SUPLIMENT VOIAJOR Suntem în top 10 la nivel mondial în lista naţionalităţilor care călătoresc în Israel

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 3 octombrie 2022

Suntem în top 10 la nivel mondial în lista naţionalităţilor care călătoresc în Israel

Ministerul Turismului din Israel: "Sezonul de plajă continuă până în noiembrie"

Prima lună de toamnă înseamnă startul oficial al sezonului turistic în Israel. Chiar dacă destinaţiile europene se pregătesc de temperaturi scăzute şi precipitaţii, în Israel sezonul de plajă se prelungeşte până spre finalul lunii octombrie - începutul lunii noiembrie. Turiştii din Tel Aviv se pot bucura de 25- 28 de grade Celsius aproape toată toamna, iar temperatura apei ramâne ridicată (25-26 de grade).

Excelenţa Sa Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, a subliniat: "Din punct de vedere turistic, Israelul are marele avantaj al unui sezon care se poate extinde cu usurinţă pe tot parcursul anului. Nu avem temperaturi extreme în timpul verii şi nici precipitaţii excesive iarna. Cu toate acestea, suntem bucuroşi că putem susţine faptul că vara se continuă în Israel până aproape de luna noiembrie. După mai bine de doi ani pandemici, în care s-a călătorit foarte puţin şi cu maximă atenţie, ne bucurăm că anul acesta putem încuraja turiştii români să călătorească în Israel pentru a regăsi temperaturile de vară şi plajele impecabile. Dincolo de plaje, Israelul oferă turiştilor un mix unic de istorie, cultură şi viaţa de noapte. La doar jumătate de oră distanţă avem cele locuri religioase din Ierusalim şi atmosfera vibranta a Tel Aviv-ului".

Toate cele 13 plaje din Tel Aviv au primit distincţia Blue Flag, care certifică cele mai înalte standarde de confort, siguranţă, curăţenie, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi şi protecţia mediului. Tel Aviv se alătură, astfel, celor mai exclusiviste destinaţii din lume recunoscute pentru plajele lor perfecte pentru relaxare şi înot. Litoralul din Tel Aviv are o lungime de 14 kilometri şi se întinde de la Herzliya la Bat Yam, având un total de 13 plaje oficiale. La fiecare plajă se găsesc vestiare şi băi, salvamari, o sală pentru acordarea primului ajutor, scaune, şezlonguri, pergole, scaune speciale pentru persoanele cu dizabilităţi care le permite să plutească pe apă şi spaţii de joacă pentru copii.

Românii sunt în top 10 la nivel mondial în lista tuturor naţionalităţilor care călătoresc în Israel şi în top 5 la nivel european. Conform unui studiu realizat în anii trecuţi de către Ministerul Turismului din Israel, aproximativ 49% dintre vizitatorii români în Israel au vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani şi aproximativ 31% au vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Principalele destinaţii din Israel alese de vizitatori sunt oraşele Tel Aviv şi Ierusalim. Interesele românilor în Israel sunt legate de vizitarea locurilor sfinte, dar şi de gastronomie, plajă şi viaţa de noapte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb