O analiză Vola.ro arată că în cazul zborurilor cu decolare din ţară, cele mai ieftine bilete de avion vor fi cele rezervate în zilele de duminică, apoi de sâmbătă. De asemenea, specialiştii spun că între orele 18:00 şi 20:00 este mai bună fereastră pentru rezervarea biletelor de avion ieftine.
Cele mai accesibile bilete se rezervă acum cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare. Rezervarea unui zbor poate fi o adevărată provocare atunci când ne dorim să găsim cea mai bună ofertă pentru nevoile noastre de călătorie. Mai mult decât atât, într-o eră în care primim informaţii din toate direcţiile, poate fi destul de greu sa le filtrăm pe cele corecte într-o multitudine de date înşelătoare sau chiar false.
Vola.ro a realizat un ghid care vine în ajutorul clienţilor cu cateva trucuri pentru a găsi cele mai bune oferte de fiecare dată cand călătorim.
Unul dintre cele mai cunoscute mituri spune ca biletele de avion sunt cele mai ieftine dacă sunt achiziţionate într-o zi de marţi. Această idee intens promovată de-a lungul anilor a pornit de la
faptul că, în trecut, companiile aeriene lansau oferte şi promoţii în prima parte a săptămânii. Cu toate acestea, în zilele noastre, preţurile biletelor fluctuează constant, în funcţie de cerere şi de
algoritmi din ce în ce mai sofisticaţi. Preţurile pot fi avantajoase şi în alte zile ale săptămânii, nu doar marţea, iar flexibilitatea în ceea ce priveşte datele călătoriei reprezintă cheia pentru a găsi
cele mai bune oferte.
Potrivit datelor Vola.ro, dacă ne raportăm strict la piaţa din România, se pare că, în cazul zborurilor cu decolare din ţară, cele mai ieftine bilete de avion vor fi cele rezervate în
zilele de duminică, apoi de sâmbătă. În acelaşi timp, specialiştii recomandă să evităm să cumpărăm bilete miercuri şi joi, pentru că atunci sunt cele mai mari preţuri în Romania.
De asemenea, pentru călătoriile single, deci un singur bilet de avion rezervat, cele mai bune preţuri sunt la zboruri ce au loc marţi. Pentru rezervările de cuplu, cele mai mici tarife sunt la zborurile efectuate sâmbata.
Există câteva date interesante şi în ceea ce priveşte intervalul orar: intre 18:00 si 20:00 se pare ca ar fi cea mai buna fereastra pentru rezervarea biletelor de avion ieftine.
Totodată, potrivit datelor Vola.ro, cele mai accesibile bilete se rezervă acum cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare. Pe măsură ce se apropie data zborului, tarifele se pot scumpi cu pana la 60%, aşa ca ar fi recomandat să păstram această marjă de aproximativ o luna înainte de călătorie pentru rezervarea zborului.
Preţurile sunt influenţate şi de ora decolării, mai ales pe rutele populare, spre care există mai multe zboruri pe zi, cum sunt Londra, Paris sau Roma.
Specialiştii Vola.ro au observat că zborurile care au ora de decolare programată în afara intervalului 8:00 - 21:00 au un preţ redus în comparaţie cu cele programate la orele de varf.
In prezent, chiar dacă zborurile directe sunt în continuare preferate, călătorii au devenit mai deschişi la ideea de escală, mai ales că zborurile combinate au marele avantaj de a avea un preţ mai mic.
In plus, orarele de zbor sunt acum sincronizate mult mai bine, mai ales dacă sunt operate de aceeaşi companie aeriană, astfel că timpul de aşteptare în escală poate fi acum şi de maximum
una-doua ore. Pe de altă parte, unele companii aeriene, cum este Turkish Airlines, oferă tururi gratuite în orasul de tranzit (Istanbul, in acest caz) dacă escala este de 6-24 de ore, ceea ce
înseamnă că putem folosi eficient timpul de aşteptare, explorând un loc nou.