Studiu GE: "Până în 2025, consumul de gaze va creşte cu peste o treime faţă de nivelul actual"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 noiembrie 2013

Un studiu al General Electric (GE) indică revenirea gazelor şi transformarea acestora într-un element esenţial al cererii şi ofertei de energie la nivel global şi estimează că, până în 2025, consumul de gaze va creşte cu peste o treime faţă de nivelul actual. "Gazele naturale sunt capabile să rivalizeze cu consumul de cărbune şi să preia o parte din ponderea petrolului pe scena globală", susţin autorii studiului, care arată că, pe viitor, un volum tot mai mare de gaze naturale se va adăuga energiei eoliene şi altor surse de energie regenerabilă folosite la producţia de energie.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, doar în acest deceniu, comerţul internaţional cu gaze naturale lichefiate (GNL) va creşte cu 70%.

Cele mai noi centrale electrice cu ciclu combinat flexibile ating un randament termic de peste 61%. Astfel, aproape două treimi din energia gazelor naturale se transformă în electricitate. În Orientul Mijlociu, ponderea gazelor naturale în producţia de energie a ajuns deja la 60% (procentul este de 28% în SUA şi de 20% în Europa).

Gazoductele terestre transportă 89% din gazele consumate în prezent. Autorii precizează că extinderea reţelei de gaze, inovaţia şi noile posibilităţi de aprovizionare, cum ar fi gazele de şist, contribuie la formarea unei reţele de gaze mai dense şi mai rezistente, precum şi la îmbunătăţirea indicatorilor economici.

Autorii studiului precizează că inovaţii precum tehnologiile GNL plutitoare şi sistemele de mici dimensiuni pentru colectarea, conversia şi transportul gazelor vor avea şi ele un "impact impresionant" asupra extinderii reţelei de gaze. Tot ei cred că internetul industrial, care corelează datele de la senzorii echipamentelor cu oameni şi software va aduce noi instrumente de monitorizare, control şi analitică a conductelor, generatoarelor şi altor tehnologii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb