STUDIU RE/MAX EUROPE: Relocarea în zonele rurale a devenit un trend major la nivel european în perioada COVID-19

G.B
Companii / 17 mai 2021

Relocarea în zonele rurale a devenit un trend major la nivel european în perioada COVID-19

RE/MAX România - parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment - prezintă rezultatele unui studiu realizat la nivel european despre impactul pandemiei asupra industriei real - estate şi tendinţele din perioada următoare. Unul dintre cele mai relevante trenduri, menţionate de circa jumătate dintre regiunile chestionate, constă în apetenţa cumpărătorilor pentru relocarea în zonele rurale, pentru a se bucura de proprietăţi mai mari şi spaţiu mai amplu, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Pe măsură ce Europa continuă să traverseze noile realităţi provocate de pandemie, pieţele imobiliare de pe întregul continent dau semne de continuă creştere. Specialiştii anticipează o evoluţie a mediei de preţuri pentru sectorul mid-to-hight, cu un deficit de stoc în cazul apartamentelor din centrele urbane şi a caselor unifamiliale din ambele zone (rural şi urban). Conform datelor analizate, începând cu martie 2020, 30% dintre europeni au luat în considerare relocarea şi 40% dintre aceştia vor lua în considerare intrarea pe piaţa imobiliară în 2021, pentru a cumpăra sau a vinde.

Mai mult, relocarea în zonele rurale a devenit un trend major în toată Europa în perioada COVID-19, jumătate dintre regiunile chestionate în cadrul studiului RE/MAX sugerând că mulţi cumpărători vor să se mute în acest an, căutând proprietăţi mai mari şi spaţiu mai amplu pentru a găzdui birourile de acasă.

Angajamentul pieţei din majoritatea ţărilor chestionate rămâne constant, însă în unele state vânzătorii au ezitat să-şi listeze proprietăţile din cauza situaţiei economice generate de pandemie, cum este şi cazul României, pe lângă Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Slovacia şi Elveţia.

RE/MAX România - preţul mediu în sectorul rezidenţial, creşteri de 5-10% în 2021

De la începutul pandemiei COVID-19, vânzătorii din România au fost mai reticenţi în a-şi pune pe piaţă proprietăţile, aşteptând să observe cum va decurge situaţia economică, determinată de criză. Specialiştii estimează că acest trend se va menţine şi pe tot parcursul anului 2021.

Apartamentele şi duplexurile sunt proprietăţile cele mai căutate în ţara noastră, iar piaţa de lux a rămas constantă, familiile şi cuplurile tinere alcătuind, de obicei, majoritatea cumpărătorilor în România. Factorii cheie care influenţează piaţa sunt, în principal: accesibilitatea, rata de ocupare a forţei de muncă şi rata dobânzilor.

La nivelul anului precedent, preţul mediu de vânzare pentru casele unifamiliale a fost de 182.500 EUR în zonele urbane şi 116.250 EUR în zonele rurale, în creştere comparativ cu 2019, când acest indicator a fost de 175.000 EUR pentru zona urbană şi de 90.000 EUR în zonele rurale. Pentru apartamente, preţul mediu de vânzare în 2020 a fost 67.250 EUR în zonele urbane şi 45.000 EUR în zonele rurale, cu un an în urmă fiind de 65.000 EUR în oraş şi 42.500 EUR în zonele rurale.

În prezent, România este o piaţă echilibrată, cumpărătorii care achiziţionează pentru prima dată fiind cei care conduc cererea generală. Pentru acest an, specialiştii RE/MAX România estimează că preţul mediu în sectorul rezidenţial va creşte cu 5-10%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb