Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PD-L), Theodor Stolojan, a declarat, ieri, în replică la afirmaţiile premierului Călin Popescu-Tăriceanu, că acesta nu doar că "este incompetent, ci şi-a pierdut şi bruma de eleganţă pe care o avea". "Domnul Tăriceanu nu face decât să coboare pe scara politicii româneşti. Ne-a demonstrat nu numai că este un premier care duce în blocaj Guvernul pe care îl conduce, incapabil de a ieşi cu orice iniţiativă ca răspuns la problemele reale ale României, un prim-ministru incompetent, ci şi că este lipsit de bruma de eleganţă pe care o avea", a spus Theodor Stolojan. Liderul democrat-liberal a subliniat că nu intenţionează să ajungă la nivelul la care premierul Tăriceanu încearcă să coboare disputele politice. "Nu mă voi coborî la nivelul la care vrea el să ducă disputele politice", a precizat prim-vicepreşedintele PD-L.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul Călin Popescu-Tăriceanu, prezent, joi, la lansarea candidaţilor pentru alegerile locale din judeţul Mehedinţi, i-a atacat dur pe liderii PD-L Emil Boc şi Theodor Stolojan, dar şi pe preşedintele Traian Băsescu.
"Vreau să dau replica la două personaje jalnice de pe scena politică românească, Stolojan şi Boc, care nu fac altceva decât să repete încontinuu mesajele politice sau să reia afirmaţii făcute de şeful lor. Ştiţi cum se numesc cei care repetă ceea ce spune altcineva. Da, avem de-a face - într-adevăr, aţi spus foarte bine - cu doi papagali" - a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.