Străinii au redevenit cumpărători neţi la BVB în septembrie

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 octombrie 2010

Investitorii străini au redevenit cumpărători neţi la BVB în luna septembrie, cu achiziţii nete de 79,1 milioane lei (18,5 milioane euro), însă valoarea a fost influenţată în principal de transferul unui pachet de acţiuni "Rompetrol Rafinare" (RRC) de la o societate din grup către "The Rompetrol Group" Olanda.

În precedentele două luni valoarea titlurilor cedate de investitorii din afara României a depăşit achiziţiile cu 14 milioane lei (3,3 milioane euro), potrivit Mediafax.

La data de 24 septembrie, "The Rompetrol Group" a preluat de la "Rompetrol Downstream" 2,61% din acţiunile "Rompetrol Rafinare", printr-o tranzacţie specială în valoare de 33,6 milioane lei (7,8 milioane euro).

De altfel, în luna septembrie inves­titorii străini persoane juridice au fost singurii cumpărători neţi de la BVB, cu intrări de 80,2 milioane lei (18,8 milioane euro), în timp ce toţi jucătorii locali, dar şi investitorii nerezidenţi persoane fizice au vândut mai mult decât au cumpărat, potrivit statisticilor publicate ieri de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Bursa a continuat în luna septembrie să înregistreze variaţii uşoare, la fel ca în lunile de vară, astfel că cei mai mulţi investitori atât pe termen mediu-lung, cât şi speculatorii s-au menţinut pe poziţii de aşteptare şi doar au tatonat piaţa, realizând operaţiuni cu volume reduse de acţiuni.

Indicele general al bursei, BET-C, a avansat în luna septembrie cu 4,28%, astfel că valoarea de piaţă a companiilor listate a avansat cu 4,2%, sau cu 4,103 miliarde lei. Capitalizarea bursei a urcat astfel de la 88,959 miliarde lei la 92,698 miliarde lei.

Per ansamblu, în septembrie toţi investitorii nerezidenţi au cumpărat acţiuni de 136,6 milioane lei (32 milioane euro), iar pe partea de vânzare au rulat 57,4 milioane lei (13,4 milioane euro).

Valoarea titlurilor cumpărate este cu 89% mai mare decât suma din luna august, de 72,4 milioane lei (17 milioane euro), în timp ce fondurile obţinute din lichidarea poziţiilor sunt cu 27% mai reduse. În luna august, străinii au cedat acţiuni de 78,3 milioane lei (18,4 milioane euro).

Contrapartea străinilor a fost asigurată de investitorii locali, care au cedat în total acţiuni de 275,7 milioane lei (64,6 milioane euro) şi au cumpărat titluri de 196,1 milioane lei (46 milioane euro). Astfel, româ­nii au retras din piaţă 79,6 milioane lei (18,6 milioane euro).

Sumele încasate de jucătorii autohtoni din acţiunile cedate au fost cu 24% peste cele din luna august, care au totalizat 221,9 milioane lei (52,3 milioane euro). Totodată, rulajul pe partea de cumpărare a fost în septembrie cu 13% mai redus decât în august, când românii au achiziţionat titluri de 226,2 milioane lei (53,3 milioane euro).

În luna august investitorii locali au fost cumpărători neţi, achiziţiile depăşind vânzările cu 4,2 milioane lei (1 milion de euro).

Deşi sumele rulate de investitorii străini au crescut pe partea de cumpărare, numărul conturilor prin care aceştia au tranzacţionat a scăzut faţă de august de la 127 la 109. În coborâ­re este şi numărul de conturi prin care s-au realizat vânzări, acesta ajungând la 119, de la 131.

Investitorii locali au realizat tranzacţii pe partea de cumpărare prin 3.435 de conturi, comparativ cu 4.120 în luna august. Pe de altă parte, numărul de conturi prin care au fost vândute acţiuni a crescut la 5.523 de la 5.481.

După primele nouă luni, investitorii străini sunt în continuare cumpărători neţi, achiziţiile depăşind vânzările cu 288,4 milioane lei (69,4 milioane euro), în timp ce românii au retras din piaţă 262,8 milioane lei (63,2 milioane euro).

Deşi străinii au avut o prezenţă puţin vizibilă în piaţă în perioada ianuarie-septembrie şi majoritatea tranzacţiilor au fost realizate de investitorii locali, nerezidenţii au avut un apetit mai ridicat pentru risc decât în perioada similară a anului trecut.

Astfel, în primele nouă luni jucătorii din afara României au cumpărat titluri de 1,346 miliarde lei (322,9 milioane euro) şi au cedat acţiuni de 1,057 miliarde lei (253,4 milioane euro).

Sumele rulate pe partea de achiziţii sunt cu 62% peste cele din acelaşi interval al anului trecut, de 833,3 milioane lei (197,5 milioane euro). Totodată, străinii au fost mai activi şi la vânzare, unde operaţiunile au urcat cu 51%. În primele nouă luni din 2009, nerezidenţii au cedat titluri de 697,5 milioane lei (165,1 milioane euro).

Prin conturile agregate, unde figurează doar titlurile Erste Bank (EBS), achiziţiile au depăşit, în septembrie, cu 460.000 de lei (108.000 de euro) vânzările.

Astfel, au fost cumpărate acţiuni ale băncii de 2,8 milioane lei (661.000 de euro), în timp ce pe partea de vânzare au fost tranzacţionate titluri de 2,3 milioane lei (553.000 de euro).

De la începutul anului au fost cumpărate titluri Erste de 60,2 milioane lei (14,4 milioane euro) şi au fost vândute acţiuni de 85,8 milioane lei (20,6 milioane euro). Lichidările de portofolii din primele nouă luni au depăşit, astfel, achiziţiile cu 25,6 milioane lei (6,2 milioane euro).

Diferenţa a fost absorbită de formatorii de piaţă şi de companiile de intermediere care au achiziţionat titluri în nume propriu. Cea mai mare parte a acestor vânzări a fost descărcată, probabil, pe bursa de la Viena - piaţa principală de tranzacţionare a titlurilor Erste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb