STUDENŢII ANTREPRENORI, PREMIAŢI CU CÂTE 25.000 DE EURO PRIN BIZSTART Florin Pogonaru, AOAR: "Ca tânăr antreprenor, trebuie să ştii că viitorul se întâmplă şi în România"

LARISA BĂNICĂ
Ziarul BURSA #Companii / 22 iulie 2015

Florin Pogonaru, AOAR: "Ca tânăr antreprenor, trebuie să ştii că viitorul se întâmplă şi în România"

Un număr de 35 de proiecte de afaceri propuse de viitori antreprenori din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia primesc finanţări nerambursabile de până la 25.000 de euro fiecare, în cadrul proiectului BizStart, realizat de Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia "Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială" (PROIS-NV). Proiectele au fost alese prin concurs, iar majoritatea câştigătorilor sunt studenţi de până la 25 de ani.

Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, a ţinut să precizeze că şi în ţara noastră, antreprenoriatul este de viitor. În opinia sa, economia românească şi spiritul economic se îndreaptă către o dezvoltare endogenă.

Florin Pogonaru a remarcat că principala problemă a mediului de afaceri din România este distrugerea lanţurilor de creare a valorilor locale.

Managerul proiectului, Mihai Orzana, a declarat: "BizStart este un proiect născut din necesitatea de a educa tinerii români în domeniul antreprenoriatului, în contextul în care angajabilitatea devine o încercare la absolvirea studiilor".

Domnia sa a menţionat că va continua acest proiect, urmând ca în septembrie să se desfăşoare un nou concurs destinat planurilor de afaceri.

Proiectele câştigătoare vin din Bucureşti şi Ilfov (25 de proiecte), Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj şi Olt (câte două proiecte fiecare) şi vor crea în total 74 de noi locuri de muncă. Printre domeniile de activitate vizate se numără turismul şi activităţile recreative, IT-ul, designul, comerţul cu amănuntul, fabricarea de jucării ori realizarea de produse manufacturiere (hand-made). Dintre cei 35 de beneficiari, 60% sunt studenţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani şi tot 60% sunt femei. Două dintre firme au sediul social în mediul rural, iar restul la oraşe. În total, cele 35 de planuri de afaceri vor beneficia de o finanţare de peste 828.000 de euro.

Potrivit unui studiu amintit de Gheorghe Zaman, preşedintele Asociaţiei Generale a Economiştilor, românii preferă să fie salariaţi şi nu întreprinzători. Explicaţia domnului Zaman este: "Românii nu vor să rişte, ci vor să se lase conduşi, iar lucrul acesta cauzează pierderi mari în economia ţării. Acum, economia României este deschisă şi trebuie să depunem eforturi mari pentru a găsi idei de colaborare la nivel internaţional."

Silviu Traian Ispas, directorul executiv al PROIS-NV, a precizat: "Aceşti investitori, majoritar tineri, vor înfiinţa firmele, vor angaja cel puţin două persoane fiecare şi, cu puţin noroc, se vor dezvolta. Proiectul le oferă şansa de a-şi valida ideea, iar mai departe contează foarte mult să se implice şi să valorifice acest început. Noi le vom urmări evoluţia în primii trei ani, timp în care ei pot să se adapteze din mers şi să înveţe din eventualele greşeli. Este o oportunitate extraordinară, mai ales pentru cineva la început de drum: să fii susţinut şi finanţat".

Pe lângă finanţarea ideilor de afaceri, BizStart include activităţi de consultanţă, informare, formare şi asistenţă personalizată pentru un grup ţintă de 410 persoane din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia. BizStart este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb