderne. De ce nu alegem prin vot 500 sau 300 de oameni, care să dezbată între ei şi să voteze pe bază de majoritate, cum să se construias­că un pod? Nu mai spun de un avion, ori de un vaccin, ori tratament medical, cum ar fi transplantul! Pentru că nimeni, sănătos la cap, nu s-ar încumeta să-şi pună viaţa în pericol şi să-l traverseze vreodată! O fi mai raţional şi mai eficient, în schimb, să dăm deciziile politice, cele de care depinde cons­trucţia milioanelor de "poduri" necesare funcţionării eficiente a unei comunităţi de oameni, pe mîna aceloraşi 300 ori 500 de "aleşi"? Tare mi-e teamă că nu! De aici începe totul, chiar dacă, nici pe departe, totul nu se termină aici! Cîtă vreme vom rămîne prizonierii iluziei soluţiilor simple, nu vom face altceva decît să repetăm greşelile trecutului şi să le plătim tribut, din ce în ce mai mare, din viaţa noastră şi din viaţa celor ce ne vor urma!

Opinia Cititorului ( 24 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Fara pretentia de originalitate, as rezuma situatia astfel: Prin lupta ascutita de clasa, desfasurata sub flamura rosie, a fost creata "democratia populara". Lupta sub stindardul verde a avut un sfarsit tragic, De o dictatura a elitelor in ultimul secol si jumatate, nici vorba. Cele doua sisteme totalitare, care s-au dorit a fi universale, ar fi avut ca finalitate crearea "omului nou". Ironia istoriei face ca aceasta masinarie bipeda, omul fara identitate, sa fie construita pas cu pas in...

    Vai, domnule Codita…

    Eu sunt un om modest, si cu toate ca imi recunosc o doza mare de naivitate (de care sunt mandru, dealtfel) eu nu m-am gandit nici o clipa sa pornesc in lupta pantru starpirea Raului din radacina… (mai mult, cred ca si raul are un rost pe lumea asta – fara el, nu am fi in stare sa apreciem binele)

    Visul meu e mult mai marunt... Nu vreau sa revolutionez societatea, nu vreau sa schimb regime. Nu vreau sa duc discutia sau actiunea pana la ultimele ei... 

    1. Nu vrei sa schimbi regime sau regimuri? ; poate vrei sa schimbi regine... 

      Vedeti, domnule Blaj? In comentariul meu la editorialul precedent spuneam ca nu mai e NIMENI sa catalizeze valul de nemultumire. Dar, sa presupunem ca s-ar ivi un conducator care s-o faca. Cu asa "soldati" precum idiotul care v-a corectat gramatical (chiar daca are dreptate in maruntenia lui), acel conducator ar ajunge fix pana la primul non-stop cu bere ieftina la PET, de unde ar trebui sa continue lupta singur. Asadar, NIMENI.

      Faceti parte din cei care distorsioneaza mesajele ca sa se piarda esenta. Exemplu tipic de manipulare.

      O fi Make, manipulatorul?. 

      Vedeti domnule Blaj! isi spune Lt.dar dupa logica elementara nu are cum sa fie ofiter; idiotul nu poate fi decat cel mult un "plotoner" despre care e o vorba: 

      Plotoneru'i plotoner, 

      Nici soldat, nici ofiter. 

      Oare unde ar ajunge conducatorul cu asa "soldat"?. 

      Mda. Anonimul recita poezii celebre in barul din coltul strazii si uziteaza "logica elementara" in afara contextului. E bine ca ramai anonim. Pacat de energia irosita aici. Eu iti recomand sa te grabesti, mai gasesti deschis la bere la PET si la ora asta.

    Parintii democratiei ne atrageau atentia cu mai bine de doua mii de ani in urma ca, pedeapsa pentru neimplicare in politica este ca ajungi sa fi condus de oameni inferiori tie, plecand de la aceasta observatie as spune ca solutia este, oarecum, simpla dar ceva mai greu de atins, anume cultivarea unei constiente sociale (a individului indiferent de clasa sociala), personal consider aceasta solutie ca fiind una nonviolenta si infinit mai profunda decat solutia de forta care nu face decat sa...

    Parerea mea e ca editorialul duce discutia la un nivel catastrofic care nu se impune. Aici vorbim doar de niste oameni, politicienii nostri, care nu-si mai fac datoria nici la cel mai scazut nivel. Coruptia, nesimtirea, prostia chiar, i-au handicapat de tot. Nu mai sunt in stare sa rezolve nici o problema, de la nici un nivel. Si in primul rand, oamenii aia uita de ce sunt pusi acolo, cred ca unii nici macar nu constientizeaza care ar trebui sa fie rolul lor prin pozitia (jobul) pe care il...

    1. Ne chinuim cu intrebari existentiale, cu raspunsuri pe masura... Care politicieni? Care magistrati? Oameni buni si oameni rai, intre 1989 si prezent este o punte solida care nu s-a rupt si nu se va rupe usor! Ce naiba vorbiti acolo de oameni in Parlament, de conducatori responsabili, etc.? Ne conduc cei care l-au omorat pe Ceausescu, idiotul care timp de 25 de ani a adus Romania in ochii lumii, prin munca si sacrificiile facute de bunicii si parintii nostri. Dar si el a fost om si s-a...

      Ok, si in afara de critica partial adevarata "ce ne place sa ne plangem", vreo propunere, vreo solutie?

      Pai tocmai asta facem, numai ne plangem deocamdata. Dar daca nu ACTIONAM, nu o sa se schimbe nimic de la sine, inertia e mare. Degeaba aratam ca stim noi cine e de vina, daca nu mergem mai departe de atat. Avem pareri foarte pertinente la acest editorial, avem un jurnalist de renume care poate sa dea o forma celor spuse pana acum, avem un Anonim care da glas unor idei care tin de psihologia maselor care ar putea si sa spuna concret cum sa actionam mai departe. Hai sa ne punem mintea la...

      Pai, domnul Codita asta si face ; spune si se plange intruna (si-si incaseaza solda), dar, in rest cum se implica?.

      Vorba ceea: Teoria ca teoria, dar practica ne omoara!. 

      Acest comentariu este rauvoitor si deloc constructiv. Si tocmai enunturile cu aceste caracteristici ne franeaza din actiune. Va rog, daca nu putem face ceva bun, hai sa nu stricam!

      Ar fi o solutie, o prima solutie de inceput. Fiecare om sa-si ridice stima si respectul de sine, daca se simte asa de obidit, si sa-si spuna propria parere in fata oricui il nedreptateste. Sa nu uitam ca pe acesti 'oameni politici' noi i-am ridicat pe un piedestal, ei saracii cred ca s-au si mirat ca vedem in ei mai mult decat vad ei insisi. Stii ce inseamna conrientizare? O minte clara si treaza care sa aiba puterea discernamantului si responsabilitatii. Se tin conferinte, intalniri de tot...

    Editorialul de acum este nepotrivit cu sensul comentariului aparut la articolul precedent al domnului Codita. Ideile generos filosofice nu-si regasesc rostul. Cred ca e mult mai simplu: politicianul trebuie sa fie angajatul nostru, nu stapanul nostru. Daca starea de fapt nu e asta, jos cu el. Problema e cine pune in practica acest "jos cu el". Politicianul mizerabil stie acum ca sta linistit acolo, pentru ca a saracit atat trupul cat si spiritul acestei societati.

    1. Exista modele functionale care sa inlocuiasca moartea sistemului politic. Sistemul p[olitic este doar o marioneta a celor care au puetre de decizie,putere demiurgica de a crea moneda, de a ne controla vietile. Aici e buba!

      Solutiile trebuie sa fie unele spirituale iar liedrii sa fie alese de catre oameni dupa criterii spirituale. Axa valorica trebuie sa faca un salt de la orizontala drepata, stanga la valori ecologice, spirituale, feminime. Egoismul sa fie inlocuit de generozitate, de... 

      Fii mai clara Salomeea. Tu cand iti spui parerea parca citezi doar din carti. Nu te-ai saturat sa traiesti doar la nivelul conceptelor si "frazarilor" frumos ticluite care, doar iti mangaie urechea? Fii hotarata si spune-ti parerea clara, nici in franceza, nici in engleza doar pe romaneste. "Ii dai" unuia peste ochi cu "dictionarul" in mana? Uneori limba romana pare mai dura atunci cand ii lovesti unuia ego-ul, cel la care a lucrat si l-a umflat cat casa poporului, dar cel putin i-ai dat de...

      Ce nu e clar? Politicul a devenit caduc si prin urmare va muri dar noi nu mai apucam sa participam la funeralii, din pacate. De ce este caduc? pentru ca nu politicul decide ci guvernul invizibil, acela decide si se pare ca doreste sa fie si legitim...sa nu mai lucreze din umbra si a inventat un nou termen de guvernanta, adica guvernare fara guvern democratic ales...

      Asadar s-a inventat un sistem politic care are datoria civica sa se ocupe de treburile cetatii dar nu o face din diferite... 

      The revival of European integration since the mid-1980s has reconciled regional integration with Globalisation. How it was possible? The answer is obviously simple, the same transnational fractions of capital that are behind the current drive of European integration are components of a wider transnational historical bloc, working within high profile fora such as the G-7 meetings (now G8) and including also private organisations such as the Trilateral Commission and the European Round...

      The revival of European integration since the mid-1980s has reconciled regional integration with Globalisation. How it was possible? The answer is obviously simple, the same transnational fractions of capital that are behind the current drive of European integration are components of a wider transnational historical bloc, working within high profile fora such as the G-7 meetings (now G8) and including also private organisations such as the Trilateral Commission and the European Round...

      1.Introducere

      Aceast studiu cuprinde trei capitole: primul introductiv prezintă tipurile ignorate de ameninţări care demonstrează influenţele economice asupra revoltelor populare şi legătura dintre globalizare şi integrare europeană, al doilea introduce oportunităţile comune extinderii Uniunii Europene către Ţările Europei Centrale şi de Est şi al treilea face propuneri pentru o paradigmă a cooperării, punct de pornire pentru un nou model al guvernanţei umaniste globale. Toate aceste trei... 

    Asa este numai nebunii ar circula pe un pod construit de cateva sute de oameni care voteaza solutiile de construire si de mentenanta.

    Dar politica ,o arta a compromisului,nu este si o stiinta. 

    Nici economia,dupa cate observ,nu a ajuns la demnitatea de stiinta(altfel,nu s-ar confrunta atat de des cu imprevizibilul).

    Traim,deci,s ub flamura unor pseudostiinte,care cauta solutii prin intermediul unor pseudosavanti,numiti tehnocrati sau politicieni. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb