Surse: A demisionat şeful diviziei de curs valutar din cadrul "Lloyds Banking"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 aprilie 2014

Surse: A demisionat şeful diviziei de curs valutar din cadrul "Lloyds Banking"

Şeful diviziei globale de curs valutar la vedere din cadrul "Lloyds Banking Group" Plc, Darren Coote, a demisionat din funcţie, potrivit unor surse citate de agenţia de ştiri Bloomberg. Sursele afirmă că Darren Coote a luat această decizie săptămâna trecută, "din motive personale", iar plecarea nu are nicio legătură cu vreo anchetă disciplinară.

Potrivit Bloomberg, Darren Coote nu a putut fi contactat pentru declaraţii, iar oficialii băncii britanice (cel mai mare creditor ipotecar din ţară) au afirmat că, potrivit politicii instituţiei financiare, nu comentează cu privire la angajaţi.

Plecarea lui Darren Coote vine la mai puţin de trei luni după ce "Lloyds" l-a suspendat din funcţie pe Martin Chantree, trader valutar principal la biroul din Londra, pentru că a furnizat anumite date unui angajat al altei bănci.

Coote s-a alăturat "Lloyds" în decembrie 2011, după ce a lucrat la banca elveţiană UBS AG.

Amintim că, în luna martie, Federal Deposit Insurance Corp. (FDIC) din SUA a acţionat în instanţă 16 bănci majore din lume, pentru manipularea dobânzii de referinţă Libor (London Interbank Offered Rate), în intervalul 2007-2011. Printre instituţiile de credit chemate în judecată se numără şi "Lloyds Banking Group". FDIC, entitatea care a preluat activele şi depozitele celor 38 de bănci falite americane, pretinde că instituţiile de credit ce fac parte din comisia care stabileşte indicele Libor pentru dolar au acţionat "în mod fraudulos şi secret" pentru manipularea dobânzii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb