SUA subliniază rolul de lider regional al României, în contextul războiului

George Marinescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 decembrie 2022

SUA subliniază rolul de lider regional al României, în contextul războiului

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, subliniază, într-o scrisoare trimisă omologului său de la Bucureşti, rolul de leadership al ţării noastre la Marea Neagră în actualul context geostrategic şi politic generat de războiul declanşat ilegal de Federaţia Rusă în Ucraina, arată într-un comunicat de presă Ministerul Afacerilor Externe.

Scrisoarea a fost trimisă ministrului Bogdan Aurescu, joia trecută, de către Antony Blinken, ca urmare a organizării cu succes şi găzduirii în perioada 29-30 noiembrie 2022, la Bucureşti, de către şeful diplomaţiei române, a Reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO, respectiv în urma consultărilor politice bilaterale avute cu prilejul vizitei înaltului oficial american, la 29 noiembrie.

"În scrisoare, oficialul american adresează mulţumiri ministrului Aurescu şi cetăţenilor români pentru ajutorul acordat de ţara noastră refugiaţilor ucraineni şi menţionează aprecierea deosebită a SUA pentru eforturile României pentru consolidarea securităţii energetice, precum şi pentru facilitarea exportului de grâne ucrainene.

Totodată, secretarul de stat Blinken evidenţiază în scrisoarea adresată ministrului Aurescu rolul important, de leadership, al României, în această perioadă de criză, inclusiv în regiunea extinsă a Mării Negre, şi arată că SUA împărtăşesc angajamentul României de a promova securitatea Mării Negre, fiind decise să continue să lucreze împreună cu România pentru întărirea securităţii noastre comune", se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe.

Sursa citată menţionează că şeful diplomaţiei americane a evocat semnificaţia vizitei oficiale de la finalul lunii trecute, inclusiv în contextul aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, şi a subliniat angajamentul ferm al SUA de a dezvolta în continuarea relaţiile cu ţara noastră. În acest sens, Antony Blinken arată că ambele state sunt decise, ca aliaţi NATO, să-şi consolideze cooperarea pentru a răspunde ameninţărilor Rusiei, în contextul războiului brutal declanşat în Ucraina.

Nicu Fălcoi, deputat: "Din păcate, autorităţile de la Bucureşti nu au reuşit să fructifice în politica externă rolul de lider zonal al ţării noastre"

Cooperarea dintre SUA şi ţara noastră s-a consolidat de-a lungul ultimilor ani şi urmează să fie dusă la o dimensiune mai mare, ne-a spus deputatul Nicu Fălcoi (USR), membru al Comisiei de Apărare şi al Comisiei pentru supravegherea activităţii SIE.

"După cum ştiţi, avem deja trupe ale SUA la Mihail Kogălniceanu, unde iniţial au venit foarte puţini soldaţi americani, iar acum devin din ce în ce mai mulţi. Avem Divizia 101 Aeropurtată în acest moment la Mihail Kogălniceanu şi, în opinia mea, lucrurile nu se vor încheia aici. În privinţa rolului de leadership, domnul Blinken a fost destul de amabil cu România", susţine Nicu Fălcoi.

Reprezentantul USR este nemulţumit însă de faptul că guvernul Ciucă este singurul Executiv din zonă care a secretizat datele cu privire la ajutorul militar oferit Ucrainei în actualul context.

"Într-adevăr, ţara noastră face destul de multe în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, dar marea majoritate a lucrurilor pe care le face sunt secrete, nu sunt cunoscute, nu sunt transparente, din cauza unei decizii a Guvernului şi preşedintelui Klaus Iohannis, pe care eu refuz să o înţeleg. Oficialităţile române au decis ca ajutorul pe care ţara noastră îl acordă Ucrainei să fie secret şi nu înţeleg de ce au decis acest lucru. Să fie foarte clar: serviciile secrete ruse ştiu şi «ultima scobitoare» pe care o trimitem în Ucraina. Eu nu am informaţiile privind un eventual ajutor militar acordat Ucrainei, pentru că toate datele respective sunt secrete şi nu am acces la ele chiar dacă sunt membru în Comisia de Apărare din cadrul Camerei Deputaţilor şi membru în Comisia de Control a Serviciului de Informaţii Externe. Dar eu sunt şi vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a NATO şi, în această calitate, mă întâlnesc cu foarte mulţi responsabili pe zona militară din întreaga lume, de la care primesc, de foarte multe ori, mulţumiri şi nu înţeleg de ce. Din discuţiile ulterioare cu ei, aflu pentru ce sunt mulţumirile respective. Ştiu şi eu câteva lucruri pe care România le face, dar marea lor majoritate, prin decizia pe care au luat-o decidenţii de la noi, sunt secrete. România joacă un rol important în tot acest ajutor pe care lumea civilizată îl acordă Ucrainei şi, probabil, că acesta este motivul pentru care secretarul de stat Blinken a spus că joacă un rol de leadership în această zonă", ne-a transmis Nicu Fălcoi.

Domnia sa afirmă însă că decidenţii politici de la Bucureşti nu au profitat pe plan extern de rolul de lider zonal în actualul context geopolitic şi strategic.

"În opinia mea, România nu a beneficiat de oportunităţile pe care orice criză de genul acesta ţi le oferă şi anume de a deveni cu adevărat recunoscută ca lider zonal şi de cetăţenii statelor riverane Mării Negre. Din păcate oficialităţile, pe parte de politică externă, nu au ştiut să fructifice oportunităţile respective", a precizat Nicu Fălcoi.

Vicepreşedintele Adunării Parlamentare a NATO consideră că în zona Mării Negre nu trebuie neglijat rolul politic jucat de Turcia.

"Pe altă parte şi Turcia are un rol foarte important în această zonă, rol care nu îi poate fi negat nici măcar de SUA, mai ales că este o putere militară care nu poate fi neglijată. Este bine că Turcia este stat membru NATO", a menţionat deputatul USR.

El mai arată că indicarea de către secretarul de stat Blinken a României drept leadership zonal nu aduce nimic nou pentru Federaţia Rusă. "Oricum România nu este un stat agreat de către Rusia. Faptul că suntem stat membru NATO şi stat membru UE reprezintă cel mai important lucru pentru România şi, în opinia mea, asta ne face să avem un grad de siguranţă, de securitate pe care nu prea l-am avut de-a lungul istoriei noastre. De aceea, este mai puţin important ce crede Rusia despre România în acest moment", afirmă Nicu Fălcoi, care susţine că trebuie să ne focusăm pe dezvoltarea relaţiilor cu partenerul american, deoarece pentru SUA suntem cel mai important şi mai stabil partener la Marea Neagră.

Aurel Cazacu, expert militar: "Consolidarea leadershipului zonal se poate face doar prin restartarea industriei de apărare"

Pentru a consolida statutul de leadership zonal acordat de SUA ţării noastre, este nevoie de restartarea industriei de apărare, de înzestrarea Armatei Române cu echipamente militare şi tehnici de luptă moderne, fapt care va atrage o dezvoltare industrială pe toate palierele economiei naţionale, susţine expertul militar Aurel Cazacu.

"Trebuie să ne sprijinim pe partenerul strategic, care să ne ajute şi din punct de vedere economic pentru a reindustrializa România, dar ca bază să fie restartarea industriei de apărare, care este foarte complexă. Prin dotarea Armatei, în colaborare cu partenerul strategic, să arătăm tinerilor din ţara noastră că pot rămâne aici, acasă. Soluţia nu este să aducem în industria de apărare lucrători din Asia, ci să îi formăm pe tinerii noştri în aceste meserii care sunt profitabile peste tot în lume. (...)

Noi trebuie acum să ne consolidăm şi trebuie să dotăm Armata pentru că lui Putin nu îi convine dacă noi ne înarmăm. Dacă am dezvolta partea de dotare navală, de dotare cu aviaţie, de dotare cu producţia de muniţie pentru avioanele de luptă achiziţionate, ar fi foarte bine. Acum cumpărăm nişte elicoptere făcute în Polonia, de sorginte americană, dar trebuie în viitor să ne propunem ca să producem aceste elicoptere la noi. Toate aceste lucruri nu ne transformă într-o ţintă legitimă pentru Vladimir Putin, pentru că nu îşi permite să ne atace. Este vorba doar despre o problemă de respect. Vladimir Putin a dezvoltat de-a lungul anilor o reţea de agenţi în România, care i-au transmis că ţara noastră nu are o dotare corespunzătoare atât timp cât companii din siderurgie şi din alte domenii industriale au fost controlate de către oameni de afaceri din Federaţia Rusă, care le-au devalizat de-a lungul anilor. De aceea, noi acum trebuie să ne înarmăm, să ne dotăm, pentru că noi avem relaţii bune şi cu ţările care se află dincolo de estul Mării Negre: Azerbaidjan, Armenia, Georgia", ne-a spus Aurel Cazacu.

El a criticat atitudinea unor ţări europene care nu văd cu ochi buni parteneriatul nostru strategic cu SUA.

"E posibil ca unor ţări europene, datorită bunelor relaţii şi încrederii pe care o are SUA în noi, să nu le convină această situaţie. Mai ales că noi acordăm mai mare atenţie şi avem mai multă încredere în partenerul strategic american, decât în relaţiile cu unele dintre ţările membre ale Uniunii Europene. În relaţia cu statele respective din UE, acestea au beneficiat de mai multe avantaje din partea României, decât a beneficiat SUA în baza parteneriatului strategic cu ţara noastră, ceea ce nu este corect. Priviţi numai la colaborarea pe care o avem cu americanii pe industria de apărare. Poporul trebuie să vadă că este consolidată, din punct de vedere militar, puterea de apărare a României. Dacă vom consolida această putere, vom primi respectul cuvenit şi din partea lui Vladimir Putin. Achiziţia de echipamente militare în vederea consolidării apărării şi creării unei armate puternice trebuie să aibă în spate operaţiuni compensatorii prin care să preluăm în primă fază întreţinerea şi mentenanţa echipamentelor cumpărate, fabricarea pieselor de schimb şi fabricarea de componente, iar în a doua fază să fabricăm în ţara noastră aceste echipamente", a precizat Aurel Cazacu.

Domnia sa a menţionat că rolul de leadership al ţării noastre în Marea Neagră ar trebui să se vadă la următoarele negocieri de pace dintre Ucraina şi Federaţia Rusă.

"Noi ar trebui să insistăm ca viitoarele negocieri de pace să se poarte pe teritoriul României, poate chiar pe o navă aflată în apele teritoriale ale ţării noastre, şi să participăm efectiv la aceste negocieri. Vrem-nu vrem, suntem vecini cu Ucraina, cu Marea Neagră şi, dacă Putin, nu va dori să se oprească la atacarea Odessei ci va ataca teritoriul ucrainean situat în apropierea gurilor Dunării, pe braţul Chilia, lucrurile se vor complica. În această situaţie, României trebuie să i se recunoască rolul de ţară importantă în această regiune", a concluzionat Aurel Cazacu.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. "Fructificarea în politica externă rolul de lider zonal al ţării noastre" si "Consolidarea leadershipului zonal ...prin restartarea industriei de apărare" se pot face doar daca exista bani. Numai daca Romania reuseste sa opreasca exportul de avutie nationala, pot fi realizate acestea. Gazele din Marea Neagra sunt o sursa de venit care este in atentia jefuitorilor, Trebuie aparte. Si mai ales trebuie rezolvate problemele din diferitele contracte cu Austria si adusi banii acasa.

    O fi lider zonal, dar este mult in urma Rusiei si Turciei la Marea Neagra. Asta este realitatea.

    1. Rusia nu e la Marea Neagra, a furat niste teritorii sa poata iesi.

    USA ne apreciaza,

    dar cu viza ptr.intrare in USA CUM STAM ALIATILOR  

    1. Rusia, tara ta adoptiva, cand ne returneaza TEZAURUL?

      Postac penibil detected.

    Noi,cei din linia intai...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb