O companie din trei (31%) a avut deja probleme cu lichidităţile, în ţara noastră. Motivul îl reprezintă plăţile neefectuate sau întârzierile la plată ale clienţilor. În Germania doar 9% dintre companii sunt afectate, pe când în Slovacia au fost afectate 16%. În Grecia, ţara în care această cotă este a doua la nivel mondial, 23% dintre firmele chestionate au admis că au avut până acum probleme cu lichidităţile. Acesta a fost rezultatul studiului EOS din anul 2010, desfăşurat în zece ţări, cu titlul "Obiceiuri de plată în ţările europene". Pentru acest studiu, Grupul internaţional EOS, prestator de servicii în domeniul Managementului Creanţelor, al Informaţiilor de Marketing, Managementul Riscului, precum şi al Serviciilor de Plăţi, împreună cu Institutul de cercetare Ipsos, a chestionat 2.200 de companii din zece ţări europene cu privire la obiceiurile locale de plată.
Cele mai afectate au fost companiile din comerţ. 39% dintre acestea au avut deja probleme grave din cauza creanţelor neîncasate (în cazul serviciilor 27% iar în industrie 24%). Comparativ cu anul 2007, numărul total al companiilor afectate a crescut în mod simţitor, în momentul respectiv 16% dintre cei chestionaţi declarând că au avut cel puţin o dată probleme cu lichidităţile. Georg Kovacs, Director General al EOS KSI România, comentează evoluţia: "Condiţiile economice s-au înrăutăţit foarte mult în anul 2009. Companiile s-au confruntat tot mai des cu problema refinanţării. Astfel, volumul creanţelor neachitate a crescut, valoarea acestora atingând în octombrie 2009 nivelul maxim de peste un miliard de lei".
În consecinţă, companiile româneşti privesc viitorul cu scepticism. În perspectiva următorilor doi ani, în jur de 38,6% se aşteaptă la o înrăutăţire a comportamentului de plată al clienţilor, în timp ce 41% prevăd o evoluţie constantă.
• Intervalele lungi de plată acordate clienţilor duc la valori mari ale creanţelor neîncasate
Companiile din România acordă clienţilor intervale de plată relativ lungi, în medie de aproximativ 33 de zile. Clienţii persoane juridice au la dispoziţie în medie un interval de 40 de zile pentru plata facturilor. Doar în Spania (70 zile) şi Grecia (106 zile) companiile acordă clienţilor un interval mai lung pentru achitarea facturilor. Cele mai scurte intervale de plată pentru clienţii persoane juridice le acordă companiile din Rusia şi Germania (în medie 24 de zile).
În România, clienţii persoane fizice au la dispoziţie un interval mediu de aproximativ 23 de zile pentru plata facturilor.
Intervalele lungi de plată se reflectă în cota ridicată a creanţelor neîncasate. După Grecia (22%) şi Spania (16%) companiile din România prezintă cea mai ridicată cotă a creanţelor neîncasate (13%). În special companiile ce activează în comerţ, având clienţi persoane juridice prezintă în bilanţurile lor o cotă ridicată a creanţelor neîncasate (17%). "Multe companii aşteaptă în continuare prea mult până să adreseze problema managementului creanţelor", declară Kovacs. "În acest caz se aplică următorul principiu: Cu cât se acţionează mai repede, într-un mod profesional, pentru colectarea facturilor ale căror termen de plată a fost depăşit, cu atât mai mare este probabilitatea să le recuperaţi şi să evitaţi problemele de lichidităţi".