Studiu: Piaţa imobiliară a înregistrat o uşoară ajustare şi în 2013

F.A.
Companii #Imobiliare / 20 ianuarie 2014

Valorile proprietăţilor imobiliare din România au continuat să scadă şi în ultimele 12 luni, dar într-un ritm mai temperat, presiuni mai accentuate fiind asupra terenurilor pentru dezvoltare, care au scăzut cu aproximativ 6%, potrivit unei analize a companiei de evaluări Darian DRS.

Spre deosebire de acestea, terenurile agricole şi-au continuat aprecierea, creşterea în ultimii 2 ani fiind de aproximativ 50%, se arată într-un comunicat al companiei.

"Dacă în ultimii 5 ani preţurile apartamentelor vechi au înregistrat la nivel naţional scăderi de aproximativ 41% - cu diminuări ale valorilor şi de 25% pe an, în perioada de început a crizei - în ultimul an scăderea a fost de doar 2%", conform sursei citate.

Pentru al şaselea an consecutiv, compania Darian DRS SA lansează studiul "Analiza pieţei imobiliare" alături de "Indicele Imobiliar Darian". Studiul cuprinde cele mai mari 27 de oraşe din România, analizând evoluţia pieţei pe fiecare sector al pieţei imobiliare.

Potrivit analizei citate, pe primul loc în clasamentul preţurilor la apartamentele vechi se situează şi de această dată Capitala, cu o medie de 957 eur/mp, urmată de Cluj-Napoca cu 954 eur/mp, pe locul trei situându-se Timişoara cu 862 eur/mp.

Comparativ cu perioada de început a crizei, preţurile apartamentelor vechi au scăzut în Bucureşti cu aproximativ 63%, scăderea moderându-se în ultimele 12 luni, fiind de aproximativ jumătate de punct procentual.

Preţurile apartamentelor noi la nivelul întregii ţări au înregistrat o scădere uşor mai redusă decât a celor vechi, de la începutul crizei diminuarea fiind de aproximativ 35%, iar scăderea în ultimele 12 luni de aproximativ 1%, se mai arată în comunicat.

"Capitala a deţinut supremaţia şi în ceea ce priveşte preţurile apartamentelor noi, preţul mediu fiind de aproximativ 1.138 eur/mp (singurul oraş cu preţuri de peste 1.000 eur/mp), în scădere cu aproximativ 44% faţă de perioada de început a crizei şi cu aproximativ 0,3% mai mici decât în urmă cu 12 luni", notează compania de evaluare Darian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb