STUDIU: Interesul consumatorilor pentru vin românesc, de calitate,a crescut în ultimii ani

S.B.
Miscellanea / 27 ianuarie 2021

Interesul consumatorilor pentru vin românesc, de calitate,a crescut în ultimii ani

Degustările, promovarea intensă a cramelor româneşti, dar şi calitatea pe care o oferă în ultima vreme vinurile autohtone, au făcut ca românii consume vinuri cât mai locale. În trecut, tendinţa cumpărătorilor era să aleagă de la raft băuturile ieftine, însă în ultimii ani am asistat la o educare a consumatorilor, care au încercat vinurile de clasă medie sau premium, şi apoi au devenit fideli acestor produse, susţin cei de la Crama Dealul Dorului, într-un comunicat de presă remis redacţiei.

"Înainte de pandemia de COVID-19 atât cramele, cât şi magazinele de specialitate, s-au îndreptat spre publicul tânăr. Au fost organizate degustări cu angajaţii companiilor IT, diverse firme au organizat team-buildinguri în crame, iar restaurantele au jucat şi ele un rol important: au inclus în meniuri vinuri atent selecţionate. În acest fel oamenii au consumat, au fost informaţi despre ce înseamnă vin de calitate şi cum îl identifici, iar acest lucru a ajutat foarte mult piaţa din România.", se arată în comunicat.

"Tinerii au devenit foarte pretenţioşi, dar în sensul bun al cuvântului. Această educare a consumatorilor are loc şi prin intermediul cursurilor tot mai răspândite în ceea ce priveşte arta şi cultura vinului. Asta ne face pe noi să investim mai mult în tehnologie, în spaţii de depozitare şi în oameni cu experienţă.", susţine Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului.

În ceea ce priveşte sortimentele de vin alb şi roşu, preferinţele consumatorilor sunt aproape egale, însă în perioada sărbătorilor de iarnă interesul pentru vinurile rose a crescut considerabil, potrivit celor de la Crama Dealul Dorului.

"Pentru noi a fost o surpriză pentru că vinurile rose sunt specifice perioadei de vară. Sunt fresh, mai proaspete şi cu un conţinut alcoolic mai scăzut. În principal, erau consumate la terase, când era cald, însă probabil - din cauza pandemiei - oamenii nu au mai ieşit în oraş şi au preferat acest tip de vin, în confortul casei. Cred că devine un trend tot mai răspândit în rândul consumatorilor. Doamnele preferă în general rose-urile, mai ales dacă acestea au şi o anumită cantitate de zahăr rezidual, însă există şi excepţii, bineînţeles" susţine Laszlo Veiszenbacher, oenologul Cramei Dealul Dorului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. din 10 persoane, 7 nu mai pot sa consume vin!

    mai bine zi! ce bagati in vin?  

    sau ce rahat folositi la fermentare?  

    dintr-un produs natural digestiv sa ajuns la

    un produs plin de chimicale, pe care stomacul nu il recunoaste ca aliment 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb