Strigare de lozinci, numele tău este guvernare

Porţile generoase ale guvernării din România s-au mai deschis o dată pentru a primi în bănci o nouă generaţie de proaspăt pre-şcolari, absolvenţi ai "clasei pregătitoare". Mă rog, unii dintre ei, miniştri, secretari şi sub-secretari de stat nici măcar pe la clasa pregătitoare n-au dat. Vor lua totul de la zero. Nici o problemă, nu sunt nici primii, nici ultimii. În România post-decembristă, ca şi în cea stalinisto-ceauşistă, exerciţiul puterii în instituţiile guvernării a fost în cea mai mare măsură un simulacru. Păpuşile jucate în fereastră n-au deţinut decît o putere virtuală, aparentă, presupusă de spectatori, fascinaţi de asemănarea izbitoare a jocului cu "realitatea" aşa cum şi-o închipuiau ei. Puterea adevărată, reală, capabilă să producă efecte a fost mereu, însă, în altă parte. La celălalt capăt al sforilor, în mîinile "Păpuşarului". De aceea, pentru a ajunge pe scena guvernării, la nivel înalt, un singur criteriu contează, azi ca şi ieri: valoarea contului de obedienţă şi loialitate servilă, de contribuţii la şi "sacrificii" pentru "cauza partidului". Mărimea absolută a depozitul constituit la sediul partidului care, la un moment dat, pentru mai multă siguranţă, a fost ponderată cu gradul direct de rudenie faţă de membrii "familiei întemeietoare", respectiv ocupanţii cercului zero al puterii. Cu cît depozitul este mai mare, cu cît vecinătatea de rudenie mai strînsă, cu atît mai mari şansele cuiva să fie "trimis de partid" să îndeplinească înaltele funcţii de stat. Aşa era ieri, aşa e şi azi. Orice alte competenţe au fost considerate, ieri după cum sunt şi azi, Ne sau I-relevante. Achiziţii intelectual-profesionale, capacitaţi de administrare şi organizare, competenţe manageriale... mofturi! Nu mai vorbesc despre capacitatea de a elabora, evalua şi pune în operă programe de anvergură, menite să schimbe structuri şi procese sociale, să gestioneze eficient şi să sporească resursele, directe şi indirecte, dintr-un domeniu ministerial oarecare. Fugi, nenică, cu ursul d-acilea! Pe cine interesează asemenea parascovenii?! Cui îi trebuie? Cine are nevoie de ele? Singurul lucru care contează este ca "acolo unde trebuie" să fie "omul nostru" şi pe urmă să "îşi facă datoria faţă de partid", adică să execute "tabla împărţirii" nu după regulile din cartea de aritmetică, ci după interesele şi "nevoile" celor care l-au proţăpit în fotoliul din biroul ministerial. Evident, în aceste condiţii, cineva care ajunge ministru nu trebuie să ştie mai nimic. Trebuie doar să aibă urechile bine ciulite la ceea ce i se suflă din culise şi să execute, "întocmai şi la timp" operaţiile indicate. În rest, n-are decît să facă tot ceea ce îl duce capul, oricum nu interesează pe nimeni. Cu atît mai mult cu cît, indiferent cît de rău şi de des ar da cu oiştea-n gard, n-o să plătească niciodată nici capetele sparte ale celor din car, nici căruţa stricată, nici bieţii bidivii schilodiţi. Dacă doriţi exemplificări aşa... de dragul actualităţii... puteţi studia cazurile de-a dreptul "paradigmatice" ale unor Arafat sau Cîmpeanu. Oricît rău ar produce, totul este trecut, din oficiu, la "pierderi planificate", ori pe stil nou, dacă doriţi, la "riscuri de operare neprevizibile". Păi, la urma urmei, ce este guvernarea, dacă nu o călătorie în necunoscut, prin apele mereu tulburi ale unei realităţi care se încăpăţînează constant să nu corespundă aşteptărilor celui urcat, fără nici urmă de cunoştinţe marinăreşti, la comanda vasului? O aventură... pe banii pasagerilor!

Acum, poate cineva înţelege mai uşor de ce discursurile guvernării sunt la noi, fără excepţii, doar "strigări entuziaste de lozinci". Nimic concret, nimic verificabil, nimic plasat în timp şi spaţiu, nimic care să aducă măcar a "proiect". Mostre? Iaca:

"Eu cred că România are nevoie de un nou drum. Un drum în care statul are grijă de cetăţenii săi, mai ales de cei mai vulnerabili. Un drum în care munca este încurajată şi răsplătită. Un drum în care familiile cu copii sunt ajutate. Un drum care să aducă beneficii tuturor, indiferent că sunt la stat sau la privat".

"Am venit la guvernare pentru că e momentul ca oamenii să audă, în sfârşit, adevărul. Tot adevărul! Doar aşa se va putea restabili încrederea în autorităţi".

"Îmi doresc să fie prima zi a unei noi abordări în ceea ce priveşte guvernarea ţării. Eu, alături de toţi miniştrii din acest Guvern, ne angajăm să facem tot ce depinde de noi pentru ca situaţia economică, socială şi sanitară a României să se îmbunătăţească".

"A treia direcţie pe care o avem în vedere se referă dezvoltarea echilibrată şi coezivă a României. Nicio regiune nu trebuie să rămână în urmă din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii de transport. Acesta e un angajament pe care ni-l asumăm în faţa dumneavoastră şi a românilor şi reprezintă prioritatea Programului de Guvernare 2021 - 2024. Această direcţie reprezintă un amplificator atât pentru creşterea nivelului de trai şi a veniturilor oamenilor, cât şi pentru stimularea investiţiilor".

Ei, dacă nu v-aţi săturat, n-aveţi decît să citiţi şi singuri, de la un cap la altul, discursurile "inaugurale" ale acestei guvernări, adusă greu pe lume, cu forcepsul. Identice şi la fel cu discursurile oricărei alte guvernări care s-a înstăpînit vremelnic peste noi, împingînd cu sîrg lucrurile într-o singură directie: din rău în mai rău!

Mai rău? Mai rău nu se poate, neiculiţă! zice cu năduf pesimistul. Ei aş, ba bine că nu! i-o întoarce amar, optimistul.