Tichetele de masă şi tichetele sociale oferă beneficii importante pentru gospodăriile din România, susţinând atât confortul financiar, cât şi sănătatea fizică şi mintală a beneficiarilor. 78% dintre utilizatorii tichetelor de masă raportează o stabilitate financiară îmbunătăţită, în timp ce 63% dintre beneficiarii tichetelor sociale declară o reducere a stresului financiar. Dacă nu ar mai primi aceste beneficii, doi din trei deţinători de tichete ar adopta strategii de reducere a cheltuielilor cu produsele alimentare. Acestea sunt câteva dintre rezultatele unui studiu realizat de YouGov Shopper Intelligence în care a fost analizat impactul celor două tipuri de tichete asupra calităţii vieţii beneficiarilor.
Studiul a comparat şi percepţia gospodăriilor în care există cel puţin un beneficiar de tichete de masă cu cea a gospodăriilor care nu beneficiază de aceste avantaje. Rezultatele arată că 8 din 10 beneficiari din gospodăriile care primesc tichete de masă consideră că au o situaţie financiară bună, în timp ce această percepţie este împărtăşită doar de 6 din 10 dintre cei care nu primesc tichete de masă.
Datele arată că ambele tipuri de beneficii contribuie semnificativ la creşterea calităţii vieţii. Pe lângă confortul financiar, 56% dintre utilizatorii de tichete de masă şi 50% dintre utilizatorii de tichete sociale percep o îmbunătăţire a sănătăţii fizice de când au început să primească beneficiile. Procentul este şi mai ridicat în ceea ce priveşte percepţia unei îmbunătăţiri a sănătăţii mintale, resimţită de 64% dintre deţinătorii de tichete de masă şi de 60% dintre cei care primesc tichete sociale.
"Studiul analizează în detaliu nu doar impactul tichetelor de masă, ci şi al tichetelor sociale asupra percepţiei calităţii vieţii beneficiarilor. A fost evaluată influenţa acestor beneficii atât asupra percepţiei situaţiei financiare cât şi asupra bunăstării generale resimţite şi a obiceiurilor de achiziţie si consum ale utilizatorilor. Rezultatele studiului oferă o bază solidă pentru a înţelege relevanţa şi eficacitatea acestor programe sociale în sprijinirea beneficiarilor şi pentru a fundamenta eventuale politici viitoare", a declarat Cristina Vasile, Client Service Director Consumer & Retail, reprezentant YouGov Shopper Intelligence.
Impact asupra obiceiurilor de consum
Studiul arată că în cazul ambelor tipuri de beneficiari, aproape jumătate au dezvoltat obiceiuri mai sănătoase de consum. În cazul tichetelor de masă, 22% dintre respondenţi au declarat că sunt mai atenţi la dieta familiei, alţi 22% raportând un consum mai mare de legume şi fructe proaspete, iar 11% afirmând că mănâncă mai regulat sau împreună cu colegii de muncă.
Pe de altă parte, deţinătorii de tichete sociale au raportat efecte similare, dar cu un impact diferit: 24% consumă mai multe legume şi fructe, 13% acordă mai multă atenţie dietei familiei, iar 17% au început să mănânce mai regulat sau împreună cu colegii de muncă.
În plus, ambele tipuri de beneficii au modelat şi comportamentul de cumpărare al utilizatorilor, o treime dintre respondenţi afirmând că şi-au crescut frecvenţa cumpărăturilor şi numărul de produse de larg consum achiziţionate. În ceea ce priveşte preferinţele de cumpărare, utilizatorii tichetelor sociale se orientează în principal către magazinele tip discount, în timp ce cei care primesc tichete de masă au o afinitate crescută pentru magazinele de tip hypermarket.
Totodată, ambele grupuri manifestă o preferinţă ridicată pentru produsele aflate la promoţie şi mărcile proprii, însă cheltuielile variază: 1 din 3 beneficiari ai tichetelor de masă utilizează întreaga sumă la o singură achiziţie, pe când jumătate dintre utilizatorii tichetelor sociale preferă să împartă suma primită pe mai multe sesiuni de cumpărături, subliniind nevoi şi strategii financiare diferite.
Strategii de reducere a cheltuielilor în lipsa tichetelor
Studiul a măsurat şi care ar fi impactul pierderii acestor beneficii de către utilizatorii actuali. Astfel, atât în ce priveşte tichetele de masă, cât şi cele sociale, două treimi dintre utilizatori au declarat că, în lipsa lor, ar fi nevoiţi să reducă semnificativ bugetul alocat alimentelor, să cumpere produse mai ieftine, de calitate inferioară sau în cantităţi mai mici.
În plus, 79% din beneficiarii tichetelor sociale au declarat că suma primită este semnificativ mai mică în comparaţie cu nevoile lor lunare de alimente. De menţionat că faţă de momentul colectării datelor, suma oferită prin acest program social a fost redusă şi este de şase ori mai mică faţă de anul trecut.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.01.2025, 13:16)
Ar fi culmea să fie invers!.