Surse: "Demonstraţii împotriva extremismului de dreapta în mai multe oraşe din Germania"

T.B.
Internaţional / 20 ianuarie

Surse: "Demonstraţii împotriva extremismului de dreapta în mai multe oraşe din Germania"

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în oraşul Hanovra din nordul Germaniei pentru a protesta împotriva extremismului de dreapta, mitinguri similare având loc în toată ţara, relatează DPA.

Fostul preşedinte german Christian Wulff şi premierul landului Saxonia Inferioară, Stephan Weil, s-au numărat printre cei care s-au adresat protestatarilor din Piaţa Operei din Hanovra, conform sursei precizate.

Organizatorii au estimat numărul participanţilor la 35.000, spunând că această estimare este în concordanţă cu cifrele poliţiei, transmite sursa.

Protestatarii au purtat bannere cu sloganuri precum 'Suntem diverşi' şi 'Fascismul nu este o alternativă', relatează sursa indicată.

Protestele la nivel naţional au fost declanşate de o relatare a publicaţiei de ştiri Correctiv, care a dezvăluit că membrii partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au avut o întâlnire cu extremiştii de dreapta în noiembrie la Potsdam. La reuniune au participat şi membri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cel mai mare partid de opoziţie, conform sursei menţionate.

La întâlnirea de la Potsdam, extremiştii de dreapta au discutat subiecte precum "remigraţia", un termen folosit frecvent în cercurile de extremă dreapta ca eufemism pentru expulzarea imigranţilor şi a minorităţilor, inclusiv a celor care sunt cetăţeni germani naturalizaţi, menţionează DPA.

Mitinguri anti-AfD au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe germane, inclusiv în centrul financiar al ţării, Frankfurt, unde ar fi ieşit în stradă 35.000 de persoane, informează sursa relatată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Extremism de dreapta = anti LMBTQ+, anti WOKE, suveranism național, anti migratie ILEGALA, anti razboi și anti scădere continua

    nivel de trai a populatiei 

    Cand organizatorii si politia indica acelasi numar de participanti, atunci realizezi ca mitingurile au fost o facatura de propaganda a puterii. Si-au scos partizanii si membrii de partid, fortandu-i prin obisnuitele convocari de la locurile de munca, din facultati, scoli.... Stim si noi cum este cand puterea vrea sa arate ca mai are inca sprijinul populatiei.

     

    Ce se intampla de fapt in Germania? Clocot. AFD a depasit in sondaje fiecare dintre cele trei partide aflate in coalitie la putere. Pe fiecare dintre ele. 

     

    Ce se mai intampla in Germania? Sondajele indica faptul ca marea majoritate a populatiei sprijina protestele fermierilor care au blocat Germania in ultimele saptamani (de care nu prea se scrie in presa). 

    Ce se mai intampla in Germania? Vice-cancelarul Habeck, intorcandu-se dintr-o vacanta privata pe o insula, a ajuns cu feribotul intr-un port. Acolo, surpriza. A fost intampinat de 300 de protestatari care i-au blocat coborarea de pe vas pe tarm. Mai mult, 30 de oameni au incercat sa urce pe vas sa il inghesuie putin, fara sa doreasca sa stea de vorba cu el. Politia i-a respins cu gaze lacrimogene si l-au evacuat pe Habeck inapoi pe insula de unde a venit. Ministrul s-a intors pe ascuns la miezul noptii. Camarila politica germana este in stare de soc. Ei nu inteleg de ce aproape 40% dintre germani ar iesi in strada sa protesteze impotriva regimului economic al coalitiei lui Scholz. 

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb