SUBIECTUL ELECTORAL "HAYSSAM" Forţe proaspete din America

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 17 noiembrie 2009

Fostul procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Ciprian Nastasiu, a făcut, ieri, o serie de afirmaţii la lansarea cărţii "Prădarea României", în care se referă la dosare instrumentate de el, respectiv cazul Omar Hayssam, cel al privatizărilor şi la un dosar privind traficul de armament, şi invocă interceptări ale convorbirilor lui Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac, Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş, Attila Verestoy. În acest context, Ciprian Nastasiu a indicat şi numele consultanţilor internaţionali Stamen Stanchev, Vadim Benyatov Don.

Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a organizat, ieri, o conferinţă de presă ce a avut ca temă lansarea cărţii scriitorului româno-american Victor Gaetan, care ar urma să fie publicată sub titlul "Prădarea Româ-niei". În această lucrare, fostul procuror DIICOT face o serie de dezvăluiri incendiare despre dosarele la care lucra înainte să fie revocat şi despre afacerea Hayssam.

Nastasiu a declarat că, la data de 2 iulie 2008, fix cu o zi înainte să fie revocat din funcţie, din raţiuni disciplinare, la cererea procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca autorizaţia de interceptare a convorbirilor telefonice a unor politicieni - unii dintre ei apropiaţi ai preşedintelui Traian Băsescu - să fie prelungită.

Traficul de armament, dosarul privatizărilor şi privatizarea Alro

Fostul procuror Ciprian Nastasiu susţine că ancheta pe care a făcut-o în dosarul privind traficul de armament, în care avea informaţii şi de la Omar Hayssam, viza Transnistria, Rusia, Orientul Apropiat, Africa de Nord, unde faptele au fost confirmate prin rechizitorii de investigatori americani. Întrebat la ce persoane a ajuns în cadrul anchetei privind traficul de armament, în care Hayssam i-ar fi furnizat informaţii, Nastasiu a spus: "Nu pot să indic persoanele care fac parte din dosar".

Ancheta în cazul traficului cu armament s-a făcut în paralel cu cea din dosarul privatizărilor, în care fusese pus sub acuzare Vadim Benyatov Don, cetăţean american de naţionalitate rusă, responsabil în cadrul Credit Suisse First Boston Europe (CSFB) Ltd. Londra pentru problemele privind pieţele de energie. "Era pe subminarea economiei naţionale, nu pe trădare", a precizat Nastasiu.

Nastasiu a făcut referire la privatizarea Alro Statina: "Tactica folosită a fost aceeaşi cu cea din dosarul privatizărilor (în care au fost trimişi în judecată consultantul bulgar Stamen Stanchev, foştii consilieri ministeriali Dorinel Mucea şi Radu Donciu, fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy şi fostul ministru al Economiei Codruţ Sereş - n.r.)". Nastasiu a spus că timp de două luni au fost monitorizaţi cei menţionaţi, el solicitând instanţei supreme prelungirea pentru 30 de zile a interceptărilor solicitate de procurorul Doru Cristescu.

Dosarul lui Benyatov Don a fost disjuns, prin ordonanţa din 11 ianuarie 2007, constituindu-se dosarul numărul 30, în care erau făcute investigaţii cu privire la suspecţii Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac, Theodor Stolojan, Verestoy Attila, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, pentru acţiune de lobby, respectiv de influenţare a factorilor decidenţi în privatizări. Nastasiu a făcut referire la privatizarea Alro Statina.

Fostul anchetator a recunoscut că informaţiile care au condus la întocmirea dosarului energiei au pornit tot dintr-o notă a SRI. Întrebat de ce a ales să meargă mai întâi "pe privatizări, pentru Stanchev şi Benyatov, şi să fie lăsaţi la urmă politicienii", Nastasiu a afirmat că la acea vreme a fost "momentul operativ": "Totul s-a precipitat în dosarul privatizărilor strategice pentru că venise în ţară Benyatov. El venea în ţară o dată la patru, cinci luni, şi pentru foarte scurte perioade de timp. A fost o conferinţă a Energiei în 22 noiembrie 2006, urma să participe la conferinţă şi apoi să plece. Atunci, datorită situaţiei operative s-a decis arestarea şi declanşarea procedurilor", a explicat Nastasiu.

Ciprian Nastasiu a mai declarat: "La data de 2 iulie, am făcut cererea de prelungire a monitorizării la Curtea Supremă de Justiţie. Am aflat pe 3 iulie că am fost revocat, scurt! Deci ce să mai, s-a terminat!"

Nastasiu a mai susţinut că i-a solicitat, la acea vreme, preşedintelui Traian Băsescu o întâlnire în care să-l informeze despre persoanele apropiate domniei sale ce figurau în ancheta DIICOT, însă, conform spuselor sale, preşedintele l-ar fi refuzat, afirmând că nu doreşte să se vadă cu nimeni din Ministerul Public, până ce lucrurile nu vor fi lămurite.

Totodată, Nastasiu s-a mai referit şi la situaţia fostului său coleg cu care ancheta acest caz, Doru Cristescu, despre care a afirmat că a ajuns, acum, "un tânăr pensionar".

Nastasiu despre cazul Hayssam: Kovesi primeşte ordine directe de la Traian Băsescu

Ciprian Nastasiu a mai declarat că, în anchetarea cazului Hayssam, a fost susţinut de fostul procuror general Ilie Botoş, însă, lucurile s-ar fi schimbat odată cu înlocuirea acestuia şi venirea Laurei Codruţa Kovesi, pe care o acuză că a făcut presiuni asupra sa.

Fostul procuror DIICOT spune că Laura Codruţa Kovesi nu l-ar fi lăsat să plece în Siria ca să îl audieze pe Hayssam şi a acuzat-o pe aceasta că primeşte ordine direct de la preşedintele Traian Băsescu. Nastasiu mai reclamă că a fost scos drept "ţap ispăşitor" pentru fuga lui Hayssam.

În schimb, publicistul româno-american Victor Gaetan, prezent la conferinţa de presă de ieri, l-a acuzat pe Traian Băsescu că, anul trecut, s-ar fi dus în Siria cu scopul de a ascunde adevărul despre fuga din ţară a lui Hayssam.

Gaetan l-a mai acuzat pe Băsescu că a înlăturat procurori capabili din magistratură şi că, în privinţa luptei împotriva corupţiei, mandatul său a fost un eşec total.

Totodată, Gaetan a precizat că la Washington se ştia din 2005 că "Profesorul" (n.r. apelativ ce apare în convorbirile telefonice ale lui Hayssam) este Traian Băsescu.

Privind sursele de documentare, Gaetan şi Nastasiu au menţionat că volumul a fost scris pe baza unor informaţii declasificate de către autorităţile americane, interviuri cu procurori şi agenţi, surse din Departamentul de Stat al SUA, dar şi cu ajutorul unor foşti procurori români. Totodată, lucrarea a beneficiat de expertiză juridică din partea unor avocaţi din România şi SUA, iar o parte dintre informaţiile utilizate cuprind şi date din dosarele aflate încă în anchetă la DIICOT.

Parchetul general deschide o investigaţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat ieri, printr-un comunicat, că îşi exprimă surprinderea că fostul procuror Ciprian Nastasiu foloseşte într-o carte informaţii din dosare penale şi că va deschide o anchetă în acest caz. "Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi exprimă surprinderea că informaţii referitoare la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală sau obţinute din înregistrarea convorbirilor cu o persoană aflată în urmărire generală nu au fost folosite în dosarele penale instrumentate de autorul cărţii în perioada în care acesta avea calitatea de procuror, ci au fost publicate după mai mulţi ani, şi doreşte să se delimiteze de încercarea de a implica Ministerul Public în dezbaterea politică", se arată într-un comunicat al Parchetului General. Reprezentanţii PÎCCJ au subliniat că analizează informaţiile cuprinse în cartea menţionată pentru a stabili dacă există suficiente elemente concrete care să justifice sesizarea din oficiu şi efectuarea de cercetări pentru a stabili dacă faptele descrise există şi întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, precum şi pentru a stabili în ce măsură conduita organelor de urmărire penală (care au cunoscut aceste fapte şi nu le-au investigat în cadrul dosarului pe care îl instrumentau) constituie infracţiunea de favorizare a infractorului. De asemenea, Parchetul General transmite că analizează informaţiile din cartea lui Nastasiu referitoare la dosare penale aflate în curs de soluţionare, pentru a stabili dacă ele provin din documente clasificate şi dacă divulgarea lor este de natură să pună în pericol siguranţa statului sau să influenţeze cursul anchetelor.

DIICOT: Dezvăluirile pot pune în pericol anchetele în curs de desfăşurare

Reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au precizat, ieri, printr-un comunicat de presă, că dezvăluirile fostului procuror Ciprian Nastasiu pun în pericol anchetele în curs. "Facem precizarea că informaţiile făcute publice, cu referire la cauze de criminalitate organizată de competenţa procurorilor DIICOT, precum şi prezentarea tendenţioasă a unor aspecte legate de situaţia de fapt sau de prevederile legale aplicabile pot să afecteze bunul mers al procedurilor judiciare şi sunt de natură să creeze o presiune asupra procurorilor care instrumentează acest gen de cauze", se arată în comunicat. Reprezentanţii DIICOT precizează că divulgarea unor date din dosare penale de criminalitate organizată, de către un fost procuror al Direcţiei, "este cu atât mai gravă şi vădeşte o ignorare nepermisă a prevederilor legale". Totodată, reprezentanţii Direcţiei mai spun că se delimitează de un asemenea comportament - de a utiliza anchetele penale ca instrumente politice sau de altă natură, "care nu este specific procurorilor DIICOT".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb