Supravieţuirea ca soluţie de criză

Sondajele reprezintă o marfă cu căutare în lumea politicii, mai ales a celor care au învăţat că drumul către putere depinde şi de capacitatea de-a călări valul miraculos al opiniei publice. Paradoxal, poate, dar tot atît de adevărat este că în ochii opiniei publice, ai comentatorilor vieţii politice, sonda­jele se bucură de tot mai puţină în­credere, mai ales datorită manevrelor electorale în care majoritatea instituţiilor de sondare a opiniei publice au fost implicate. Dincolo de această discrepanţă semnificativă, sondajele, în măsura în care oferă o lumină asupra reacţiilor sociale în aceste prime faze ale crizei economice, rămîn utile atît pentru înţelegerea dinamicii realităţii, cît şi pentru evaluarea rezultatelor intervenţiilor guvernării.

Cum percep românii şi ce înseamnă pentru ei, aşadar, criza?

Datele ultimelor sondaje date publicităţii par să spună că, pentru români, criza este ceva care se întîmplă deocamdată altora, nu nouă. Este mai degrabă o chestiune macro, decît una micro. Lumea crede că situaţia "economiei" în general şi situaţia pe "piaţa forţei de muncă" sunt mult mai rele, decît anul trecut, dar acuză într-o măsură mult mai mică o înrăutăţire directă a stării economice personale, sub aspectul veniturilor, ori al oportunităţilor profesionale. După părerea mea, nimic extraordinar în această discrepanţă. Oricine poate recunoaşte aici rezultatul funcţionării unui mecanism psihologic "natural" menit să ne asigure confortul: evidenţa faptului că răul se întîmplă întotdeauna altora, înainte să ne atingă şi pe noi, este interpretată ca o predicţie ce ne spune, la limită, că există o şansă bună să fim ocoliţi de rău. Cea de-a doua explicaţie plauzibilă este aceea directă: costurile crizei încă nu au început să fie decontate la nivelul bugetului individual sau de familie.

Care sunt efectele crizei, vizibile pe radarul populaţiei? Doar două! O posibilă scădere a veniturilor, dar nu sub limita suportabilului, şi o creştere a costurilor supravieţuirii, adică alimente de bază şi locuire.

Ce are de gînd să facă cetăţeanul, faţă cu ameninţările crizei? Să strîngă cureaua! Adică să reducă tot ce înseamnă cheltuieli curente, chiar şi sub nivelul considerat pînă acum de bază, respectiv să taie de pe listă orice achiziţie de bunuri de lungă folosinţă sau "de lux".

Cine se teme cel mai mult de criză şi efectele ei? Evident, pensionarii, pentru că ei au o sursă unică şi sub-minimală de existenţă, orice creştere a costurilor de supravieţuire aruncîndu-i pe majoritatea dintre ei în rîndul celor cărora "apa", dacă e să crească, chiar şi cu puţin, le va trece cu siguranţă peste cap! Chiar dacă sunt mai puţin versaţi în lumea sofisticată a relaţiilor bancare, românii par să fi prins din zbor ideea că dacă ai o datorie mică la bancă, atunci grija o porţi tu; dacă ai una exagerat de mare, atunci grija o poartă mai degrabă bancherul! Aşa că, cei care au făcut deja împrumuturi la bănci sunt, paradoxal, şi cei mai înclinaţi să sporească sumele pe care le datorează, cu noi împrumuturi!

Pe scurt, comportamentul social al românilor, faţă cu criza, recurge la mecanismele clasice ale supravieţuirii. O moştenire culturală bogată şi netulburată de nicio altă experienţă socială, care să fi lăsat urme în conştiinţa generaţiilor de astăzi, este responsabilă pentru această abordare, mai degrabă inerţială şi lipsită de cine ştie ce zbucium. Ce, parcă-i prima criză!

Dincolo de acest aspect, problema pe care toată lumea politică şi-o pune este dacă anul electoral 2009 va fi tulburat sau nu de vremurile şi consecinţele crizei. Aparenta lentoare a populaţiei în asimilarea situaţiei de criză şi poate o anume inerţie de reacţie, par să favorizeze ipoteza că alegerile acestui an, cele euro-parlamentare, dar mai ales cele prezidenţiale nu vor fi afectate într-o măsură decisivă de situaţia de criză. Cu atît mai mult cu cît datele sondajelor arată că populaţia este dispusă în cea mai mare parte să treacă în contul Guvernului răspunderea pentru gestiunea situaţiei şi într-o măsură foarte redusă în cel al Preşedintelui.

Ce ar putea să tulbure acest tablou? Surpriza! Sistemele şi soluţiile sociale centrate pe supravieţuire au capacitatea să reacţioneze neaşteptat, şi ca amplitudine, şi ca moment, dacă este atins pragul critic de la care supravieţuirea este considerată imposibilă. Nimeni nu poate estima, deocamdată, cum va arăta scena socială a României, dacă vom avea cîteva milioane de familii pentru care, în doar cîteva luni, pîinea cea de toate zilele ar putea deveni ceva imposibil de procurat! Atunci, toate datele problemei se pot schimba dramatic, pentru că politicienii vor avea de gestionat nu doar o criză mai mult presupusă decît reală şi în care populaţia nu prea crede, ci una cît se poate de reală şi fierbinte, care nu se mai stinge nici cu lozinci par­lamentare, nici cu programe mi­robolante de vacanţă, pe tichete.