SUA: Partidul Democrat îşi va alege candidatul la preşedinţie până pe 7 august

S.B.
Internaţional / 23 iulie

SUA: Partidul Democrat îşi va alege candidatul la preşedinţie până pe 7 august

Partidul Democrat îşi va selecta candidatul pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie printr-un vot virtual, care va avea loc înainte de 7 august, potrivit unui anunţ făcut luni de preşedintelui Comitetului Naţional Democrat, Jaime Harrison, informează Agerpres.

Procesul de nominalizare se va finaliza între 1 şi 7 august, în funcţie de câţi candidaţi se califică pentru a intra în cursă.

Minyon Moore, preşedinta convenţiei partidului, a declarat că procesul de nominalizare va fi "rapid, transparent şi corect", potrivit The New York Times.

Vicepreşedinta Kamala Harris, care şi-a anunţat candidatura luni, după retragerea preşedintelui Joe Biden din cursă, este deja candidata favorită a partidului după ce a primit sprijinul preşedintelui Joe Biden, al fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi al tuturor guvernatorilor democraţi ai ţării, dintre care unii păreau posibili candidaţi.

Totuşi, s-ar putea prezenta şi alţi candidaţi, dacă obţin semnăturile de nominalizare a cel puţin 300 de delegaţi, dar nu mai mult de 50 dintr-un singur stat.

Dacă un singur candidat, cel mai probabil Kamala Harris, atinge pragul de 300 de semnături, votul virtual ar putea avea loc cel mai devreme pe 1 august, au spus oficiali din partid, iar dacă există mai mulţi candidaţi, votul ar urma să aibă loc câteva zile mai târziu, însă procesul se va finaliza înainte de 7 august.

Oficiali de partid, în declaraţii pentru presa locală, au spus că şi candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte ar putea fi numit până pe 7 august.

Astfel, dacă nominalizarea candidatului la alegerile prezidenţiale are loc la începutul lunii august, convenţia democrată ce va fi organizată pe 19 august, la Chicago, va avea o funcţie pur ceremonială.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Extrem de bine realizat intreg planul partidului Democrat (J.R.Biden) ce timp de aproape 4 ani nu a scos la iveala ,in fata publicului , persoana (personalitatea ) K.Harris .Acum Trump nu are de ce mai se agata politic facind referiri usor injurioase la adresa viitorului candidat al Partidului Democrat totul parind a fi secondat de declaratiile rusilor ce mai mult ii fac rau fostului Presedinte decit il ajuta . Declaratia rusilor cea cu grenada atomica devine nociva pentru Trump .Pare ca „americanul” Trump este ajutat .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb