Statele Unite intenţionează să alinieze un "Dream Team" la turneul masculin de baschet al Jocurilor Olimpice de la Paris, din vara anului viitor, din care să facă parte superstarurile LeBron James, Stephen Curry şi Kevin Durant, informează AFP.
Această "echipă de vis" s-ar ridica cu siguranţă la nivelul "Dream Team"-ului original, de la JO din 1992, desfăşurate la Barcelona, unde americanii au fost conduşi către aurul olimpic de legendarii Michael Jordan şi Magic Johnson.
Cu "Regele" LeBron James în rolul de lider, marile vedete din NBA s-ar putea înghesui să facă parte din echipa americană, în vederea câştigării celui de-al cincilea titlu olimpic consecutiv, anul viitor.
"Am discutat despre această oportunitate cu cei din jurul meu şi, dacă totul decurge conform planului, vreau să iau parte, este singurul lucru pe care nu l-am făcut niciodată", a asigurat Stephen Curry (35 de ani), liderul echipei Golden State Warrios şi cvadruplu campion al NBA.
Declaraţiile de intenţie faţă de "Team USA" au venit una după alta luni, după ce majoritatea echipelor din NBA au organizat ziua dedicată mass-media în acelaşi timp.
"Văd, de asemenea, oportunitatea ca echipa SUA să-şi reafirme dominaţia internaţională", a adăugat Curry.
Statele Unite vin după o campanie eşuată la Cupa Mondială de baschet disputată în Asia, unde echipa s-a clasat pe un dezamăgitor loc patru, însă fără vedetele sale.
Aflat la final de carieră, LeBron James (38 de ani) şi-a reafirmat luni interesul pentru competiţia olimpică şi a ţinut să dea asigurări în privinţa condiţiei sale fizice, după un sezon lung în NBA.