(SUPRA)TAXAREA CA POLITICĂ DE MEDIU Scrisoare deschisă a Asociaţiei OIREP Ambalaje

Fără nici o idee şi dorinţă reală de a face sistemul să funcţioneze, Ministerul Mediului mai aruncă încă o ciozvârtă din banii cetăţeanului-consumator de produse ambalate - via producători - către sacul fără fund al ineficienţei primăriilor. Bani de la cetăţeanul-consumator pentru aşa-zise campanii de educaţie şi informare, şi bani pentru plimbatul de colo-colo al unor situaţii, doar pentru a-şi asigura liniştea din partea autorităţilor locale. Acesta este Ordinul de Ministru 2190 din data de 28 decembrie 2021. Ca atunci când vrei să tratezi obezitatea cu medicamente din ce în ce mai scumpe, în condiţiile în care obiceiurile alimentare greşite ale pacientului sunt complet ignorate.

Extrem de previzibil, reglementările care au introdus în anul 2018 autorităţile locale ca verigă suplimentară obligatorie în fluxul gestionării deşeurilor de ambalaje din deşeurile municipale, în locul gestionării directe a acestui circuit de către agenţii economici, au deschis calea unor distorsiuni majore de piaţă în domeniul managementului deşeurilor.

De ce? Foarte simplu - pentru că autorităţilor locale li s-a constituit practic un monopol pe deşeuri, monopol manifestat rapid prin pretenţii la tarife disproporţionat de mari pentru valorificarea unor deşeuri de ambalaje slab către jenant sortate. Obligaţia organizaţiilor de implementare a răspunderii extinse a producătorilor (OIREP) de a lucra cu aceste monopoluri ad-hoc, obligaţie de care depinde funcţionarea acestora, a făcut ca tarifele scăpate de sub control cerute de administraţia locală să fie înghiţite fără crâcnire şi acoperite de către OIREP-uri. Tarife care nu au nicio legătură cu eficienţa economică reală a activităţii operatorilor de salubritate, cu calitatea deşeurilor valorificate - cea mai scăzută din piaţă - sau cu tarifele practicate pentru aceleaşi tipuri de deşeuri aflate în celălalt circuit, cel privat.

Aflate în tirul încrucişat dintre obligaţia legală de a contracta deşeuri de ambalaje din circuitul municipal şi abuzul tarifar practicat de către autorităţile locale, OIREP-urile au mai primit în acelaşi an şi obligaţia de a finanţa campanii de educare şi conştientizare a populaţiei pe teme de colectare separată, care ar fi trebuit să se desfăşoare la solicitarea autorităţii centrale pentru protecţia mediului (în speţă ministerul de resort). Bineînţeles, fără detalii sau norme clare despre modul în care aceşti bani să se poată utiliza altfel decât fragmentar, de către fiecare OIREP în parte, în locul unor campanii de informare concertare şi centralizate la nivel naţional.

La rândul lor, municipalităţile au primit oportunitatea ca, pe lângă tarifele deja exagerat de mari pentru deşeurile proprii, să beneficieze de alţi 40 lei/tona de material de reciclat destinat campaniilor de educare a populaţiei, acestea toate peste taxele locale de salubrizare pe care statul "a uitat" să le scoată din funcţiune. Astfel, extrem de mulţi bani au fost cheltuiţi, pe cale de consecinţă, în inundarea străzilor patriei cu postere, flyers, broşuri şi înscrisuri pompieristice despre ecologie, economie circulară, planete verzi şi aşa mai departe. Fiecare cum s-a priceput, a investit banii prevăzuţi în de lege în campanii de mică anvergură, de mic efect şi cam atât.

Atenţie - vorbim de aceleaşi autorităţi locale care, conform controlului Ministerului Mediului, nu au capacităţi de colectare separată şi sortare a deşeurilor, deşi investiţii uriaşe - miliarde de euro - din bani europeni au fost realizate în infrastructură de colectare separată (igloo-uri, containere, pubele având diferite volume), platforme de depozitare şi de sortare a deşeurilor. E bine de ştiut şi faptul că eficienţa cu care deşeurile municipale sunt colectate separat şi reciclate este de maxim 10% din cât se generează de către populaţia plătitoare, depozitarea în devălmăşie la groapă continuând să fie norma.

Şi pentru că lucrurile nu se puteau opri aici, în luna decembrie a anului care tocmai s-a încheiat, Ministerul Mediului decide încă o taxă de 40 de lei/tona de deşeu de ambalaj gestionată, din partea producătorilor via organizaţiile de implementare a răspunderii extinse care îi reprezintă. Banii sunt destinaţi "gestionării datelor" de către municipalităţi. Altfel spus, plata salariilor unor angajaţi ai statului (salariaţi ai autorităţilor publice locale) sau privaţi (salariaţi ai Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară - ADI, entităţi de drept privat declarate ca fiind de utilitate publică) este pusă în sarcina altor agenţi economici privaţi - producătorii şi importatorii de produse ambalate, prin OIREP-urile care îi reprezintă.

Şi mai interesant este faptul că gestionarea datelor de către angajaţii ADI şi UAT este îndoielnică, aceştia primind la rândul lor datele respective care ţin de trasabilitatea deşeurilor de la proprii operatori de salubrizare.

Mai trist e că niciuna dintre taxele nou instituite şi percepute la nivel local sau redirecţionate către municipalităţi nu oferă nici cea mai mică garanţie a faptului că deşeurile vor fi colectate separat sau că vor fi sortate în mod real în vederea trimiterii lor spre reciclare. Sau că gropile de deşeuri vor dispărea la un moment dat. Sau că starea de igienă bacteriologică a terenurilor şi cursurilor de apă învecinate cu aceste gropi se va îmbunătăţi. Sau că gradul de reciclare a deşeurilor municipale, inclusiv a celor de ambalaje, se va mişca peste ilarul procent de 10%.

De doi ani de zile, membrii Asociaţiei OIREP Ambalaje, alături de multiple alte organizaţii patronale sau industriale, depun eforturi constante în a semnala aceste disfuncţionalităţi către Guvern, Parlament şi autorităţile locale. De doi ani de zile, Asociaţia OIREP Ambalaje şi-a exprimat deschiderea şi interesul de a lucra împreună cu autorităţile pentru a găsi soluţii, pentru a remedia ce nu funcţionează, pentru a aduce şi circuitul municipal al gestionării deşeurilor la eficienţa şi gradul de operativitate a circuitului privat, pe care l-a gestionat până acum cu o rată de aproape 100% în îndeplinirea obiectivelor trasate prin lege, aşa cum se poate vedea în toate rapoartele de mediu la nivel naţional.

Din păcate, reacţia partenerilor de dialog instituţional este, în continuare, una slabă, difuză şi fără finalitate. În realitate, singurul răspuns al autorităţilor la problematica creată printr-o legislaţie promovată fără consultarea mediului economic şi fără analize serioase de impact, este acela de a mai impune (încă) o taxă. Guvernarea prin taxe şi tarife exorbitante, secondată de lipsa atribuirii controlului şi a asumării răspunderii la nivelul administraţiei locale pentru banii ceruţi, este cea care va condamna România la un perpetuu loc codaş în atingerea obiectivelor de mediu asumate la nivel european. În plus, nerespectarea principiilor europene ale funcţionării sistemului de management al deşeurilor, prin introducerea unui model "unicat" dedicat autorităţilor locale, va continua să perturbe principiile de bază ale unei economii de piaţă - concurenţa, eficienţa, trasabilitatea şi transparenţa circuitului banilor.

Conform principiilor enunţate in Directiva (UE) 2018/851 a Parlamentului European si a Consiliului de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deşeurile, in cadrul schemelor de răspundere extinsa a producătorilor, "Cerinţele generale minime ar trebui să diminueze costurile şi să stimuleze performanţa, precum şi să asigure condiţii de concurenţă echitabile, inclusiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru întreprinderile din domeniul comerţului electronic, şi să evite obstacolele în calea bunei funcţionări a pieţei interne". Totodată, "cerinţele ar trebui să îmbunătăţească guvernanţa şi transparenţa schemelor de răspundere extinsă a producătorilor şi să reducă riscul de conflicte de interese între organizaţiile care pun în aplicare obligaţiile ce le revin în temeiul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor în numele producătorilor de produse şi operatorii care se ocupă de deşeuri cu care respectivele organizaţii încheie contracte".

Nu ne rămâne decât să cerem, în continuare, deschidere la consultare din partea legislativului şi a guvernului. Până când transparenţa decizională nu va funcţiona în mod real, nici managementul deşeurilor nu va funcţiona corect şi eficient.