Stocurile iraniene de uraniu îmbogăţit depăşesc de 18 ori limita autorizată prin Acordul de la Viena

S.B.
Internaţional / 28 februarie 2023

Stocurile iraniene de uraniu îmbogăţit depăşesc de 18 ori limita autorizată prin Acordul de la Viena

Iranul a continuat să-şi crească, în ultimele luni, producţia de uraniu îmbogăţit, arată un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), al cărei director general, Rafael Grossi, urmează să efectueze, la sfârşitul acestei săptămâni, o vizită la Teheran, informează news.ro.

Stocurile de uraniu îmbogăţit se ridicau la 3.760,8 de kilograme, la 12 februarie, faţă de 3.673,7 kilograme la sfârşitul lui octombrie.

Ele depăşesc de 18 ori limita autorizată de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, potrivit raportului, pe care AFP scrie că l-a consultat, cu câteva zile înaintea unei reuniuni a Consiliului Guvernatorilor al agenţiei ONU.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Acordul de la Viena este o problema,

    dar acordul de la Minsk nu este,

    fiecare cu dreptatea lui 

    1. si memorandumul de la Budapesta e optional,

      fiecare cu dreptatea lui  

    Dar ce, trebuie sa ceara cuiva voie? Iranul este stat suveran si independent, spre deosebire de multe alte state ale Lumii care au statut de Colonie! Cinste lui, caci nu pot sa zic Slava, care e deja rezervata!

    1. Chiar asa, si Ukraina e stat independent si suveran, nu vrea sa fie colonie a rusilor, e si dreptul lor sa se inarmeze cu ce vor. Cinste si Slava lor, ca nu e deja rezervata!

      Ucraina e independenta si suverana?? Poate doar in propaganda occidentala! In realitate este o Colonie de ultima spetza a familiei Rothschild, care are drept de viata si de moarte asupra oricarui locuitor de-acolo! Este exact ca in sclavia antica! Dar e prea greu si prea tarziu pt tine, ca sa mai intelegi acest aspect!

    Da, fiecare stat este liber sa isi faca armele lui.

    1. Numai arme aveti in cap, de PACE nu va intereseaza.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930