La propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe Termen Mediu şi Lung, arată un comunicat al ministerului.
Strategia vizează o gestionare integrată a apei şi a resurselor adiacente: amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia naturii, dezvoltarea agricolă şi silvică, protecţia infrastructurii de transport, a construcţiilor şi a zonelor turisitce, protecţia individuală ş.a.
Documentrul cuprinde un ansamblu de acţiuni la nivel naţional şi bazinal care include planificare, programe, politici cadru, coordonare, facilitare, sporirea conştientizării şi consolidarea socială.