Ştiţi care este opinia mea în privinţa comasării?

Vezi modelul Farfuridi! Opinia mea este aceasta; e vorba de comasarea alegerilor, da?...Atunci, iată ce zic eu: ori să se comaseze, primesc, dar atunci să rămînă separate, ori să se separe, primesc, dar atunci să se comaseze, pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale!

În pofida aparenţelor şi a grabei superficiale cu care, de la origini pînă în ziua de azi, sunt citite şi înţelese vorbele lui Caragiale, sunt tălmăcite în manualele şcolare şi în mai toate interpretările critice, propunerile lui Farfuridi nu sunt cîtuşi de puţin inutilizabile. Contradicţiile se topesc de îndată ce treci de la formalismul logicii bivalente la "logica" complexă a realităţii.

Mai întîi să vedem ce e cu comasarea asta. Termenul este pur şi simplu impropriu, rău ales, mistificator. Nu se comasează nimic şi nici nu poate fi comasat, cînd este vorba despre actul punerii în urnă a unui buletin de vot pe care, în prealabil, a fost marcată opţiunea alegătorului. În realitate, este vorba doar despre ţinerea unor alegeri diferite la aceeaşi dată şi în aceleaşi secţii de votare. Ceea ce se poate chema, în cel mai bun caz, superpoziţie, nicidecum comasare. De ce este importantă diferenţa? Pentru că aboleşte sugestia de dizolvare a posibilităţii de alegere, în cazul suprapunerii de timp şi loc a două sau mai multe scrutinuri. Oricîte alegeri ar avea loc în aceeaşi zi, dacă pentru fiecare există un buletin de vot separat, alegătorului nu i se îngrădeşte libertatea de opţiune politică şi nici cea de exprimare a ei prin vot. Altceva se întîmplă şi acest efect a fost vînat de cei care au venit cu ideea "comasării". Este vorba despre efectul de contagiune a opţiunilor exprimate. El este real şi a fost probat de cercetările de psihologie socială nu doar în privinţa alegerilor politice, ci în tot spectrul alegerilor pe care le facem în viaţă. Alegerile consecutive, chiar şi la intervale mai mari de timp, sunt mai degrabă şi mult mai frecvent asemănătoare, puternic corelate, au ca referenţial aceleaşi categorii, se fac după aceleşi criterii etc. Cu alte cuvinte, seamănă una cu alta ca două picături de apă! Sau aproape...! Practic: dacă îi dai alegătorului, în aceeaşi zi şi în aceeaşi secţie de votare, două buletine, unul pentru parlamentare şi unul pentru prezidenţiale, să zicem, atunci, dacă a votat partidul X pe primul, în majoritatea cazurilor va vota tot partidul X şi pe al doilea. X parlamentare, X locale. Y prezidenţiale, Y parlamentare etc. Aici au intervenit discuţiile despre care este "comasarea cîştigătoare". Şi, fiecare partid, ba chiar fiecare facţiune, a dat un răspuns diferit. Pesediştii "fundamentalişti", cei care ştiu cu adevărat şi la firul ierbii cum funcţionează puterea în România, ar vrea ca majoritatea pe care o anticipează în Parlament să fie dublată de majoritatea în instituţiile locale ale puterii, primării, consilii judeţene. Funcţia prezidenţială este una de prestigiu, adevărat, dar Preşedintele, fără o majoritate parlamentară de partea sa, nu este regele jocului, ci un simplu pion lipsit de armele constituţionale necesare pentru a se împotrivi fuziunii realizate electoral la nivel local-central. Alţii au alte idei. În PNL, spre exemplu, o facţiune crede că dacă lumea va vota la europene preponderent PNL, atunci efectul de contagiune ar putea oferi partidului o nesperată majoritate, sau preponderenţă semnificativă, în viitoarea compozie parlamentară. Toate variantele de combinare pot fi luate în considerare şi fiecare dintre ele oferă un spectru diferit de avantaje şi dezavantaje electorale şi politice. Înrebarea este: va funcţiona efectul de contagiune sau nu? Cei care se îndoiesc serios susţin, alternativ, rămînerea la varianta standard, scrutinuri cu date diferite. Sigur, din punct de vedere al costurilor de organizare, orice formulă de superpoziţie aduce o economie la bugetul statului. Argumentul a fost folosit în favoarea "comasării", doar că cei care îl invocă o fac fariseic, nu de dragul "luptei împotriva risipei", ci pentru beneficiile scontate ale efectului de contagiune. Aşadar, cum am putea să "comasăm" unele alegeri, dar să le lăsăm totuşi separate? Atrofierea efectului de contagiune poate fi obţinută, dacă alegerile se ţin la aceeaşi dată, prin separarea locaţiei de vot, în cadrul aceleiaşi secţii. Sau prin separarea temporară a scrutinurilor, la un interval minim de timp, o singură zi, să zicem. Două zile de vot, consecutive, pe final de săptămînă, ar fi soluţia cea mai simplă. Unul dintre riscuri este ca alegătorul "să obosească" sau să fie hiperselectiv şi, în acest fel, absenteismul la unul dintre scrutinuri să fie mai mare decît "normal". Acest lucru poate fi într-o anumită măsură contracarat punînd în cea de a doua zi votul pentru ceea ce majoritatea consideră la noi că este mandatul esenţial, cel de Preşedinte.

Am putea, alternativ, să nu comasăm scrutinurile, dar să le aducem împreună? Soluţia relativ simplă pentru a ţine sub control cheltuielile cu infrastructura nesesară procesului electoral (secţii de votare etc.) ar putea fi ca ele să fie organizate secvenţial, în intervalul aceleiaşi săptămîni, declarată oficial "săptămînă electorală", pentru a crea posibilităţi de vot adaptate orarelor de lucru pentru diferite categorii de cetăţeni şi de ocupaţii profesionale. Blocate ar fi doar locaţiile secţiilor de vot care sunt în majoritate şcoli. Oricum, o săptămînă suplimentară de "vacanţă" nu a stricat nimănui, niciodată!

Din această dilemă nu poţi ieşi...Am zis!