Fostul preşedinte al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a afirmat ieri, citat de Rompres, că în dosarele CNSAS sînt declaraţii potrivit cărora premierul Călin Popescu-Tăriceanu ar fi fost "colaborator şi informator" al fostei Securităţi. Turianu a susţinut că informaţiile provin din alte dosare ale CNSAS, verificate de Direcţia de investigaţii a instituţiei, şi că ele urmează să fie aduse la cunoştinţa Colegiului CNSAS.
Ca reacţie, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securităţi şi că nu a avut nicio legătură cu această instituţie: "Afirm limpede şi fără echivoc că nu am fost colaborator al Securităţii şi nu am avut nicio legătură cu această instituţie a fostului regim". Premierul a declarat că este "foarte surprins" de declaraţia lui Turianu care, astfel, "îşi încheie în mod cît se poate de dezonorant scurtul mandat de preşedinte al CNSAS.
În acelaşi timp, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat intrigat de afirmaţiile fostului preşedinte al CNSAS. "În ziua de astăzi se aruncă cu vorbe şi cu noroi cu o uşurinţă cu care nici măcar regimul comunist pe care îl condamnăm nu o făcea", a spus şeful statului, adăugînd că se constată "un dispreţ pentru oameni inimaginabil" şi că "oricine se simte dator să arunce cu noroi la adresa oricui".