SUA: Preşedintele Biden a adus un omagiu veteranilor americani, de ziua lor

J.P.
Internaţional / 12 noiembrie 2021

Preşedintele Biden a adus un omagiu veteranilor americani, de ziua lor

Preşedintele american Joe Biden a adus un omagiu joi veteranilor, pe care i-a numit "stâlpii Americii", într-o ceremonie desfăşurată la cimitirul militar Arlington din suburbia Washingtonului care a marcat centenarul înmormântării soldatului necunoscut, informează AFP, citat de Agerpres.

"Sunteţi coloana vertebrală a Americii, stâlpul ei", a declarat preşedintele SUA, după care a onorat memoria generalului Colin Powell, decedat pe 18 octombrie, "un fiu de imigranţi devenit şef de stat major şi secretar de stat, un bărbat care a câştigat respectul poporului american pentru abilităţile sale de lider, în uniformă şi după".

Criticat puternic de foşti luptători în războiului din Afganistan pentru retragerea haotică din Kabul la sfârşitul lunii august, după 20 de ani de intervenţie militară antijihadistă, Joe Biden a amintit că "timp de două decenii, viaţa soldaţilor noştri, a veteranilor noştri şi a familiilor lor au fost modelate de conflictele din Irak şi Afganistan".

"După 11 septembrie, sute de mii de americani au servit în armată. Mulţi sunt şi astăzi în pericol şi nu trebuie să îi uităm", a amintit preşedintele, referindu-se la soldaţii americani care sunt încă dislocaţi în Irak şi în estul Siriei pentru a lupta împotriva jihadiştilor care aparţin grupării Stat Islamic.

Preşedintele SUA, al cărui fiu Beau a luptat în Irak înainte de a deceda în urma unei tumori pe creier, şi-a amintit că în timpul misiunii lor, "mulţi veterani, familiile şi îngrijitorii lor au trăit iadul".

Preşedintele american a depus o coroană de flori pe mormântul accesibil publicului în ultimele zile pentru prima dată după o sută de ani. Obligaţi, de obicei, să păstreze distanţa faţă de acest monument imaculat ridicat pe înălţimile cimitirului Arlington, mii de americani au depus flori la poalele mausoleului încă de la începutul săptămânii.

Soldaţi americani îmbrăcaţi în uniforme de epocă au defilat pe aleile perfect spre simetrice ale cimitirului pentru a marca centenarul omagiului adus primului soldat necunoscut care a murit pe un câmp de luptă francez în timpul Primului Război Mondial şi a fost înmormântat în 1921 la Arlington.

Ulterior, alţi doi soldaţi necunoscuţi i s-au alăturat în acest mausoleu: un soldat ucis în al Doilea Război Mondial şi un altul în Războiul din Coreea. Un al patrulea soldat necunoscut, ucis în timpul războiului din Vietnam, a fost înmormântat în aceeaşi loc, dar mai târziu rămăşiţele sale au fost identificate şi a fost exhumat şi îngropat în Missouri, conform dorinţelor familiei sale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb