Producătorul britanic de medicamente GlaxoSmithKline Plc (GSK) a lansat vânzarea unor branduri aparţinând diviziei de sănătate a consumatorilor ca să obţină circa un miliard de lire sterline (1,26 miliarde de do-lari), conform unor surse citate de Reuters.
Producătorul de medicamente a creat trei portofolii diferite cu medicamentele care nu sunt de bază pentru afacerile sale şi a angajat banca de investiţii Greenhill ca să scoată la vânzare produsele către ofertanţi separaţi, conform surselor.
Pachetele cu informaţii pentru două dintre portofolii, care includ medicamente din America Latină şi produse de îngrijire a pielii sub marca Physiogel, au fost trimise potenţialilor ofertanţi la începutul acestei săptămâni, au mai spus sursele. Acestea au adăugat că vânzarea unui al treilea portofoliu de medicamente europene va fi lansată după această vară, la un preţ mult mai mare faţă de celelalte două, datorită interesului puternic al investitorilor.
GSK a refuzat să comenteze aceste informaţii.
Potrivit surselor, cele trei portofolii pe care compania vrea să le înstrăineze au vânzări totale de 200-300 de milioane de lire, iar portofoliul european generează circa 40% din această cifră.