STRATEGIA 2013-2017 SIF Moldova vrea să facă mai multe investiţii

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 februarie 2014

SIF Moldova vrea să facă mai multe investiţii

Costel Ceocea: "Suntem atenţi la oportunităţile prezentate de societăţile aflate în dificultate"

Conducerea SIF2 Moldova consideră necesară creş­terea efortului investiţional, ca sursă a randamentelor viitoare şi propune acţionarilor un raport echilibrat între politica de dividend şi cea de alocare a resurselor pentru programele investiţionale, potrivit unui document transmis acţionarilor spre consultare.

Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, ne-a spus că are în vedere restructurarea portofoliului şi o gestionare mai bună a costurilor, conform strategiei multianuale 2013-2017. Domnia sa ne-a declarat: "Anul trecut, am grupat acţiunile deţinute la societăţile închise, aflate în faliment sau lichidare administrativă în compania "Asset Invest" SA şi, totodată, activele imobilizate în "Casa" SA, având ca efect aplicarea unor politici de management unitare, cât şi reducerea costurilor operaţionale. Pentru 2014, vom menţine un pilon important în sectorul energie şi financiar-bancar şi ne orientăm spre valorificarea oportunităţilor investiţionale din domeniile imobiliar, agribusiness, IT, farmaceutic. De asemenea, suntem atenţi la oportunităţile prezentate de societăţile aflate în dificultate sau cu potenţial mare de revenire."

Costel Ceocea nu exclude nici segmentul "private equity", apreciind că perspectivele acestuia în peisajul european se îmbunătăţesc.

SIF Moldova îşi menţine interesul pentru participarea la privatizarea companiilor de stat prin Bursa de Valori Bucureşti, potrivit preşedintelui companiei.

Pentru SIF Moldova, noile lansări de oferte publice se încadrează în strategia asumată pe termen mediu/lung, şi anume consolidarea pilonului energetic, aşa cum a fost prevăzut în programele multianuale (electricitate, petrol, gaze, utilităţi, servicii conexe), se arată în documentul prezentat de SIF2 acţionarilor.

Potrivit reprezentanţilor companiei, SIF Moldova îşi propune constituirea unor structuri de administrare centralizate pentru societăţile în care are deţineri majoritare, intenţia fiind de listare a acestor companii la BVB.

SIF Moldova: "Îmbunătăţirea cadrului legislativ - factor care ar contribui la dezvoltarea pieţei de capital"

Conducerea SIF Moldova apreciază că, pe lângă programul de listări, îmbunătăţirea cadrului legislativ este un alt factor care ar contribui la dezvoltarea pieţei de capital.

Printre subiectele de interes pentru SIF Moldova se numără reducerea cvorumului pentru adunările generale la SIF-uri, posibilitatea ca SIF-urile să se poată achiziţiona între ele, statutul pieţei Rasdaq sau pragul la SIF-uri.

SIF Moldova a adus de mai multe ori în dezbatere tema modificării actelor constitutive ale societăţilor de investiţii financiare, astfel încât cvorumurile necesare Adunărilor generale să fie reduse.

Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a propus parlamentarilor un amendament la Ordonanţa de Urgenţă 32/2012, prin care SIF-urile să se alinieze legii 31/1990 a societăţilor comerciale, astfel încât să poată ţine Adunările Generale Extraordinare cu cvorumuri de 25%, la prima convocare, şi 20% la a doua.

La momentul de faţă, pentru AGEA, patru dintre cele cinci SIF-uri au nevoie de cvorum de 75% la prima convocare şi de 50%, la a doua.

Conducerea SIF Moldova consideră că există premise de adoptare a acestui amendament, în sesiunea parlamentară.

Totodată, SIF Moldova arată, în documentul dedicat acţionarilor, că nu este de acord cu introducerea unor incompatibilităţi pentru administratorii şi directorii operatorilor de piaţă/sistem şi ai depozitarilor centrali. "Este nejustificat ca principalii actori ai pieţei (emitenţii) să nu se implice în administrarea instituţiilor pieţei de capital în care ei acţionează; nu credem că este oportună preluarea în lege a unor prevederi dintr-o reglementare secundară a ASF (dispunere de măsuri), contestată de piaţă şi extinderea ei şi pentru directori", se arată în documentul citat.

SIF Moldova propune reanalizarea cadrului legislativ privind împrumutul de acţiuni

Reprezentanţii SIF2 propun reanalizarea cadrului legislativ privind împrumutul de acţiuni, în sensul simplificării mecanismului de împrumut şi extinderii cadrului de acordare a împrumutului, cu un tratament fiscal adecvat venitului obţinut, în speţă dobândă, comision.

SIF-urile pot efectua împrumuturi cu valori mobiliare şi pot constitui garanţii asociate doar în următoarele condiţii: pentru o perioadă de maxim 30 de zile, să nu depăşească 10% din active, garanţiile financiare asociate se pot constitui sub formă de numerar, acţiuni din componenţa indicelui BET şi BET-FI, titluri de stat cu scadenţă mai mare de 12 luni negociabile pe piaţa de capital, garanţiile financiare trebuie să reprezinte, în orice moment, minim 120% din valoarea titlurilor împrumutate.

Înfiinţarea unei CCP locale - Finanţele şi BNR şi-ar fi dat acordul

SIF Moldova, în calitate de acţionar al Bursei de Valori Bucureşti şi Sibex, susţine necesitatea înfiinţării unei Contrapărţi Centrale autohtone, pentru dezvoltarea pieţei de capital româneşti, se mai arată în raportul conducerii societăţii.

Documentul citează o precizare a Autorităţii de Supraveghere Financiară, din 13 ianuarie 2014: "Am notificat autoritatea europeană ESMA că vom înfiinţa Contrapartea Centrală. Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor şi-au dat acordul să participe cu câte o treime din capital".

CCP-ul este o instituţie cerută la nivel european din septembrie 2013, pentru decontarea tranzacţiilor cu derivate.

Încercările de înfiinţare a unei CCP locale au eşuat, anul trecut, atât la Sibex, cât şi la Bursa de Valori Bucureşti, deşi, la un moment dat, cele două burse au lucrat împreună la proiect.

Adunările Generale cu tema CCP nu au întrunit cvorumurile necesare nici la Sibex, nici la BVB.

Propunere de modificare a legislaţiei fiscale

SIF Moldova are o propunere de modificare a legislaţiei fiscale, în sensul corelării bazei obligaţiei de plată CASS cu plafonul minim al veniturilor din dividende pentru acţionarii cu deţineri foarte mici.

Astfel, SIF Moldova a iniţiat, în 2013, demersuri către MFP şi ASF pentru iniţierea de modificări legislative în vederea reglementării situaţiei celor peste 5,5 milioane acţionari cu deţineri mai mici de 30 acţiuni, cărora, pentru dividende cuvenite în cuantumuri mai mici de 5 lei le sunt calculate CASS accesorii şi penalităţi corespunzător unor sume de 750 - 800 lei.

SIF2 arată că a primit răspunsuri favorabile de la MFP şi ASF, care au solicitat iniţierea demersurilor de modificare a legislaţiei fiscale.

Preocupările legislative ale SIF Moldova:

1. Propuneri de completări la OUG 32/2012 pentru posibilitatea modificării actelor constitutive la SIF-uri;

2. Anularea Dispunerii de Măsuri CNVM 11/2005 referitoare la interzicerea achiziţionării de către o SIF a acţiunilor la alte SIF-uri;

3. Proiect de modificare a Regulamentului CNVM nr. 15/2004 - urgentare finalizare; cuprindere şi armonizare cu normele şi proiectele incidente;

4. DAFIA - aplicabilitate şi implicaţii pentru SIF-uri; corelare cu modificările Regulamentului 15/2004;

5. Proiect de instrucţiune privind administrarea riscului - aprobare şi completare;

6. Necesitatea reglementării statutului juridic al pieţei Rasdaq - adoptarea cu amendamente a proiectului de lege nr. PL-x nr. 385/2013 înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere;

7. Modificarea reglementărilor BVB privind tranzacţiile de tip deal;

8. Necesitatea eficientizării mecanismelor referitoare la împrumuturile de acţiuni şi tranzacţiile în marjă;

9. Demersuri către BVB şi Sibex privind înfiinţarea Contrapărţii Centrale; găsirea unei soluţii comune regionale privind operaţiunile de clearing pentru produsele derivate şi spot;

10. Propunere de modificare a legislaţiei fiscale - în sensul corelării bazei obligaţiei de plată CASS cu plafonul minim al veniturilor din dividende pentru acţionarii cu deţineri foarte mici;

11. Solicitare către ASF şi BNR de uniformizare a conţinutului şi formei raportărilor instituţionale.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. perdele de fum pentru a va justifica enormul salariu si alte beneficii domnule ceocea.in realitate sunteti doar la faza vocalize.

    1. Daca au furat pina la pensie vrei sa se schimba acum? Nici sa copieze de afara nu stiu: raportarile de catre firme se fac catre Ministerul de Finante, nu catre Bnr.

      Sifurile au acelasi salarii si activitati va Asf: jecmanirea prostilor care investesc la bursa 

    ceocea si doros, cei mai slabi administratori din istoria SIF 2. fostii oameni ai lui vantu nu au nici o treaba cu interesele investitorilor, ci raspund la cu totul alte comenzi. o rusine de oameni!

    1. Sif2 cumpara Bt, Bt cumpara sif2.

      Moldovenii salarii de sute de mii de eur.

      cine ramane cu actiuni la sfarsit descopera cum era fni 

    N-ati inteles ce a spus Ceocea? A zis: luati-va gandul de la dividende mari sau poate chiar de ladividende in general. Ganditi-va in schimb profund si apasat la investitii in imobiliare, eventual hoteluri, la inmormantat bani in zombie industriali si la salarii de zeci de mii de EUR pentru cei care va prapadesc banii.

    Se vorbeste mereu despre reducerea cvorumului la AGA de la SIF-uri , dar niciodata despre ce s-ar putea face pentru a creste prezenta actionarilor la aceste AGA (simplificarea procedurilor pentru votul prin corespondenta , trimiterea prin posta a formularelor de vot , desemnarea unor reprezentanti ai minoritarilor care sa fie imputerniciti sa participe la AGA , etc)

    De ce cvorum minim de 20-25% ? La AGA de la SIF 2 din aprilie 2013 au participat 44% din voturi. 

    1. Cvorum si cumparari intre ele eventual abia dupa Eliminarea pragului si 6 luni liberi sa le cumpere actionarii care doresc

      De ce oare? Pentru ca toate nelegiurile si hotiile trebuie sa poarte sigla actioanrului informat. HAHAHA asa-i in democratie: cei multi voteaza veseli pentru fardesimtirea si nehamisirea celor de la butoane. Traiasac scumpa noastra gasca de praduitori.

    mentinerea acestui prag reprezinta pentru orice investitor avizat cea mai mare prostie dar pentru conducerea acestor societai si organismelor de reglementare este mana cereasca asa ca nu mai vanturati aceasta problema care face bine in media,succes

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb