Strauss România estimează afaceri de 80 milioane euro în 2008

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 28 august 2008

Strauss România estimează pentru anul acesta o cifră de afaceri de 80 milioane euro şi atingerea unei cote de 50% pe piaţa totală a cafelei, prin lansarea unei mărcii premium, au declarat, miercuri, reprezentanţii companiei.

"Investiţia în dezvoltarea aces-tei mărci s-a ridicat la 15 milioa-ne de euro, inclusiv costurile pentru crearea ambalajului, iar şase milioane de euro au fost investiţi în comunicare. Prin lansarea acestei mărci ne aşteptăm ca vânzările să crească foarte mult astfel încât să ajungem la o cotă de 50% pe piaţa totală a cafelei, de la 33% cât deţinem în prezent", a declarat directorul general Strauss România, Matanya Schwartz.

Acesta a mai adăugat că noua marcă de cafea Doncafe nu este o marcă locală, ci una internaţională şi va fi promovată în regiune în zona de la Marea Adriatică până la Marea Neagră. Cafeaua este produsă atât în România unde compania operează o fabrică, cât şi în alte state din Uniunea Europeană. Strauss România a investit în ultimul an cinci milioane de euro în modernizarea fabricii pe care o deţine în ţară.

Potrivit lui Schwartz, piaţa românească a cafelei creşte anual cu 6-7%, dar rata de creştere a consumului s-a diminuat în ultimii ani până la 6-7%. În schimb, pe segmentul de consum în afara casei creşterea este mult mai rapidă.

Strauss Group este cea mai mare companie specializată în cafea din Europa Centrală şi de Est şi a doua companie braziliană. Grupul este activ pe cinci continente şi are peste 11.000 de angajaţi.

În 1997, Strauss a achiziţionat o participaţie majoritară în compania Elite, iar în 2004 cele două au fuzionat complet. Din ianuarie 2008, Elite România a devenit Strauss Româ-nia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb