Supernova Piteşti continuă procesul de extindere şi inaugurează noi spaţii destinate relaxării

G.D.
Companii / 29 noiembrie 2022

Supernova Piteşti continuă procesul de extindere şi inaugurează noi spaţii destinate relaxării

Supernova Piteşti continuă procesul de extindere şi inaugurează noi spaţii destinate relaxării începând cu 29 noiembrie, conform unui comunicat remis redacţiei. Zona de food court şi locul de joacă din incinta centrului comercial se înscriu în strategia de modernizare anunţată în luna aprilie, parte dintr-o investiţie totală estimată la 20 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, ca primă achiziţie a Grupului Austriac Supernova în ţara noastră, în noiembrie 2020, centrul comercial cu acelaşi nume din Piteşti continuă să îşi întărească poziţia ca una dintre destinaţiile de top pentru cumpărături din judeţul Argeş şi din regiune prin inaugurarea zonei de food court. Astfel, începând de astăzi, peste 1000 de metri pătraţi din totalul suprafeţei închiriabile vor avea capacitatea de a deservi 170 de clienţi în interior şi încă aproape 100 de clienţi în exterior. Primii trei chiriaşi care îşi oferă serviciile sunt Spartan, Uncle John şi Cofetăria Dolcesco, urmând ca şi alţii să se alăture portofoliului în 2023. În completarea acestei zone de interes, centrul comercial anunţă şi mult aşteptata redeschidere a locului de joacă, îmbunătăţit şi modernizat cu distracţii diverse, printre care şi katVr.

"Încă de când am anunţat noua identitate Supernova, implicit extinderea suprafeţei comerciale şi modernizarea centrului, două dintre cele mai aşteptate facilităţi au fost zona de food court şi locul de joacă. Prin urmare, ne bucurăm să anunţăm că acestea sunt deschise publicului începând de astăzi, la timp pentru perioada sărbătorilor de iarnă, perioadă în care oamenii sunt în căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi şi petrec mai mult timp alături de aceştia. În acelaşi timp, aşteptăm cu nerăbdare anul 2023, pentru care deja suntem în discuţii atât cu noi operatori pentru food court, cât şi pentru a extinde şi mai mult oferta de branduri de fashion, astfel încât să continuăm să ne ţinem promisiunea de a le oferi clienţilor noştri o experienţă diversă, adaptată dorinţelor acestora şi evoluţiilor actuale", a spus Frank Philipp Albert, fondator şi CEO Supernova Group.

Ca urmare a investiţiilor Supernova în modernizarea centrului comercial, numărul de clienţi şi nivelul vânzărilor din ultimele opt luni au depăşit cifrele raportate pentru 2019, anul de referinţă de până în prezent. Pe lângă noua înfăţişare a centrului câştigată în urma finalizării lucrărilor la faţadă, clienţii s-au bucurat deopotrivă de relocarea şi renovarea unora dintre magazinele aflate în portofoliul centrului, printre care şi Benvenuti. În plus, din luna aprilie, portofoliul variat al Supernova Piteşti s-a îmbogăţit cu doi noi chiriaşi, Decimas şi Lensa. Pentru anul 2023, compania îşi propune să definitiveze lucrările esenţiale de infrastructură internă, precum şi să continue lucrările de optimizare a spaţiilor şi a celor de amenajare a spaţiilor verzi. Aceste planuri se înscriu în politica Supernova ce vizează întregul său portofoliu imobiliar axat pe proprietăţi de retail din Romania. Prin urmare, până la sfârşitul lui 2023, toate cele şase centre comerciale pe care Supernova le-a achiziţionat, la sfârşitul anului trecut, de la Grupurile Louis Delhaize şi Galimmo în Bucureşti, Constanţa, Bacău şi Drobeta Turnu Severin vor avea spaţii renovate şi modernizate, în urma unei investiţii totale de până la 40 de milioane de euro.

Pentru a sărbători deschiderea zonei de food court, Supernova Piteşti îşi întâmpină clienţii cu oferte din partea tuturor partenerilor, astfel: atât Spartan, cât şi Uncle John vor avea oferte de 1+1, în timp ce Cofetăria Dolcesco va oferi gratuit dulciuri tuturor clienţilor săi. La locul de joacă din incinta centrului comercial, copiii vor avea ocazia să se bucure, pe 30 noiembrie, de activităţi şi surprize diverse, printre care prezenţa unui magician şi pictură pe faţă, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb