Surse: CAOA negociază posibila preluare a fabricii Ford din Brazilia

Ziarul BURSA #Internaţional / 2 aprilie 2019

Surse: CAOA negociază posibila preluare a fabricii Ford din Brazilia

Producătorul auto brazilian CAOA a semnat un acord de confidenţialitate pentru negocierea unei potenţiale achiziţii a fabricii Ford din Sao Bernardo do Campo, o suburbie a oraşului Sao Paulo, conform unor surse citate de Reuters.

Reprezentanţii Ford şi CAOA nu au comentat informaţia, potrivit Agerpres. În februarie, Ford anunţase că-şi va închide cea mai veche fabrică din Brazilia şi va renunţa la producerea camioanelor grele în America de Sud, o decizie care ar putea duce la concedierea a 3.000 de angajaţi. Aici se produc camioanele F-4000 şi F-350, precum şi modelul Ford Fiesta, ale cărui vânzări au scăzut.

În urma anunţului, guvernatorul statului Sao Paulo, Joao Doria, a încercat să găsească un cumpărător pentru uzină. Luna trecută, Reuters a anunţat că societatea CAOA şi alte două companii sunt interesate de preluarea fabricii Ford.

CAOA produce maşini pentru Hyundai, deţine o participaţie de 50% în subsidiara braziliană a grupului Chery din China şi este cel mai mare distribuitor al Ford în Brazilia.

Decizia Ford de a-şi închide cea mai veche fabrică din Brazilia face parte din planul de reorganizare pe plan global, care va duce la concedieri masive, închideri de fabrici şi costuri de 11 miliarde de dolari. În Brazilia, vânzările de maşini şi camioane Ford au crescut cu 10% în perioada 2017 - 2018, în timp ce piaţa auto din statul sud-american a înregis-trat o creştere de 15%.

Pe piaţa camioanelor din Brazilia, Ford concurează cu Mercedes Benz şi Volkswagen.

Recent, Ford a anunţat că va opri din mai 2019 fabricarea maşinilor sale compact Focus în Argentina, în încercarea de a-şi reduce pierderile la operaţiunile din America de Sud. Compania va continua să producă camionetele Ranger la uzina sa din Pacheco (Argentina), care are aproximativ 3.440 de angajaţi. Odată unul dintre cele mai populare modele Ford, Focus nu va mai fi produs după 2019 în America, deşi producţia ar urma să continue în China şi Europa, unde au fost lansate versiuni restilizate. Ford a precizat că o mare a clienţilor săi din America de Sud, ca şi cei din America de Nord, preferă SUV-urile şi crossover-urile în locul automobilelor de pasageri tradiţionale, cum este Focus.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb