Furtuna de zăpadă Hercule, din SUA, a provocat cel puţin 15 morţi în nord-estul ţării, unde căderile de zăpadă şi rafalele de vânt extrem de puternice vor fi urmate în câteva zile de temperaturi foarte scăzute, care vor atinge minime istorice, potrivit surselor de presă.
Stratul de zăpadă, care în unele zone a ajuns la 60 de centimetri, şi rafalele puternice de vânt au dus la anularea, pentru a doua zi consecutiv, a mii de zboruri, peste 3.000, şi la întârzierea a 7.000 de curse, la limitarea transporturilor rutiere şi la închiderea şcolilor şi a clădirilor guvernamentale în 22 de state. Din cauza furtunii de zăpadă, s-au înregistrat numeroase accidente rutiere, multe persoane au fost spitalizate din cauza hipotermiei şi mii de americani au rămas fără curent electric în căminele lor şi la locurile de muncă.
Totodată, ca urmare a temperaturilor glaciale, ţevile s-au spart, ceea ce a provocat inundaţii şi evacuări de magazine, teatre şi spitale în unele zone din Boston.
După ce căderile de zăpadă se vor opri, cel mai mare pericol în următoarele zile îl va constitui frigul polar, în aşa măsură încât autorităţile insistă în toate mesajele lor ca populaţia să se protejeze în condiţiile în care temperaturile ar putea atinge minimum istoric de minus 20 de grade Celsius.
În New York şi New Jersey a fost instaurată starea de urgenţă, statele Massachusetts, Illinois şi Pennsylvania fiind, de asemenea, afectate.