SUA şi UE vor negocia crearea unei zone de liber schimb

V. RIBANA
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 februarie 2013

SUA şi UE vor negocia crearea unei zone de liber schimb

Uniunea Europeană vrea să finalizeze discuţiile în doi ani

Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au decis să lanseze negocierile privind crearea uneia dintre cele mai importante zone de liber schimb din lume, potrivit anunţului făcut săptămâna aceasta de preşedintele american Barack Obama.

"Vom lansa discuţiile cu privire la un acord transatlantic global asupra comerţului şi investiţiilor cu Uniunea Europeană, întrucât un comerţ liber şi echitabil de o parte şi de alta a Atlanticului va susţine milioane de locuri de muncă americane bine plătite", a declarat Obama în cadrul discursului său privind Starea naţiunii.

Obama nu a oferit detalii referitoa-re la spaţiul care ar grupa cei doi giganţi economici şi peste 800 de milioane de consumatori, însă a menţionat: "Chiar dacă ne protejăm populaţia, trebuie să ne amintim că lumea de astăzi prezintă anumite pericole, dar şi anumite oportunităţi".

Schimburile comerciale dintre SUA şi UE au atins 645,9 miliarde dolari în 2012, conform statisticilor americane.

Taxele vamale între cele două blocuri sunt relativ scăzute în prezent, însă există în continuare, mai ales de partea americană, sectoare protejate, unde există bariere comerciale.

Uniunea Europeană vrea să finalizeze discuţiile privind acordul de liber schimb în doi ani, conform afirmaţiilor comisarului european pentru comerţ, Karel De Gucht. Oficialul de la Bruxelles a precizat că acordul va urmări reducerea taxelor vamale, relaxarea barierelor din domeniu şi extinderea accesului în sectoarele de investiţii, servicii şi achiziţii publice.

Cancelarul german Angela Merkel a salutat lansarea negocierilor privind acordul menţionat şi s-a declarat foar-te mulţumită că acest subiect a fost pus pe agendă.

La rândul său, premierul britanic David Cameron a declarat: "Ne bucură faptul că preşedintele Obama şi-a exprimat sprijinul faţă de un acord comercial între UE şi SUA (...) Vom începe negocierile anul acesta. Un asemenea parteneriat ar crea locuri de muncă de ambele părţi ale Atlanticului şi ar contribui la dezvoltarea ţărilor noastre".

Conform UE, un acord de liber schimb cu SUA ar putea genera un plus de 86 de miliarde euro pe an economiei blocului european.

"Suntem angajaţi să facem din aceas-tă relaţie comercială un motor şi mai puternic al prosperităţii noas-tre", au afirmat, într-o declaraţie comună, preşedintele SUA, Barack Obama, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Barroso.

În vederea realizării acordului de liber schimb, UE ar putea finaliza până la mijlocul anului curent acţiunile preliminare care cad în sarcina sa, potrivit spuselor lui Barroso.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb